Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bilanţul primei zile a summitului Iniţiativei celor 3 Mări

Fondul Iniţiativei celor 3 Mări va finanţa proiecte comune.

Articol de Carmen Gavrilă, 18 Septembrie 2018, 07:45

Prima zi a Summitului Iniţiativei celor 3 Mări s-a încheiat cu semnarea Declaraţiei de creare a reţelei Camerelor de Comerţ din cele 12 state membre ale formatului, precum şi a Scrisorii de Intenţie privind crearea Fondului Iniţiativei celor 3 Mări, din care ar urma să fie finanţate proiecte comune.

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat că un obiectiv important este acordarea sprijinului politic la cel mai înalt nivel listei regionale de proiecte prioritare de interconectare în energie, transport şi domeniul digital, listă care a fost stabilită pe baza contribuţiei statelor participante la Iniţiativă, inclusiv a României.

Klaus Iohannis: Conectivitatea reprezintă coloana vertebrală a stimultării creşterii economice şi a schimburilor comerciale între state. Principiul diversificării, nu numai a rutelor de transport, a surselor energetice de aprovizionare şi distribuţie, dar şi a economiei şi societăţii digitale se impune ca o necesitate.

Şi preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, a insistat pe îmbunătăţirea infrastructurii, inclusiv în conexiune cu ţările din Balcanii de Vest şi din Parteneriatul Estic.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a insistat pe interconectare şi pe diversificarea surselor de energie, dar şi pe Parteneriatul Transatlantic.

Decalajele economice din interiorul Uniunii au fost menţionate de preşedintele austriac, Alexander Van der Bellen.

El a explicat că nu poate exista dezvoltare fără coridoare de transport, inclusiv de energie.

În numele executivului european, comisarul Corina Creţu a calificat Iniţiativa celor 3 Mări ca o cale pentru atenuarea diferenţelor economice dintre Est şi Vest, de exemplu, şi a insistat pe nevoia de infrastructură de transport.

Corina Creţu: Încurajăm realizarea unor proiecte transnaţionale, iar fondurile structurale şi de investiţii cred că pot contribui la realizarea acestora.

Toţi participanţii la summit au pus accentul pe importanţa legăturii transatlantice. De altfel, preşedintele american, Donald Trump, a trimis la Bucureşti o scrisoare în care a transmis că o nouă infrastructură energetică este esenţială pentru susţinerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi pieţe şi diversificarea surselor de energie în întreaga regiune.

Preşedintele american a precizat şi că SUA doresc continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale în cooperare cu cele 12 state membre ale Iniţiativei celor 3 Mări.

România 07 Aprilie 2025, 22:17

Cursul de prim-ajutor organizat de Crucea Roșie Română a obținut acreditarea internațională

Adrian Armășelu: această acreditare confirmă că organizația din țara noastră susține cursuri de prim-ajutor la cel mai înalt...

Cursul de prim-ajutor organizat de Crucea Roșie Română a obținut acreditarea internațională
România 07 Aprilie 2025, 21:48

Autoritățile verifică starea celor peste 4.500 de adăposturi civile

Cele mai puține se găsesc în județele Vrancea, Ialomița și Sălaj, fiecare având câte 13.

Autoritățile verifică starea celor peste 4.500 de adăposturi civile
România 07 Aprilie 2025, 19:32

România și Bulgaria cooperează pentru întărirea flancului estic al NATO

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a efectuat o vizită oficială la Sofia, la invitația omologului său bulgar.

România și Bulgaria cooperează pentru întărirea flancului estic al NATO
România 07 Aprilie 2025, 19:25

Trenuri suspendate pentru lucrări pe linia Gara de Nord - Aeroportul "Henri Coandă"

Trenurile nu vor circula de luni până joi între orele 9.00 și 14.30.

Trenuri suspendate pentru lucrări pe linia Gara de Nord - Aeroportul "Henri Coandă"
România 07 Aprilie 2025, 19:21

Ajutor de 800 de lei pentru pensionarii care încasează lunar sub 2.574 de lei

Documentul adoptat de Senat va merge la Camera Deputaților, care este for decizional.

Ajutor de 800 de lei pentru pensionarii care încasează lunar sub 2.574 de lei
România 07 Aprilie 2025, 19:19

Prințul Paul a fost arestat la Paris

Prințul Paul este condamnat la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa.

Prințul Paul a fost arestat la Paris
România 07 Aprilie 2025, 18:58

Chișinău: A 3-a ediție a Forumului Economic organizat sub auspiciile Familiei Regale a României

Maia Sandu: investițiile românești contribuie direct la modernizarea Republicii Moldova și la apropierea de Uniunea Europeană.

Chișinău: A 3-a ediție a Forumului Economic organizat sub auspiciile Familiei Regale a României
România 07 Aprilie 2025, 17:35

Fabrica de vagoane din Arad se închide. 700 de oameni vor fi concediați

AJOFM a primit notificarea de la companie, conform căreia procedura de concediere colectivă va începe la sfârşitul lunii iunie.

Fabrica de vagoane din Arad se închide. 700 de oameni vor fi concediați