Câteva zeci de pensionari protestează în fața Palatului Cotroceni, după ce au încheiat protestul din fața Ministerului Muncii.
5.416 cazuri noi de coronavirus au fost raportate de autorități, din aproximativ 51.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
Miercuri au fost raportate 6.291 de cazuri din peste 54 de mii de teste.
Puseul inflaţionist şi creşterile importante de preţuri au avut loc deja, a declarat la RRA purtătorul de cuvânt al BNR, Dan...
Securitatea, investițiile și energia sunt domeniile considerate de importanță strategică pentru Statele Unite și România.
”Apel matinal” - invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.
Rata anuală a inflaţiei a ajuns luna trecută la aproape 8%.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Incendiul a fost lichidat, iar pacienții au fost transferați la Spitalul...
Transferul pacienților la alte secții ATI se face cu acordul lor sau al familiilor, spune directorul Spitalului clinic...
FIDESZ are o intenție de vot de peste 80% în rândul etnicilor maghiari din România care spun că doresc să voteze la alegerile...
Opt persoane au fost trimise în judecată, după confiscarea a aproape o tonă şi jumătate de heroină.
Victimele sunt bărbaţi, cetăţeni străini şi au fost preluaţi de echipajele medicale, urmând să fie transportaţi la spital.
După ce au convenit să formeze o coaliţie şi să formeze un guvern cu largă majoritate, reprezentanţii PNL, PSD şi UDMR...
Cu o parte din aceşti bani va fi asigurată, în continuare, finanţarea programelor naţionale de sănătate, a precizat ministrul...
ICCJ restituie la Parchetul Militar dosarul Revoluţiei în care este judecat Ion Iliescu; decizia e definitivă.
O femeie a reclamat că soţul ei a murit în unitatea medicală, după ce a fost ţinut afară, în frig, şi nu a fost tratat...
Focarul a apărut în localitatea Slimnic, din judeţul Sibiu, într-o exploataţie cu aproape 120 de animale.
Aproape 70 la sută din cazurile de COVID-19 raportate în ultima saptamână au fost la persoane nevaccinate, se arată în...
Acuzațiile sunt făcute de Dacian Cioloș după adoptarea "legii Romexpo" care ar avea ca rezultat "înstrăinarea fără niciun fel...
În Masivul Făgăraş, la peste 1.800 m, stratul de zăpadă măsoară 10-15 cm, iar la peste 2.000 m sub stratul de zăpadă este...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat azi decretele pentru rechemarea a cinci ambasadori români - a anunţat Administraţia...
Comisia Europeană a aprobat astăzi, al optulea contract cu o companie farmaceutică pentru cumpararea unui potențial vaccin...
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că a propus, la negocierile cu PNL şi UDMR, creșterea salariului minim de...
Şapte din zece români, la nivel național, declară că obișnuiesc să consume suplimente alimentare pentru a-şi întări sistemul...
Astăzi, însă, România își mărește stocurile de seruri anti-COVID cu mai bine de 1 milion și jumătate de doze.
Modernizarea Magistralei feroviare dintre Braşov şi Sighişoara intră în cea mai spectaculoasă etapă.
Negocierile pentru un guvern PSD-PNL-UDMR au intrat în etapa mai dificilă de armonizare a viziunilor celor trei partide,...
6.291 de cazuri noi de coronavirus și 405 decese asociate, dintre care opt mai vechi, raportează miercuri autoritățile.
Un bărbat vindecat de COVID care a apelat la terapie hiperbară a ajuns în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase din...
"Apel matinal" - invitat Cosmin Ghiţă, director general al Nuclearelectrica.
comisarii ANPC au constatat că un operator economic promova peste o mie de produse ca fiind la reducere de preț fără a aplica...
La polul opus sunt două județe cu procente sub 30%: Covasna și Suceava, a precizat azi coordonatorul Campaniei naționale de...
USR acuză PSD-PNL-UDMR că votează astfel încât statul român să cedeaze gratuit un teren de la Romexpo, în București, care...
Un procuror de la Parchetul General a cerut achitarea fostului preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Liderul USR, Dacian Cioloș, spune că partidul său este singura forță proeuropeană care îşi dorește cu adevărat modernizarea...
Termenul până la care liderii politici doresc să facă propuneri concrete cu care să meargă în Parlament este 18 noiembrie.
Hans Kluge a făcut apel la intensificarea vaccinării populației în general, dar mai ales a personalului sanitar.
Ministerul Sănătății are în pregătire o strategie de imunizare pentru următorii 2 ani, în baza unei analize realizate de...
Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165
Comitetul Olimpic Român va beneficia de o parte din taxele încasate din jocurile de noroc.
Taxa pe Valoare Adăugată pentru livrarea lemnelor de foc a fost redusă la 5%, potrivit unui proiect adoptat de plenul Camerei...
Discuţiile au loc după ce aseară conducerea liberalilor a decis să dea undă verde unei colaborări cu social-democraţii în...
Sunt mai puţine cu aproape 3.500 faţă de săptămâna trecută.
Deficitul balanţei comerciale a României a fost de 16,74 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului.
Proiectul de lege privind obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului COVID intră în dezbaterea Camerei...
Peste 500.000 de persoane au depus cereri pentru ajutoare de încălzire în sezonul rece.
Ieri s-au anunţat 4.255 de cazuri noi, mai puţin de o treime faţă de câte erau în urmă cu două săptămâni.
Şcoala începe în unităţile în care angajaţii sunt vaccinaţi în proporţie de cel puţin 60%.
Cătălin Predoiu este şi ministru al Afacerilor Interne, dar şi preşedinte interimar al PNL.
Apel matinal - Invitat: Bogdan Chirieac, editorialist şi comentator politic DC News.
Moţiunea simplă iniţiată de AUR şi POT va fi dezbătută marți și votată miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.
Cabinetul politic și de securitate al Israelului a decis reluarea luptelor din Fâșia Gaza cu intensitate sporită.
Preţul mediu al unui litru de benzină și motorină a scăzut cu 6%, în ultimele 30 de zile.
Naționala masculină de handbal a României joacă ultimele două meciuri din grupa preliminară pentru CE din 2026.