Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Conferinţă de presă a Jandarmeriei privind protestele din Piaţa Victoriei

Conferinţă de presă a Jandarmeriei privind protestele din Piaţa Victoriei

Articol de RADOR, 11 August 2018, 10:21

Marius Militaru, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române: Bună dimineaţa. Încă de la început vreau să adresez muţumiri publice în numele tutor jandarmilor către acei protestatari care au dat dovada de un civism exemplar şi au protejat pe cei doi colegi loviţi cu atât de multă brutalitate. Am văzut aseară protestatari care au făcut practic cordon în jurul lor, după ce fuseseră trântiţi la pământ şi chiar oameni care i-au protejat cu propriul corp. În egală măsură am văzut cu toţii persoane extrem de violente, iar aceste violenţe au generat consecinţe grave.

Vorbim despre 452 de persoane asistate medical la faţa locului, 70 de persoane transportate la spital. Aceste informaţii ne-au fost furnizate de colegii noştri de la IGSU. Printre persoanele cărora li s-a acordat asistenţă medicală la faţa locului se află şi 35 de jandarmi, dintre care 11 au fost transportaţi la spital. Dintre ei se numără şi colega noastră bătută cu bestialitate, al caei diagnostic de prezentare la unitatea medicală a fost de suspiciune fractură de coloană cervicală.

Înainte însă de a-i da cuvântul colegului meu de la Jandarmeria Capitalei, permiteţi-mi să fac câteva precizări. Vă spuneam la conferinţa de presă pe care am avut-o joi că există foarte multe mesaje în spaţiul public, în mediul virtual care înseamnă explicit la violenţă, la ură şi la intoleranţă. Tot atunci afirmam că autorităţile nu vor tolera astfel de atitudini şi nu vor sta impasibili în faţă unor astfel de manifestări care sfidează legea. Jandarmeria Română şi-a adaptat dispozitivul în aşa fel încât să se poată interveni în orice situaţie, gradual, şi proporţional cu nivelul violenţelor manifestate. Şi vreau să vă spun dispozitivele pe care noi le-am adaptat la mitingul de aseară au fost eminamente defensive, au fost acţiuni reactive în momentul în care forţele de ordine au fost atacate.

De asemenea, jandarmii din teren au avut la dispoziţie mijloace individuale de protecţie, tunuri de apă şi alte dotări menite să ne sprijine la nevoie acţiunile de restabilire a ordinii publice. Majoritatea televiziunilor au surprins în direct imagini cu acel grup de persoane care în jurul orei 15:00 a încercat să pătrundă în sediul guvernului.

Aşadar, intervenţia Jandarmeriei a fost pe deplin justificată. Este evident pentru toată lumea că blocarea bruscă a circulaţiei când numărul mare de oameni nu era atât de mare încât să impună o lărgire a primetrului pentru desfăşurarea protestului, urmată de încercarea de rupere a cordonului de jandarmi, în repetate rânduri, a fost o acţiune premeditată. Tot ce a urmat ulterior susţine această afirmaţie. Aţi constatat că provocările s-au succedat cu anumită ritmicitate, ceea ce a impus o ripostă proporţională, menită să restabilească ordinea şi liniştea publică şi concomitent am desfăşurat şi o serie de informări publice atât pe canalele media dar şi pe reţelele de socializare referitoare la pericolul la care se expun cei aflaţi în primele rânduri la...care se interpuneau între jandarmi şi rândul doi de protestatari, de unde se aruncau cu obiecte contondente.

