Accident grav pe DN1
La faţa locului se află mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţe, iar traficul este dirijat alternativ pe câte un sens de agenţii Poliţiei Rutiere.
Articol de Radiojurnal, 27 Septembrie 2014, 21:24
Se circulă cu dificultate la această oră pe Drumul Naţional 1, la Kilometrul 81, între Băneşti şi Floreşti, pe sensul de mers către Braşov, din cauza unui grav accident rutier în care au fost implicate doua autoturisme.
Corespondentul RRA Simona Uţă a transmis că şase persoane şi-au pierdut viaţă în accident.
La faţa locului se află mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţe, iar traficul este dirijat alternativ pe câte un sens de agenţii Poliţiei Rutiere.