Avertizări cod roşu şi cod portocaliu de averse abundente pentru jumătatea de vest a țării
Articol de Radiojurnal, 13 Iunie 2023, 07:21
Județele Mehedinți şi Gorj şi zona de munte a județelor Caraș-Severin, Vâlcea și Hunedoara sunt până la ora 8 sub avertizare cod roșu de averse abundente.
Până la ora 13 o avertizare cod portocaliu tot de averse, dar și de grindină vizează alte regiuni ale județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Hunedoara, dar și județele Dolj, Caraș-Severin, Sibiu și Alba și zona de munte a județelor Timiș, Cluj, Arad, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Brașov și Prahova.
Până astăzi la prânz este cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali.
Aseară, ministrul mediului, Tánczos Barna, a precizat că 300 de utilaje și vehicule, precum și peste 550 de persoane sunt pregătite să intervină în caz de nevoie, în contextul inundațiilor și ploilor abundente care amenință jumătatea de vest a țării.
Sunt deja afectate orașele Reșița, Bocșa, Brad, Lugoj, Buziaș. Unele drumuri județene au fost blocate de apă.