S-a acţionat în prima fază cu gaze, cu spray iritant lacrimogen, cu gaze lacrimogene şi ulterior, când violenţele s-au înteţit, s-au executat somaţiile legale, respectiv cele trei semnale luminoase care anunţau intervenţia în forţă. Acestea au fost date în conformitate cu normele în vigoare, Legea 60 şi Legea 550, pentru atenţionarea oamenilor în vederea evacuării zonei şi pentru avertizarea celor care se manifestau violent. După cum ştiţi, conform prevederilor legale în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenţia în forţă a jandarmilor. Aseară, pe baza informaţiilor existente şi a comportamentului agresiv a unei părţi din cei prezenţi în piaţă, jandarmeria a primit aprobarea să intervină în forţă la ora 23:11. Acesta este ordinul de intervenţie semnat de prefectul capitalei. Din acel moment şi până la ora 2:08 s-au luat măsuri gradual şi sub toate formele astfel încât să se evacueze zona, iar persoanele de bună credinţă să se poată retrage în siguranţă, mai ales în zonă erau foarte mulţi copii, foarte multe femei şi pentru noi a constituit o prioritate să putem să evacuăm în siguranţă.

În tot acest timp jandarmii din dispozitiv au fost loviţi cu pietre şi alte obiecte contondente şi ulterior s-a decis o intervenţie în forţă. Pe parcursul acesteia s-a confirmat suspiciunea cu privire la faptul că grupuri de persoane violente - era unul compact şi foarte bine organizat, având ca un obiectiv bine determinat, respectiv acela de a instala haosul şi de a se vandaliza zona din Piaţa Victoriei. În aproximativ 30 de minute, jandarmii au reuşit dispersarea grupului violent, ulterior procedându-se la reţinerea persoanelor violente şi la conducerea la secţiile de poliţie. Vorbim despre 33 de persoane care au fost conduse la mai multe secţii din capitală şi până la această oră sunt opt dosare penale întocmite - vorbesc până la această oră, pentru că situaţia este foarte complexă, este în dinamică şi se schimbă de la o oră la alta, dar vom face informări periodice asupra acestor măsuri pe care noi le dispunem. După cum ştim, structurile MAI au fost mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sustras o armă individuală, vorbim de o singură armă, pentru că au fost vehiculate foarte multe informaţii - trei arme, apoi a fost vehiculată informaţia de două arme - este vorba despre o singură armă care a fost sustrasă de la colega noastră care a fost pusă la pământ şi lovită cu bestialitate. Cazul a fost preluat de către Parchetul competent. Facem în continuare apel la toţi cetăţenii care au informaţii sau imagini să anunţe de urgenţă Poliţia Română.

Înainte de a-i da, cum spuneam, cuvântul colegului meu, mai vreau să mai fac câteva precizări. Am văzut foarte multe titluri care insinuau faptul că jandarmii şi-au abandonat colegii. Nimic mai fals! Ce s-a întâmplat cu exactitate la acel moment va rezulta în urma verificărilor pe care noi le facem de fiecare dată în urma unor misiuni de amploare, aşa cum a fost şi cea din Piaţa Victoriei. Cu siguranţă însă, vă spun că jandarmii nu îşi abandonează camarazii şi sunt dispuşi să îşi sacrifice, uneori, chiar şi propria viaţă pentru apărarea celorlalţi. Au demonstrat-o în nenumărate rânduri, în teatrele de operaţii, în Afganistan, în Kosovo şi în multe alte teatre de operaţii. Aş vrea să vă spun că, dincolo de intervenţiile dificile pe care le-am avut aseară, pe departe cea mai dificilă intervenţie a fost să explicăm părinţilor colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă. Am să dau cuvântul colegului meu.

Georgian Enache: Da. Vă mulţumim! În completarea celor spuse de domnul locotenent colonel Marius Militaru, câteva precizări aş mai avea şi eu de adăugat: Din cele opt dosare cu acte premergătoare începerii urmării penale, două sunt in rem, iar restul vizează opt persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni de ultraj, port fără drept de obiecte periculoase, distrugere sau tulbuarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, au fost aplicate până în prezent 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 17.000 de lei.

