Circulaţie deviată la piaţa Buzeşti în Capitală
Articol de Alex Lancuzov, 08 Februarie 2011, 10:57
Circulaţia rutieră pe strada Buzeşti, pe tronsonul cuprins între strada Polizu, strada Occidentului şi Calea Griviţei, se închide complet în perioada 08.02.2011 – 16.07.2011, anunţă Primăria Bucureşti.
Măsura este luată în scopul continuării lucrărilor la obiectivul "Dublarea diametralei Nord – Sud, pe tronsonul Buzeşti – Berzei – Vasile Pârvan”, anunţă primăria.
Devierea circulaţiei rutiere în zonă se va face pe strada Polizu şi Calea Griviţei.