Circulația trenurilor între Igiroasa și Tâmna a fost reluată pe un singur fir
Traficul feroviar a fost oprit în zonă de marți, după ce mai multe vagoane încărcate cu benzină au deraiat.

Articol de Radiojurnal, 08 Noiembrie 2024, 19:39
Circulația trenurilor pe Magistrala 100, între localitățile Igiroasa și Tâmna din județul Mehedinți, a fost reluată pe un singur fir, informează Compania Națională de Căi Ferate.
Traficul feroviar a fost oprit în zonă de marți, după ce mai multe vagoane ale unui marfar încărcate cu benzină au deraiat, iar două s-au răsturnat.
A fost reluată, de asemenea, și circulația pe calea ferată Brașov - Sighișoara, care fusese oprită în cursul dimineții, ca urmare a închiderii accidentale a liniei dintre stațiile Rupea și Caţa.