Această situaţie se actualizează în dinamica întocmirii documentelor, de aceea ţin să precizez faptul că este o situaţie preliminară. Vreau să mulţumesc şi eu celor care au dat curs pe parcursul zilei de ieri şi au fost receptivi la mesajele pe care noi le-am transmis, la atenţionările şi avertizările pe care le-am făcut şi au înţeles rolul jandarmilor în stradă. Totodată, ţin să precizez faptul că pe reţelele de socializare se anunţă şi pentru această seară asemenea proteste, la fel, însoţite de multe mesaje care incită la violenţă. De aceea, continuăm, şi pe parcursul zilei o vom face, să îi avertizăm pe cei care doresc să participe la aceste activităţi din spaţiul public să fie receptivi la ceea ce transmitem noi, să reacţioneze în consecinţă întrucât se expun conştient sau inconştient unor riscuri. Există, de asemenea, posibilitatea, având în vedere aceste acţiuni din mediul online, apariţiei acestor persoane agresive care să încerce din nou deturnarea evenimentelor din spaţiul public. Încă o dată, reiterăm şi întărim acest lucru: persoanele care doresc să se manifeste civilizat, să participe la protest, să se delimiteze de grupurile care provoacă astfel de acţiuni violente, să lase spaţiul necesar acţiunii colegilor mei, să facă pasul înapoi atunci când li se cere acest lucru, întrucât au fost folosiţi şi aseară oameni civilizaţi, oameni paşnici ca scut de protecţie în spatele cărora au fost aceşti huligani care au produs actele de violenţă.

De asemenea, evitaţi prezenţa copiilor în piaţă, dar şi a celorlalte categorii de persoane vulnerabile, întrucât în urma acestor acţiuni pot cădea victime şi pot avea de suferit. Ţin să precizez faptul că toată acţiunea de aseară a colegilor mei a fost supravegheată de un reprezentant al Parchetului Militar, care reprezintă autoritatea abilitată să constate încălcarea legii de către forţele de ordine şi să analizeze într-un mod pertinent modalitatea în care s-a acţionat.

Intenţiile noastre au fost clare şi exprimate încă de la bun început, şi anume aceea că ne dorim ca lucrurile să rămână într-un registru cât se poate de civilizat şi că nu vom tolera niciun fel de acţiuni care pot pune în pericol siguranţa persoanelor şi ordinea publică. Întrucât, după o anumită oră, din cauza evoluţiei evenimentelor, nu am putut răspunde unor solicitări întemeiate şi normale ale mass media, mi-am notat aici câteva aspecte care au fost aduse în atenţia publicului şi care consider că sunt de interes şi aş vrea să răspund acum. Au fost făcute speculaţii că au fost folosite în mod excesiv substanţe iritante lacrimogene de către jandarmi. Noi am folosit - să ştiţi că folosirea forţei este ultima soluţie şi folosirea elementelor din dotare este ultima soluţie.

Încă de ieri am avut prezenţi în piaţă, încă de ieri dimineţă, echipe de dialog, oameni pregătiţi care au purtat discuţii cu cei prezenţi acolo, le-au explicat prevederile legale, le-au explicat modul în care trebuie să se desfăşoare această manifestaţie publică. În momentul în care s-au rupt cordoanele de jandarmi, s-a încercat pătrunderea în sediul guvernului, aceste elemente au fost scoase şi înlocuite de jandarmi care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pot folosi şi astfel de materiale în mod gradual, progresiv, cu respectarea prevederilor legale. Pentru că nu s-a renunţat nici după utilizarea acestor materiale iritant lacrimogene la exercitarea acelor violenţe, s-a ajuns la intervenţia pentru restabilirarea ordinii publice, aşa cum am precizat, în jurul orei 23:11.

Pe tot parcursul zilei cei prezenţi în piaţă au fost avertizaţi, atenţionaţi, prin canale media direct de către colegii mei din dispozitiv cu privire la faptul că se expun unor riscuri în cazul în care rămân în continuare în zona în care au loc acele violenţe. Cei care au ales să rămână şi-au asumat conştient sau inconştient aceste riscuri. Vă mulţumesc.
Marius Militaru: Întrebări, dacă sunt, din partea dvs., vă rugăm.

Reporter: Vă rugăm să ne explicaţi cum se justifică faptul că s-a intervenit în forţă împotriva mulţimii /.../ gradual pentru a-i scoate din mulţime pe acei protestatari, pe acei huligani?

