Terorismul și corupția - amenințări la adresa statului de drept

Întrebarea 1.

Lupta contra terorismului şi corupţia au schimbat datele problemei în lumea contemporană?

Desigur! Lupta contra terorismului a justificat multe represiuni, legi prea dure, arestări mai frecvente, condamnări mai severe, torturi şi fenomenul Guantanamo, asasinate cu drone efectuate în numele legii.

Lupta împotriva terorismului a bulversat cu adevărat cultura noastră penală pentru că ţări precum Statele Unite şi ca altele care promovează drepturile omului, utilizează acum măsuri ce nu sunt pe deplin în consonanţă cu aceste idealuri.

De exemplu, utilizarea dronelor pentru eliminarea inamicilor, a teroriştilor, închisoarea de la Guantanamo şi alte măsuri foarte severe inclusiv pe teritoriile lor.

Sigur că lupta împotriva terorismului este justificată şi, un aspect foarte important, multe guverne, foarte democratice, inclusiv din Statele Unite, utilizează această luptă împotriva terorismului pentru a suprima libertăţile democratice, libertatea de a exprima opinii politice, stiluiri de viaţă diferite şi pentru a elimina inamicii sau concurenţii politici, de a răspândi teama în rândurile populaţiei, în general.

Astfel, teroarea este utilizată prea mult pentru a justifica dictatura.

Da, probabil că şi în domeniul corupţiei, pe care însă nu îl cunosc prea bine, dar e clar că lupta contra terorismului a schimbat modul de gândire.

În numele acestei luptei, vedem în ziua de azi, legi care cel puţin în unele părţi ale lor nu se mai încadrează în preceptele democraţiei. Sunt legi care înnăbuşă libertatea.

Este o întrebare delicată care cere un răspuns nuanţat. În orice caz, este clar că lupta împotriva terorismului a schimbat incontestabil lumea începând cu acţiunile de la 11 septembrie 2001 şi că, în mod normal, Statele Unite sunt foarte atente. În fapt, este pentru prima dată când SUA au fost atacate pe propriul lor teritoriu.

Reacţia declanşată a fost foarte virulentă, după cum s-a văzut, a avut loc invadarea Afganistanului, a Irakului etc. Dar, în acelaşi timp, chiar şi în alte ţări care nu se află în condiţii de război sau de conflict, inclusiv în statele occidentale, şi înţeleg aici un numai vechiul Occident ci şi mai noii membri ai Uniunii, se văd şi se simt foarte bine consecinţele acestei lupte împotriva terorismului.

De exemplu, datele care sunt interschimbate între serviciile de securitate ale ţărilor europene sub presiunile politice şi poate şi economice ale SUA . Se acceptă schimbul a tot felul de informaţii despre persoane care ar putea avea sau nu implicaţii în acte de terorism. Este deci un risc enorm pentru viaţa privată dacă se începe transmiterea oricărui fel de informaţie cum ar fi modalităţile de plată, locurile vizitate etc.

Corupţia este, desigur, alt aspect. Deşi combaterea ei se asociază cu cea a terorismului, corupţia este un fenomen aparte, distinct de terorism. Corupţia economică şi fianciară nu au nimic cu terorismul. Am impresia că şi lupta împotriva corupţiei a inceput să se amplifice. În luna aprilie, în acest an, împreună cu colegii mei am participat la Congresul de la Doha desfăşurat sub patronajul Naţiunilor Unite şi la care problemele corupţiei au ocupat un loc central în cadrul multor sesiuni şi paneluri de lucru.

Cred că s-au deschis mari axe de luptă împotriva acestui fenomen atât în cadrul Naţiunilor Unite cât şi în cel al raporturilor naţionale. Sigur că nu este uşor deoarece corupţia este ca un balaur cu multe capete, îi tai unul şi în locul lui îi cresc alte două. Dar trebuie să ne întrebăm în legătură cu impactul social pe care îl are corupţia asupra politicii penitenciare, economice şi chiar culturale ale unei societăţi şi am impresia că pentru a-i face faţă combaterea ei va deveni una dintre marile axe ale viitorului.

Întrebarea 2.

Cum apreciaţi evoluţia politicii penale a lumii? Va continua să meargă spre o represiune mai accentuată sau va păstra umanismul şi prevenirea infraţionalităţii printre priorităţile sale?

Cred că politica penală are astăzi tendinţa de a fi mai represivă din motive care ţin de securitate, de lupta împotriva terorismului, a crimei organizate, a drogurilor şi a traficului de fiinţe umane.

