Azi are loc ultima probă a Evaluării Naționale
Foștii elevi de clasa a VIII-a vor așteapta rezultatele ce vor fi afișate în 29 iunie, până la ora 14.
Articol de Radiojurnal, 25 Iunie 2021, 09:47
Este ultima zi a Evaluării Naționale, în care susțin proba scrisă la limba maternă doar absolvenții care aparțin minorităților naționale, după care foștii elevi de clasa a VIII-a așteaptă rezultatele, ce vor fi afișate în 29 iunie, până la ora 14.
Tot în aceeași zi, între orele 16 și 19, și în 30 iunie, între 8 și 12, candidații pot depune contestații.
Acestea vor fi soluționate în perioada 30 iunie - 4 iulie, urmând ca în 4 iulie să fie afişate rezultatele finale.