Marius Militaru: Tocmai ce am explicat acest aspect, că s-a intervenit gradual, şi nu asupra întregii mulţimi. Extracţia este o procedură uneori dificilă, pentru că, să spunem că, tactic, grupurile aceste violente au fost dispersate în toată masa de manifestanţi, nu au fost neapărat compacte, iar extracţia comporta anumite riscuri. A necesitat o intervenţie, s-a creat o breşă prin centrul Pieţei Victoriei în momentul în care reprezentanţii brigăzii speciale în urma apelului 112 şi din informările pe staţie s-au dus să-şi salveze colegii care erau puşi la pământ şi loviţi cu brutalitate şi trebuie să vă spun că anterior acestui moment a existat un apel pe 112 în care reprezentanţii unui fast-food din apropiere au reclamat că vitrinele sunt vandalizate, că s-a intrat în magazinul lor şi că au loc acte de vandalism.

A fost momentul în care am decis să trimitem acolo un dispozitiv pentru a restabili ordinea publică, iniţial au venit şi colegii noştri de la poliţie, de la intervenţie rapidă şi în acest moment s-a creat o diversiune în care a fost prinsă şi colega, cei doi colegi ai noştri. Este momentul în care s-a dat ordinul de intervenţie şi s-a creat acea breşă - vedeţi şi pe imaginile care au fost difuzate de dvs - prin mijliocul pieţei. Nu s-a.... a fost un dispozitiv, cum spuneam, eminamente defensiv şi mai mult reactiv în momentul în care eram, se aruncau asupra forţelor de ordine cu obiecte de mobilier stradal. Trebuie să intervii. Atâta timp cât asupra forţelor de ordine se exercită astfel de presiuni intervenţia trebuie să se facă. Vă rog.

- Bună ziua. Daniel Coman: Aş vrea să ne întoarcem un pic la primele evenimente pentru că aceste grupuri, aşa cum aţi spus şi dvs, compacte, se puteau observa foarte uşor, chiar şi de către cetăţenii care au venit să protesteze paşnic - dacă spuneţi că jandarmii nu i-au observat atunci este foarte grav. De ce nu au fost puşi mai devreme atât timp cât se ştia că ei ...

Georgian Enache: Am să îl las pe colegul meu, am să fac o paralelă, o analogie cu ce s-a întâmplat în ianuarie-februarie 2017. Dacă ţineţi, minte grupul a fost foarte grupat, compact, iar intervenţia s-a făcut aproape chirurgical dacă îmi permiteţi o metaforă medicală. S-a putut extrage acel grup. De această dată au fost grupuri compacte, dar dispersate în toată masa de manifestanţi şi riscurile unei intervenţii erau foarte mari, cu riscuri colaterale ca ceilalţi manifestanţi care îşi exercitau dreptul consfinţit de Constituţie la art. 39 o făceau în mod paşnic. Nu am să intru în foarte multe detalii pentru că lucrurile sunt în dinamică, dar am avut şi situaţii din ce am fost informaţi pe staţie, în momentul în care s-a intervenit cei care se aflau în aceste gruprui compacte au îmceput să lovească manifestanţii care se desfăşurau paşnic, tocmai să le creeze o reacţie şi un prim scut către forţele de ordine. Au fost loviţi de aceste grupuri şi după care s-au retras. Aveau o anumită dinamică a grupului, erau bine organizaţi şi aceasta a determinat, să spunem, să avem în primă fază cordoane şi dispozitive defensive. Am să îl las şi pe colegul meu să continue explicaţiile.

Reporter: Adică spuneţi că cei care au venit cu aceste grupuri bine organizate au fost mai bine pregătiţi decât reprezentanţii jandarmeriei?

Marius Militaru: Am spus eu aşa ceva?

Reporter: Nu, dar spuneţi că au fost bine pregătiţi ...jandarmeria nu trebuia să fie bine pregătită?

Marius Militaru: Jandarmeria a fost foarte bine pregătită şi dacă nu am avut violenţe excesive este datorită intervenţiei profesioniste, moderate şi raţionale a Jandarmeriei române.