Din păcate, se poate spune că există această tendinţă justificat de faptul că despre astfel de războaie se vorbeşte în fiecare zi.

Eu sper că noi ne vom menţine obligaţiile de a apăra idealurile foarte importante precum drepturile omului, demnitatea umană, drepturile femeilor şi respectul persoanei.

Dar nu va fi uşor pentru că există numeroase tendinţe spre represiune justificate de problemele cu care se confruntă securitatea de la 11 septembrie 2001. Din păcate, multă lume acceptă cu uşurinţă această politică, mulţi oameni sunt gata să îşi sacrifice libertatea, drepturile civile, viaţa privată de dragul securităţii care, în fond, nu este suficientă.

Da, este unul dintre paradoxurile pe care le trăim şi este justificat inclusiv de presiunea situaţiei internaţionale. Atunci când analizăm ultimii 20 de ani, observăm că idealul prevenţiei a putut să crească, să se consolideze dar şi faptul că, din cauza ameninţărilor exterioare, multe politici penale de azi reiau vechile mijloace de represiune.

Vedem astfel, în constituţiile noastre, în noile legi, unori greşit definite, incriminări care, la prima vedere nu spun mare lucru dar care permit unor state şi magistraţi intenţia de a lua în mâinile lor existenţa unor oameni în numele protecţiei statului.

Vedem stări de arest prelungit în care acuzaţilor li se permite accesul la dosarele lor sau la avocaţi abia după mai multe zile.

Am văzut mai multe legi etichetate ca fiind pe deplin libere complet şi adoptate în numele libertăţii. În ultimul timp, însă, nu numai la noi, dar şi în mai multe ţări din inima Europei, nu prea îndepărtate, apar legi care permit supravegherea generalizată, care permit, la simpla decizie a polţiei şi fără autorizarea unui judecător, supravegherea conversaţiilor telefonice, schimburile corespondenţei electronice.

Deci, da, am impresia că multe politici penale se reîntorc la represiune şi că prevenirea infracţionalităţii redevine ruda săracă.

Lucrurile evoluează în jurul nostru, în ţările europene dar nu numai aici, pe o cale a represiunii. Trebuie să avem în vedere mai multe aspecte, printre care şi faptul că din ce în ce mai multe persoane sunt condamnate şi primesc sancţiuni penale, mai ales, cu închisoare.

În cea mai mare parte a ţărilor, înclusiv în Europa, pedeapsa cu privarea de libertate de mai lungă sau mai scurtă durată este tot mai frecventă şi mi se pare că sistemul judiciar face aceleaşi lucruri pe care le făcea cu mult timp înainte. Mă întreb uneori, în ce măsură această politică de condamnare la închisoare şi de represiune este influenţată de opinia publică.

Sigur că opinia publică suntem noi, cetăţenii, dar şi noi, la rândul nostru, suntem formaţi şi influenţaţi de mijloacele de informare în masă, de lumea politică, de expresiile şi comportamentul politicienilor. Dar şi combinaţia dintre aceste ultime atitudini şi reacţia presei formează o imensă presiune asupra opiniei publice care se exprimă în acest fel.

Întrebarea 3.

Ce rol joaca Societatea Internaţională de Criminologie, Societatea Internaţională a Criminologilor de Limba Franceză şi celelalte societăţi internaţionale de specialitate?

SIC joacă un rol foarte important. Ea este cea mai veche organizaţie din acest domeniu.

A fost fondată în 1937, la Roma si în tot acest răstimp oamenii de ştiinţă au lucrat la nivel internaţional pentru a îmbunătăţi răspunsul cu care societatea umană a trebuit să reacţioneze împotriva crimei, a devianţei, a infracţionalităţii în general.

Suntem foarte conştienţi de sfidările pe care le întâlnim şi astăzi. Binenînţeles că suntem persoane din toate culturile globului şi putem vedea diferit răspunsurile la unele probleme dar, pe ansamblu, toţi membrii societăţii sunt foarte angajaţi pentru apărarea drepturilor omului, a drepturilor civile, în special din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Naţiunile Unite.

Suntem decişi să continuăm lupta pentru justiţie. Dar o justiţie care să fie dreaptă! Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie represivă, că nu trebuie să existe tortura şi asasinatele, că nu închide oamenii pentru că au opinii politice, religii sau maniere de viaţa diferite. Acestea sunt sfidările pe care le înfruntăm dar suntem gata sa fim fideli vocaţiei noastre de a apăra drepturie omului.

