Comandantul Comandamentului NATO pentru Operații Speciale, la Bucureşti
Ministrul apărării, Nicolae Ciucă, și șeful Statului Major au avut o întrevedere cu comandantul Comandamentului NATO pentru Operații Speciale.
Articol de Radio România Actualităţi, 29 Iulie 2020, 11:53
Ministrul apărării, Nicolae Ciucă, și șeful Statului Major, general locotenent Daniel Petrescu au avut marţi o întrevedere cu general locotenentul Eric Wendt, comandantul Comandamentului NATO pentru Operații Speciale.
Cei trei responsabili au discutat despre eforturile aliate în contextul crizei sanitare COVID-19.
Nicolae Ciucă și-a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru sprijinul substanțial acordat militarilor români care acționează în cadrul misiunii "Resolute Support" din Afganistan.
Ministrul apărării a apreciat că nivelul de cooperare între Comandamentul NATO și Forțele Române pentru Operații Speciale este unul foarte bun atât pe timpul exercițiilor, cât și în cadrul misiunilor din teatrele de operații.