Reporter: Dacă nu s-au putut combate aceste grupuri care au venit şi acţionau violent, atunci s-a luat decizia să se dea cu gaze în toată mulţimea?

Georgian Enache:Tot prin analogie cu intervenţia din februarie 2017, mai este un element care diferă - şi anume faptul că în primele faze persoanele, oamenii obişnuiţi nu ne-au creat spaţiul necesar, nu s-au delimitat de acele grupuri violente, fapt care ne-a îngreunat intervenţia. Dacă oamenii ar fi fost mai receptivi la ceea ce am transmis noi şi în momentul în care am făcut acele somaţii, în momentul în care au văzut că din spatele mulţimii se aruncă cu obiecte către forţele de ordine, nu ar fi avut ei o atitudine ostilă şi provocatoare la adresa forţelor de ordine, lucrurile pentru noi ar fi fost mult mai simple şi noi ne-am fi dorit ca lucrurile să fie atât de simple şi atât de uşor de rezolvat. Este un element care diferă faţă de intervenţia din 2017 atunci când oamenii, în momentul în care s-a exercitat violenţă, au făcut un spaţiu larg în jurul acelor persoane care protestau şi am avut posibilitatea să extragem punctual acele grupuri.

Reporter: Pentru că vorbiţi de evenimentele din 2017, atunci se ştia, existau informări că vin aceste grupuri, ieri se ştia că vin aceste grupuri? Când spuneţi de grupuri, huligani de la echipe de fotbal...?

Georgică Enache: Nu, eu când spun de grupuri spun de grupuri de oameni care au venit cu intenţia de a produce violenţe.

Marius Militaru: Daţi-mi voie să răspund la întrebarea colegului, că este o întrebare importantă, dacă au existat informări. Evident că au existat informări între structurile competente ale statului, a avut loc o cooperare permanentă şi un schimb operativ de informaţii în toată această perioadă şi premergător. Repet, o intervenţie, o extracţie brutală fără a calcula riscurile de a intra într-o mulţime unde erau copii, erau persoane vulnerabile erau foarte mari, pentru că acel grup nu era un singur grup, erau mai multe grupuri dispersate şi asta este diferenţa esenţială faţă de 2017.

Reporter: Da, dar mă iertaţi, ei au plecat de undeva, nu trebuiau să ajungă...

Marius Militaru: La ce vă referiţi că au plecat de undeva? Poţi opri o persoană, îi poţi opri libertatea de a circula? Pe ce fel de considerente?

Reporter: Când are torţe asupra ei sau materiale interzise?

Marius Militaru: La controalele preventive pe care noi le-am făcut nu au fost găsite foarte multe elemente. Au fost. Am avut de exemplu dispozitive cu electroşocuri. Şi vreau să facem un exerciţiu de imaginaţie, să ne gândim totuşi ce poate produce într-o masă mare oameni, cu o mobilitate redusă, pentru că vorbim despre o zonă urbană, un astfel de dispozitiv. Au fost foarte multe alte elemente pe care noi am reuşit să le preîntâmpinăm prin controale, dar reţineţi nu putem...

Reporter: Dvs vorbiţi de electroşocuri în acest moment. Pistolul acela sustras a fost găsit?

Marius Militaru: Am spus că se fac verificări şi componente, structuri ale MAI fac verificări complexe la această oră şi am cerut şi sprijinul mass-media, cetăţenilor care au fost să ne furnizeze imagini, pentru că contăm foarte mult pe această cooperare cu populaţia.

Reporter: Au fost identificaţi cei care au luat arma?

Marius Militaru: Asta spun, că se fac verificări. Suntem în verificări. La acest moment, nu. Dar, repet, vreau să infirm o comportare, o zvonistică extraordinară, care a apărut spre dimineaţă în special, în care au apărut informaţii, persoane care au fost omorâte, care se află în spital, o, să spunem, vehiculare a unor informaţii şi o zvonistica înfiorătoare. La acest moment este vorba despre o singură armă, o armă individuală, de mână care a fost sustrasă colegei noastre în acele imagini pe care bănuiesc că le-aţi văzut cu toţii.

