Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"APEL MATINAL" - invitat: ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu

"APEL MATINAL" - invitat: ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

"APEL MATINAL" - invitat: ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Foto: gov.ro.

Articol de Florin Lepădatu, 16 Iunie 2021, 09:14

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Un nou caz de agresiune în școală atrage atenția pe rețelele sociale. Revenirea la clasă după cursurile online nu aduce neapărat bucuria revederii unora dintre colegi. Mulți copii trebuie să facă față acum cazurilor de agresiune sub diverse forme, despre care aflăm tot mai des că sunt prezente în școli. Ministrul educației spune că fenomenul de bullying, așa cum este denumit generic în toate aceste cazuri, rămâne o problemă ce trebuie luată foarte în serios de toți cei implicați în procesul educațional. Ce măsuri pot fi luate, aflăm de la invitatul 'Apelului Matinal' de astăzi, chiar ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Bună dimineața.


Sorin Cîmpeanu: Bună dimineaţa.


Realizator: Încerc să fiu scurt, știu că vă grăbiți, aveți o întâlnire. Cazul despre care vorbim, ultimul, atrage atenția pentru că sunt implicate trei fete de clasa a IX-a, iar victima a fost o elevă cu nevoi speciale, genul de copil care nu se poate apăra singur. Ce semnale ne tot vin și ce se poate face?


Sorin Cîmpeanu: Da, din păcate după această perioadă de criză sanitară s-au amplificat aceste probleme, s-au înmulțit cazurile. Nu toți cei implicați în sistemul de educație înțeleg gravitatea acestor fapte și măsurile care pot fi luate le-aş cupla pe două categorii, grupate două categorii. În primul rând, sunt măsuri pe termen scurt, și aș menționa aici: în data de 13 septembrie, la nivelul fiecărei școli să fie constituite acele grupuri de acțiune anti-bullying, formate din directorul școlii, din trei profesori care au pregătire în această problematică, din consilieri școlari, reprezentanți ai elevilor și părinților. O a doua măsură pe termen scurt, vom încerca la nivelul Ministerului Educației să promovăm rapid un proiect cu finanțare europeană, în cadrul căruia să putem angaja un număr de 1.000 de consilieri şcolari, psihologi şcolari, cu competențe de orientare școlară, identificând acele școli-pilot, să le spunem, în care sunt acute problemele de abandon școlar, de absenteism, de rezultate slabe la învățare, de bullying, relații proaste cu comunitatea, cu părinții, cultură organizațională deficitară. Deci, identificăm 1.000 de școli și încercăm rapid să angajăm cu finanțare europeană un număr de 1.000 de psihologi, sigur într-un proiect cu durata de maximum doi ani. Vedem dacă această măsură este cea corectă. Astea sunt măsurile pe termen scurt. Pe termen mediu și lung trebuie să existe un consilier școlar în fiecare școală, cu dublă competență, de asistență psihopedagogică și orientare școlară. Începând cu școlile cu un număr redus de elevi, de 200-300 elevi, unde trebuie să existe o persoană pe toată durata programului școlar pentru a cunoaște problemele elevilor, pentru a cunoaşte profesorii și problemele lor, pentru a cunoaşte școala, mediu de învățare şi pentru a cunoaşte, dacă vreți, și părinții. Trebuie să stea în permanență în școală dacă vrem să avem o consiliere reală. Peste 500 de elevi al doilea consilier, peste 1.000 al treilea, peste 1.500 al patrulea consilier. Asta necesită, în primul rând, resursă umană. Resursa umană trebuie să fie formată și de-asta am spus "în timp", în doi, trei ani de zile. Ar trebui să avem concursul universităților pentru a crea acest grup, pregătit, cu pregătire focusată pe asistență psihopedagogică și, simultan, pe orientare școlară. Separat de acest lucru, la nivel județean există CJRAE (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională n.r.), CMBRAE (Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse și Asistență Educațională n.r.) la nivelul municipiului București, acolo ar trebui să avem și psihoterapeuți, deci acolo ar trebui să avem persoane cu specializare înaltă care să poată interveni, chiar dacă nu stau în fiecare școală, să poată interveni în cazurile acute. Dar asta este o problemă pentru care, repet, este nevoie de formare, pentru că avem doar 2.500 de consilieri în tot sistemul de învățământ pentru trei milioane de elevi, or, necesarul este undeva spre 10.000. Deci mai trebuie încă șapte mii, cel puțin șapte mii de consilieri în timp. Dar asta se va putea face pe măsura formării acestor persoane, în doi, trei, patru ani de zile, poate, maximum ar fi, pentru a avea într-adevăr rezolvată această problemă. Pe de altă parte, e nevoie și de inițierea, reiniţierea strategiei de educație parentală, pentru că problemele nu sunt doar la nivelul școlii, sunt și la nivelul părinților. Să fii părinte... Nu te naşti învățat să fii părinte, învățăm cu toții tot timpul să fim părinți. Este un deficit şi pe această latură. Deci iată cel puțin două măsuri pe termen scurt și alte două măsuri pe termen mediu și lung. De asemenea, şi acțiuni, cursuri de formare a acestor profesori care vor face parte din grupul de acțiune anti-bullying pentru a fi sensibilizați la toate categoriile de bullying: bullying verbal, bullying fizic, bullying social, cyberbullying. Cyberbullying, iarăşi, e o formă...


Realizator: Da, da. Corect.


Sorin Cîmpeanu:...extrem de gravă de manifestare. Sunt lucruri care poate nu sunt chiar atât de evidente, sigur nu sunt chiar atât de evidente pentru toți colegii noștri, drept urmare, aţi văzut, există chiar decidenţi la nivelului sistemului de învăţământ care nu înţeleg gravitatea acestui fenomen.


