Absolvenții claselor a XII-a încep, pe 26 iunie, probele scrise ale examenului de bacalaureat
Primele rezultate vor fi publicate pe 3 iulie, când se pot depune contestațiile, iar notele finale vor fi cunoscute pe 7 iulie.
25 Iunie 2023, 12:44
Absolvenții claselor a XII-a încep mâine probele scrise ale examenului de bacalaureat, cu limba și literatura română. Marți îi vor susține proba obligatorie a profilului, iar joi pe cea la alegere a profilului și specializării.
Pe 29 iunie, doar elevii care aparțin minorităților naționale mai intră în sălile de examen pentru a da testul la limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi publicate pe 3 iulie, când se pot depune contestațiile, iar notele finale vor fi cunoscute pe 7 iulie.
Tot săptămâna viitoare, miercuri, vor fi anunțate primele rezultate ale evaluării naționale.
Cele finale, după rezolvarea contestațiilor, se vor afla pe 4 iulie.