Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Aderarea României la zona euro "ar putea fi amânată"

Intrarea României în zona monedei unice europene nu e un proiect pentru viitorul apropiat, afirmă Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Aderarea României la zona euro "ar putea fi amânată"
Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale. Foto: Agerpres.

Articol de Iulian Olescu, 15 Decembrie 2010, 19:38

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a declarat că aderarea României la zona euro nu e un proiect pentru viitorul apropiat, chiar dacă a existat un calendar de trecere la moneda unică în anul 2015.

Amânarea este explicată de oficialii români, printre altele, prin dificultăţile financiare iscate de criza economică.

Chiar preşedintele Traian Băsescu spunea, recent, că trecerea în România la euro este bine să fie făcută atunci când economia va fi pregătită.

O eventuală decizie în acest sens ar putea fi luată în prima jumătate a anului viitor.

Conform tratatelor europene, ţările care aderă la euro trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care scăderea deficitului şi a datoriei publice, precum şi atingerea unui anumit nivel al inflaţiei, dobânzilor şi cursului de schimb valutar. România nu îndeplineşte încă aceste condiţii în totalitate.

Calendarul stabilit iniţial în privinţa adoptării monedei euro ar putea fi amânat din cauza efectelor crizei, este ceea ce a lăsat să se înţeleagă prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

"În condiţiile crizei mondiale, economice şi financiare care a pertubat economiile tuturor statelor, şi noi suntem afectaţi şi autorităţile de stat, domnul preşedintele au exprimat opinia că este bine ca să adoptăm euro atunci când suntem pregătiţi, prin condiţiile economiei reale şi prin condiţiile financiare şi bancare", a declarat Florin Georgescu.

Prim-viceguvernatorul BNR a punctat faptul că adoptarea euro nu este un scop în sine, ci reprezintă dorinţa ţării noastre de a se alătura grupului celor mai performante state europene.

Florin Georgescu a mai precizat, însă, făcând o comparaţie cu situaţia din fotbal, că nu poţi intra în Champions League fără a avea valoarea necesară şi fără a munci la nivelul statelor din zona euro.

"Am vrea să avem salariile din Champions League şi să muncim ca în Europa League. Ori ne mulţumim cu traiul din Europa League şi cu salariile din Europa League, ori vrem să trăim ca în Champions League, şi atunci trebuie să şi muncim ca în Champions League, să avem şi valoarea lui Champions League", a spus Florin Georgescu.

Excesele trebuie evitate

Prim-viceguvernatorul BNR spune că ajustarea economică trebuie realizată prin intermediul tuturor politicilor economice, nu numai pe seama celei monetare, şi a dat exemplul politicii fiscale, care în anii trecuţi a marcat excese.

"Laşi la copii şi la nepoţi o datorie, dar în contrapartidă îi laşi active pe care el le foloseşte, respectiv poduri, drumuri, şosele, porturi, aeroporturi, termocentrale. Dar, dacă tu faci datorii acum ca să consumi pe salarii şi pe calculatoare şi pe X5 la comune şi pe plasme la muzeele săteşti şi laşi datoria să o plătească generaţia următoare, este şi antieconomic, şi antisocial, şi imoral din punct de vedere al comportamentului social", a subliniat prim viceguvernatorul BNR.

În privinţa momentului în care vom ieşi din criză, Florin Georgescu apreciază că depinde mult de noi când ne vom corecta dezechilibrele şi vulnerabilităţile pentru a deveni credibili pe plan extern şi parteneri viabili în relaţia cu creditorii şi investitorii internaţionali.

Şipentru a realiza acest lucru, trebuie în primul rând să demonstrăm că putem atrage fondurile europene, a mai spus Florin Georgescu.

Zona euro "trebuie să-şi apere moneda"
Economie 28 Noiembrie 2010, 16:50

Zona euro "trebuie să-şi apere moneda"

Ministrul belgian de finanţe, Didier Reynders este de părere că trebuie luate toate măsurile, pentru ca în viitor, să se facă...

Zona euro "trebuie să-şi apere moneda"
Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
România 24 Aprilie 2025, 07:52

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării

Va fi modificată și ordonanţa prin care mamele defavorizate care abia au născut beneficiază de tichete sociale pentru...

Guvernul discută despre reorganizarea Ministerului Dezvoltării
Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025
România 23 Aprilie 2025, 23:06

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025

De la 2,1 cât era estimată anterior, creşterea economică a fost scăzută la 1,3%.

Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creştere economică a României pe 2025
Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației
România 23 Aprilie 2025, 22:39

Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației

Începe a a doua ediție a campaniei naționale derulate de Departamentul pentru Situații de Urgență

Peste 10.000 de detectoare de fum vor fi instalate gratuit în locuințele populației
Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România
România 23 Aprilie 2025, 21:16

Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România

Vizita face parte din consultările efectuate de Comisie înainte de prezentarea în iulie a următorului buget pe termen lung al...

Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, vizită în România
Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate
România 23 Aprilie 2025, 21:14

Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate

Programările se fac exclusiv online, iar primele astfel de documente vor intra în posesia titularilor din Capitală începând...

Bucureştenii vor putea să solicite eliberarea unei cărți electronice de identitate
București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
România 23 Aprilie 2025, 20:52

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată

Administraţia locală, împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România au lansat miercuri un apel de idei prin care actualul...

București: Clădirea administrativă din Piaţa Amzei va fi modernizată
Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti
România 23 Aprilie 2025, 18:31

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti

Înţelegerea, semnată în noiembrie anul trecut de guvernele de la Bucureşti si Chişinău, se va aplica timp de un an de la...

Acordul privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei româno-moldovene Galaţi - Giurgiuleşti