Realizator: Da. Sunt elevi hărțuiţi pe rețelele sociale, de exemplu. De astfel de cazuri de bullying aflăm mai ales după ce se postează pe Facebook sau, în fine, pe alte rețele sociale. Am o curiozitate: la nivelul instituțiilor, la minister, primiți astfel de sesizări sau vi se raportează, nu știu, întâmplări nefericite de bullying?


Sorin Cîmpeanu: Cu siguranță da și tocmai de aceea v-am spus că s-a înmulțit numărul acestor cazuri. Insist să fim informați cu privire la orice astfel de situație, deși numărul de școli este foarte mare - sunt 17.000 de şcoli în România - dar la nivelul ministerului suntem informați rapid cu privire la aceste situații - fie de școală, fie de Inspectoratul Şcolar, fie de Ministerul de Interne...


Realizator: Punctual, am avut şi cazul din Bucureşti cu acel elev care a sărit....


Sorin Cîmpeanu: ...fie de presă. De multe ori, trebuie să recunosc, sunt informații relevante, care ne ajută la luarea deciziilor, care vin din partea presei.


Realizator: Am avut cazul din București, apropo de un caz punctual, cu elevul care a sărit pe geamul clasei. Aveţi idee dacă el a fost între timp consiliat, lucrurile merg în direcția dorită?

Sorin Cîmpeanu: Este un copil cu cerințe educaționale speciale. Corpul de control a efectuat o acţiune amănunţită de verificare a tuturor condiţiilor, pe parcursul săptămânii trecute. Sunt în curs de redactare a raportului final. N-aş vrea să fie încheiat înainte de a discuta și eu, personal, cu directorul, cu directorul adjunct și cu consilierul. Informațiile sunt amănunţite și nu sunt de natură să ne bucure. Acest copil era în atenția consilierului încă din anul 2018, deci pe parcursul a trei ani, sigur, exceptând această perioadă de criză sanitară în care posibilitatea de intervenţie a fost mult redusă, dar cred că se puteau face lucruri.


Realizator: Mizăm, într-adevăr, pe consilierii școlari, psihologi, așa cum spuneaţi, pe profesori, pe directori, dar și pe părinți. Mulțumesc frumos pentru prezenţă şi astăzi.


Sorin Cîmpeanu: Mulţumesc şi eu pentru atenţia acordată subiectului.


Realizator: Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei, a fost invitatul de astăzi al "Apelului matinal".

România 25 Aprilie 2025, 23:48

Teatrul de Vară din Mamaia va intra în proces de modernizare

Timp de un an şi jumătate se vor face intervenţii de consolidare şi renovare, interior şi în exterior.

Teatrul de Vară din Mamaia va intra în proces de modernizare
ÎCCJ a admis recursurile la sentința de suspendare a hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale
România 25 Aprilie 2025, 22:23

ÎCCJ a admis recursurile la sentința de suspendare a hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale

Procesul electoral pentru alegerea președintelui României continuă conform calendarului.

ÎCCJ a admis recursurile la sentința de suspendare a hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale
Galați: Peste trei sute de tone de deșeuri din dezmembrări ilegale de mașini
România 25 Aprilie 2025, 21:50

Galați: Peste trei sute de tone de deșeuri din dezmembrări ilegale de mașini

Mașinile au fost găsite de polițiști și Garda de Mediu în urma perchezițiilor.

Galați: Peste trei sute de tone de deșeuri din dezmembrări ilegale de mașini
Bacău: Activitatea la Spitalului Județean „va fi complet digitalizată”
România 25 Aprilie 2025, 21:44

Bacău: Activitatea la Spitalului Județean „va fi complet digitalizată”

Pacienții vor beneficia de reducerea timpului de așteptare, iar cadrele medicale vor avea acces rapid la istoricul bolnavului.

Bacău: Activitatea la Spitalului Județean „va fi complet digitalizată”
Un bărbat protestează pe acoperişul clădirii în care se află ICCJ
România 25 Aprilie 2025, 21:34

Un bărbat protestează pe acoperişul clădirii în care se află ICCJ

Protestul e legat de anularea alegerilor de anul trecut.

Un bărbat protestează pe acoperişul clădirii în care se află ICCJ
CNA a eliminat mai multe materiale cu conţinut ilegal publicate în mediul online
România 25 Aprilie 2025, 21:26

CNA a eliminat mai multe materiale cu conţinut ilegal publicate în mediul online

Consiliul Naţional al Audiovizualului a eliminat în ultimele zile mai multe materiale cu conţinut ilegal publicate în mediul...

CNA a eliminat mai multe materiale cu conţinut ilegal publicate în mediul online
Fostul ministru al justiției Alina Gorghiu cere excluderea lui Alexandru Vasile din magistratură
România 25 Aprilie 2025, 19:35

Fostul ministru al justiției Alina Gorghiu cere excluderea lui Alexandru Vasile din magistratură

Alexandru Vasile este judecătorul care a dispus suspendarea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.

Fostul ministru al justiției Alina Gorghiu cere excluderea lui Alexandru Vasile din magistratură
Datoriile între Primăria Generală şi Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului
România 25 Aprilie 2025, 18:21

Datoriile între Primăria Generală şi Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului

Reacţia edilului-şef vine după ce ministrul energiei, Sebastian Burduja, anunţa în urmă cu două zile că sistemul de...

Datoriile între Primăria Generală şi Termoenergetica se vor stinge pe parcursul anului