Reporter: În ce moment au apărut acele informaţii că aceste grupuri urmează să vină în piaţă, când au intrat şi de ce nu s-au intervenit mai repede, de la ora 16:00 sau de când au intrat şi s-a intervenit la ora 23:00? Şi la 23:00 mai era vreun pericol? Atunci, la 23:09 sau 23:11?
Reporter: Plus că Jandarmeria ar trebui să recunoască oamenii ăştia, pentru că nu e prima dată când ei vin puşi pe astfel fapte? Îi recunoaşteţi? Nu-i recunoaşteţi? De nu s-a...?
Reporter: Deci de când au existat în primul rând aceste informaţii şi ce s-a întâmplat mai apoi? Ce legături au fost făcute?

Georgian Enache: Aşa cum vă spuneam, pe tot parcursul zilei de ieri au existat schimburi de date, de informaţii între cei care au acces şi gestionează astfel de informaţii. Încă o dată, nu poţi îngrădi dreptul unei persoane de a participa la o activitate atâta timp cât nu ai toate elementele prin care să faci acest lucru. Iar intervenţia în cadrul unei mase de oameni destul de mare este uneori nu doar dificilă, ci chiar imposibilă să extragi cu penseta un anumit individ sau un grup de indivizi care sunt înconjuraţi de alte câteva sute, mii de cetăţeni. Pentru a ajunge la acei indivizi noi am fost nevoiţi să creăm nişte breşe, inclusiv pe timpul în care am creat aceste breşe asupra forţelor de ordine au fost aruncate sticle, pietre, ne-am izbit şi de o reticenţă a majorităţii oamenilor care se aflau acolo în ceea ce priveşte intenţiile noastre. Deja plecăm cu toţii de la premisa că atunci când jandarmul întreprinde o acţiune, legitimează o persoană, controlează un bagaj este un abuz şi este ceva greşit. Or, nimic nu este mai neadevărat. Toate măsurile pe care noi le luăm au ca scop asigurarea acestei protecţii şi acestei siguranţe. Ieri nu vă spun de câte ori colegii mei au fost împinşi şi huiduiţi în momentul în care verficau nişte persoane care aveau asupra lor bagaje voluminoase şi pentru a le face accesul în piaţă.

Reporter: Cine sunt aceste persoane cărora nu li s-a făcut dosar de cercetare penală?

Reporter: La ce oră au ajuns acele grupuri în piaţă?

Georgian Enache: Violenţele au început undeva după ora 14:00 în momentul în care cordonul şi gardurile de protecţie au fost date la o parte cu intenţia acelui grup de persoane de a pătrunde în zona guvernului.

Reporter: Dar astea au fost rezolvate. Apoi a urmat o perioadă de linişte în care nu au mai fost violenţe. Apoi, mai târziu au început.

Georgian Enache: Noi nu am avut nicio perioadă de linişte după acest moment, întrucât s-au făcut avertizări şi somaţii către toate persoanele respective să reintre în spaţiul destinat adunării publice pentru a permite, pentru a crea spaţiu suficient de acţiune a forţelor noastre. Or, fluxurile de persoane au tot crescut, iar incidentele au apărut, aşa cum precizam şi mai devreme, în diferite locaţii, fie spre Iancu de Hunedoara, fie spre bul. Aviatorilor, în mai multe puncte. Au fost tratate punctual, au fost folosite acele substanţe iritant lacrimogene. Dacă acestea nu au avut rezultat, s-a ajuns la ultima soluţie pe care şi noi ne-o doream şi aceea de intervenţie în forţă pentru dispersarea tuturor participanţilor, participanţi care dacă recepţionau mesajele noastre şi erau de bună credinţă nu mai aveau ce să caute acolo în momentul în care noi am făcut acele somaţii.

