86 de cazuri COVID-19, detectate de testele de salivă
În prima zi în care elevii şi copiii de grădiniţă au făcut testele COVID pe baza de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv, anunţă Ministerul Educaţiei.
Articol de Radiojurnal, 06 Decembrie 2021, 21:36
Astăzi, în prima zi în care elevii şi copiii de grădiniţă au făcut testele COVID pe baza de salivă, au fost raportate 86 de cazuri detectate pozitiv, anunţă Ministerul Educaţiei.
În aproape 17.000 de şcoli, testele sunt administrate la domiciliu.
În 216 unităţi de învăţământ se fac în interiorul şcolilor, iar în 467, au loc fie la domiciliu, fie la şcoală, diferenţiat, pe niveluri de studiu.
Până astăzi la prânz, 1.831 de elevi şi preşcolari şi 499 de angajaţi erau infectaţi cu COVID-19.