Cod portocaliu de viituri pe râurile din judeţul Constanţa, începând de joi seara
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă pe râurile din judeţul Constanţa, precum şi un Cod galben de inundaţii, ce vizează cursuri de apă din două judeţe situate în Moldova.
Articol de Florin Lepădatu, 29 August 2024, 15:37
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă pe râurile din judeţul Constanţa, precum şi un Cod galben de inundaţii, ce vizează cursuri de apă din două judeţe situate în Moldova.
Astfel, Codul portocaliu va fi în vigoare în intervalul 29 august, ora 23:00 - 30 august, ora 12:00, şi se va caracteriza prin fenomene de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, cu posibile depăşiri ale Cotelor apărare pe unele râuri mici din estul judeţului Constanţa.
De asemenea, de joi, ora 12:00, până vineri, ora 9:00, un Cod galben de inundaţii va fi valabil pe râurile din bazinele hidrografice: Siret - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi) şi Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Elan (judeţele: Galaţi şi Vaslui).