Reporter: Cine sunt aceşti oameni şi cum vin ei? /.../

Marius Militaru: Ascultaţi-mă, vă rog, un pic. Haideţi să adresăm ultimele trei întrebări pentru că situaţia este /.../

Reporter: Violenţele au fost doar în partea stângă a guvernului, spre Dacia. Totuşi, s-a dat cu gaze lacrimogene şi în cealaltă parte, acolo unde nu erau violenţe. Cum explicaţi lucrul acesta?

Marius Militaru: S-au aruncat cu obiecte de mobilier stradal în permanenţă către forţele de ordine şi, cum spunea şi colegul meu, nu se poate face o delimitare matematică. În momentul în care forţele de ordine sunt atacate, ele ripostează conform legii noastre de funcţionare. Vă rog să citiţi Legea 550 unde ne permite şi avem în atribuţii acest lucru. Noi trebuie să apărăm ordinea de drept şi ordinea constituţională. Nu putem permite unor grupuri izolate să atace instituţiile fundamentale ale statului român şi noi să rămânem impasibili, înţelegeţi?

Reporter: Sunt nişte imagini foarte dure în care se văd bătrâni atacaţi, în care se văd oameni nevinovaţi /.../

Marius Militaru: Ascultaţi-mă, un pic. V-a explicat colegul meu foarte clar. Asupra legalităţii - eu dacă vă spun şi colegul meu o să avem nişte puncte de vedere subiective, pentru că suntem reprezentanţii acestei instituţii; în permanenţă, de la începerea activităţii până la finalitatea ei, am avut lângă noi un procuror delegat de la Parchetul Militar.

Reporter: Dar de ce /.../

Marius Militaru: Ascultaţi-mă, care se va pronunţa asupra legalităţii acţiunilor Jandarmeriei Române. Vă mulţumesc. Dacă mai sunt întrebări, ultima întrebare.

Reporter: Sunt imagini care arată că acea jandarmeriţă a stat minute bune singură. Cum a ajuns, în primul rând, să fie izolată, şi de ce colegii nu au intervenit mai repede? Ea a încasat /.../, erau nişte oameni care încercau să o apere.

Marius Militaru: Colega se afla într-o zonă îndepărtată.

Reporter: De ce era singură acolo?

Marius Militaru: Dar nu era singură. Era în cadrul unui dispozitiv de ordine publică care a fost atacat din mai multe părţi de către grupuri violente. Erau împreună cu colegii de la intervenţie rapidă, de la Poliţie. Executa o intervenţie punctuală la un fast-food din zonă şi în momentul ăla în acea dispersare şi în acea intervenţie cei doi au rămas în urma dispozitivului şi a fost, s-a dat ordinul de intervenţie pentru a-i recupera, şi astăzi sunt în viaţă datorită acestei intervenţii.

Reporter: Cine sunt cei cărora li s-au făcut dosare penale?

Marius Militaru: Vă rog, ultima întrebare.

Reporter: Cine sunt cei cărora li s-au făcut dosare penale?

Marius Militaru: Nu vă putem da. Prezumţia de nevinovăţie funcţionează pentru toată lumea. Ştiţi, datele cu caracter personal, trebuie să respectăm această lege. Vă rog.

Reporter: Ne-aţi spus câte victime sunt, câţi jandarmi sunt răniţi. Ne puteţi spune şi câte gaze lacrimogene au fost folosite, grenade, că e important, în contextul în care sunt oameni care au pozat pe Facebook faptul că au răni în picior, care nu vin nici de la gaze lacrimogene, nici de la /.../

Reporter: Şi sunt imagini pe reţele de socializare cu oameni cu mâinile ridicate, e clar că nu atacă, dar care totuşi sunt loviţi.
Reporter: /.../ inclusiv la 2:00 şi la /.../ toţi am fost acolo când aproape toţi oamenii erau cu lanternele pornite exista pericol şi care era el?

Marius Militaru: Evident că exista. Exista tot timpul.

Reporter: Care era el?

