Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acte normative adoptate în şedinţa de guvern

Între documentele adoptate de executiv se află o ordonanţă prin care autorităţile locale sunt sprijinite financiar în finalizarea proiectelor din fonduri europene.

Acte normative adoptate în şedinţa de guvern
Foto: gov.ro.

Articol de Radiojurnal, 24 August 2018, 08:00

"Radiojurnal" - Realizator: Dana Dumăscu - Reporter: Oana Bâlă

Realizator: În şedinţa de guvern ar fi trebuit să fie adoptată prima rectificare bugetară din 2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat deoarece preşedintele României nu a convocat CSAT pentru avizarea rectificării, a declarat premierul Viorica Dăncilă în deschiderea şedinţei de ieri. Între documentele adoptate de executiv se află o ordonanţă prin care autorităţile locale sunt sprijinite financiar în finalizarea proiectelor din fonduri europene, precum şi un nou program de înzestrare a armatei, după cum relatează redactorul Oana Bâlă.

Reporter: Executivul a aprobat o ordonanţă simplă promovată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care se asigură sprijin autorităţilor publice locale pentru finanţarea proiectelor din fonduri europene.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Nelu Barbu, a precizat că prin acest proiect de ordonanţă executivul sprijină autorităţile publice locale să realizeze proiecte din fonduri europene.

Nelu Barbu: Este vorba despre un mecanism de sprijin, care permite unităţilor administraţiei publice locale să acceseze în cursul acestui an împrumuturi din venituri din privatizare înregistrate la trezorerie, în limita sumei de 800 de milioane de lei. Vor putea fi contractate, aceste împrumuturi, de către autorităţile publice locale, instituţiile publice finanţate integral din bugetul local, spitale publice din reţeaua administraţiei publice locale sau asociaţii de dezvoltare intercomunitară.

Reporter: A mai fost aprobată şi o ordonanţă care completează mai multe acte normative din domeniul educaţiei, iar una dintre modificări se referă la finanţarea de bază pentru învăţământul antepreşcolar. Această finanţare urmează să fie asigurată de către stat începând din anul şcolar 2019-2020, şi nu de către autorităţile locale, cum este în prezent. Guvernul a aprobat şi proiectele din domeniile digital, transporturi şi energie, care vor fi promovate la summitul Iniţiativei celor Trei Mări, de la Bucureşti, din luna septembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului Nelu Barbu, este vorba despre crearea unei platforme digitale inteligente pentru monitorizarea apelor din bazinele hidrografice aflate în regiunea Iniţiativei celor Trei Mări. Un alt program este cel de dezvoltare a rutei feroviare Dansk - Constanţa, destinat modernizării coridoarelor feroviare pentru utilizarea comercială şi pentru transportul rapid al forţelor şi echipamentelor militare pe teritoriul României. Şi tot în cadrul şedinţei de ieri executivul a aprobat un nou program de înzestrare a armatei, denumit Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă.

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
România 24 Aprilie 2025, 19:16

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate

Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile locale din Capitală caută să suplimenteze numărul de ghişee pentru preluarea...

Interes crescut al bucureştenilor pentru noul format al cărţilor de identitate
30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
România 24 Aprilie 2025, 19:10

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe

Zeci de scări de bloc din oraşul Giurgiu au acumulat restanţe uriaşe la serviciile de apă şi canalizare.

30 de scări de bloc din municipiul Giurgiu au fost debranşate de la apă pentru restanțe
Acte normative aflate pe agenda executivului
România 24 Aprilie 2025, 19:00

Acte normative aflate pe agenda executivului

A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea concursului de titularizare şi urmează să se facă angajări pentru peste...

Acte normative aflate pe agenda executivului
Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
România 24 Aprilie 2025, 18:45

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%

Ca noutăţi în acest an, Ministrul Mediului a menţionat un program aflat în lucru, denumit "Rabla pentru termopane".

Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, majorat cu 18%
Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare
România 24 Aprilie 2025, 16:12

Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare

Documentul prevede extinderea centrelor de prevenţie în jumătate din ţară, creşterea cu 20% a numărului de neurologi...

Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare
Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
România 24 Aprilie 2025, 16:08

Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie

Pe 2 iulie va avea loc proba la Limba şi literatura română, iar pe 3 iulie cea la matematică.

Sesiune specială a Evaluării Naţionale la începutul lunii iulie
Fermierii rămân fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe terenuri
România 24 Aprilie 2025, 15:15

Fermierii rămân fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe terenuri

Fermierii sunt avertizați că riscă să rămână fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe suprafețele agricole.

Fermierii rămân fără subvenții dacă incendiază vegetația de pe terenuri
Igienizarea terenurilor prin ardere este ilegală
România 24 Aprilie 2025, 14:50

Igienizarea terenurilor prin ardere este ilegală

Incendiile de vegetaţie continuă să creeze probleme în ţară.

Igienizarea terenurilor prin ardere este ilegală