Marius Militaru: Tot timpul s-au aruncat asupra..., au existat presiuni din diferite părţi ale acestei mase de oameni, se aruncau cu borduri şi cu elemente de mobilier stradal. Înţelegeţi? Atunci când asupra forţelor de ordine, scrie în lege, se exercită presiuni, în momentul în care se fac cele trei somaţii şi tu nu eliberezi zona înseamnă că îţi asumi şi intervenţia forţelor de stat. Este vorba despre conceptul de violenţă legitimă a statului în astfel de situaţii. În momentul în care s-au făcut somaţii repetate, prin elementele de dialog, de dispozitiv pe care le aveam în mulţime, aceşti jandarmi care au scris pe ei 'dialog'. S-au făcut la staţie, s-au tras cele trei semnale luminoase. Dacă rămâi în zonă, ţi s-a dat timp la dispoziţie să te dispersezi şi dacă tu rămâi în zonă după ce ai fost avertizat pe diferite canale media, de reţele de socializare şi inclusiv la faţa locului, îţi asumi intervenţia instituţiilor statului. Vă mulţumesc. Revenim în dinamică cu orice informaţii avem. Vă mulţumesc.

Ialomița: Elevii din 52 de şcoli vor beneficia de transport cu microbuze electrice
România 18 Decembrie 2024, 16:45

Ialomița: Elevii din 52 de şcoli vor beneficia de transport cu microbuze electrice

Achiziția microbuzelor se face prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Ialomița: Elevii din 52 de şcoli vor beneficia de transport cu microbuze electrice
Ultima şedinţă de guvern a cabinetului Ciolacu
România 18 Decembrie 2024, 16:17

Ultima şedinţă de guvern a cabinetului Ciolacu

România este, acum, o putere economică regională cu un Produs Intern Brut care depăşeşte, anul acesta, 355 de miliarde de...

Ultima şedinţă de guvern a cabinetului Ciolacu
O placă de beton a căzut peste un utilaj în care s-ar afla o persoană, pe un şantier din capitală
România 18 Decembrie 2024, 15:14

O placă de beton a căzut peste un utilaj în care s-ar afla o persoană, pe un şantier din capitală

O placă de beton de aproximativ 200 de metri pătraţi a căzut peste un utilaj în care s-ar afla o persoană, pe un şantier de...

O placă de beton a căzut peste un utilaj în care s-ar afla o persoană, pe un şantier din capitală
Peste 10 tone de produse alimentare şi aproape şase milioane de ouă, retrase de la comercializare
România 18 Decembrie 2024, 15:00

Peste 10 tone de produse alimentare şi aproape şase milioane de ouă, retrase de la comercializare

Consumatorii sunt încurajaţi să fie atenţi la produsele pe care le achiziţionează, să verifice etichetele şi condiţiile de...

Peste 10 tone de produse alimentare şi aproape şase milioane de ouă, retrase de la comercializare
Peste 37 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti până în prezent
România 18 Decembrie 2024, 14:44

Peste 37 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti până în prezent

Peste 37 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti până în prezent, în cadrul unei acţiuni care a...

Peste 37 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti până în prezent
Noul Guvern trebuie instalat până la sfârşitul anului, consideră Marcel Ciolacu
România 18 Decembrie 2024, 13:10

Noul Guvern trebuie instalat până la sfârşitul anului, consideră Marcel Ciolacu

El a recunoscut, în contextul anunţului agenţiei Fitch, că România trece prin turbulenţe cauzate de instabilitatea politică.

Noul Guvern trebuie instalat până la sfârşitul anului, consideră Marcel Ciolacu
România 18 Decembrie 2024, 12:13

150.000 de persoane şi-au găsit loc de muncă prin intermediul ANOFM

Cei mai mulţi, peste 88.000, au vârsta peste 45 de ani.

150.000 de persoane şi-au găsit loc de muncă prin intermediul ANOFM
Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României la "negativă"
România 18 Decembrie 2024, 10:09

Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României la "negativă"

Noua evaluare a fost făcută publică de agenţie cu două luni înainte de calendarul obişnuit, pe fondul instabilităţii politice...

Agenţia de rating Fitch a schimbat perspectiva României la "negativă"