Rolul de fond al SIC, al Societăţii Internaţionale a Criminologilor de Limba Franceză ca şi al celorlalte societăţi ştiinţifice internaţionale este de a reuni aceste reflecţiii generale dincolo de frontiere, de a trasa linile directoare capabile să explice eventualele pericole pe care le pot crea diferitele politici penale pe baza unor cercetări ştiinţifice verificate.

Desigur, studiile nu sunt niciodată suficiente dar ne pot spune câte ceva despre efectele acestei adevărate fugi după mai multă securitate.

Aceste informaţii au la origine cercetări empirice bine făcute, care evaluează politicile actuale ca şi pe cele mai vechi.

După cum bine ştiţi, SIC este un forum care promovează schimbul de idei şi dezbaterile în legătură cu aceste probleme ale societăţii. Bineînţeles că societatea americană este diferită de cea europeană sau de ţările de pe pe celelelalte continente, şi sunt deosebiri de la o ţară la alta.

Pe de-o parte vorbim despre schimbul de experienţă. În mod concret, la cel mai recent congres, cel de la Monterrey, din Mexic, s-a vorbit despre toate aceste tipuri de chestiuni deoarece chiar Mexicul are mari probleme cu criminalitatea violentă, cu infracţiunile urbane sau cu criminaitatea juvenilă şi despre care am putut discuta pe larg. Pe de altă parte, Societatea contribuie la studii ştiinţifice care se află la baza acestor dezbateri.

Chiar în momentul de faţă, SIC este implicată direct într-o cercetare la nivel european, finanţată de Comisia Europeană, cu privire la reducerea sancţiunilor cu închisoarea în unele ţări de pe continent. Căutăm măsuri alternative care să preceadă pedeapsa cu privarea de libertate dar şi unele aplicabile după eliberarea condiţionată sau provizorie din închisoare. Căutăm soluţii „de bună practică”, aşa cum se numeşte acest proiect, prin care se urmăreşte reducerea populaţiei penitenciarelor.

Întrebarea 4.

Care este situaţia în ceea ce priveşte prezumpţia de nevinovăţie?

Prevenirea infracţiunilor nu este uşoară. Pot să am mare succes în prevenirea criminalităţii dar nu-l pot dovedi! Nu pot demonstra un eveniment care nu s-a produs! Acesta este motivul pentru care adesea, prevenţia nu primeşte din partea statelor forţa financiară de care are nevoie.

Mulţi oameni preferă să lupte cu acest fenomen prin arestarea celor prinşi de poliţie şi prin procedee dure. A preveni nu înseamnă a aresta, a lua măsuri împotriva celor care au comis deja infracţiuni, ci presupune o societate care nu are nevoie de aceste măsuri. Observăm însă un interes sporit pentru a continua o politică dură, deoarece ea dă de lucru poliţiei, închisorilor, paznicilor, întregului sector privat din domeniul securităţii individuale şi armele, un comerţ enorm în lumea întreagă! Iată conexiunile care, din păcate, există între criminalitate şi societatea legală! Profită unii de alţii.

Din aceasta cauză, prevenţia rămâne adesea un ideal. În realitate, nu se previne prea mut deoarece mulţi poliţişti şi-ar pierde locul de muncă, închisorile s-ar închide, nu ar mai fi nevoie de atât de multe firme de securate. Este intreresant să observăm că, pe de-o parte, se vorbeşte mult despre reducerea şi eliminarea criminalităţii şi că, pe de altă parte, există enorme interese financiare să se spună că infracţionalitatea este mare, că trebuie să vedem mai multe persoane în închisori, că e necesar să întărim forţele de poliţie, să cumpărăm arme şi mai puternice, că trebuie să îi controlăm şi mai mult pe cetăţeni. Şi toate acestea au consecinţe asupraprezumpţiei de nevinovăţie pentru că încălcarea acestui principiu poate fi observată cel mai adesea din cauza terorismului. Se poate spune că există violări ale drepturilor constituţionale, ale drepturilor omului, principii bine înrădăcinate în cultura noastră legală.

Aceasta este o altă sfidare şi este foarte important ca toţi oamenii să îşi amintească faptul că în această luptă trebuie să fie angajată toată lumea! Nu este suficient să spunem: "Poliţia este la locul ei, îşi face treaba şi nu trebuie să mă preocupe!" Mai presus de toate trebuie să ne apărăm drepturile constituţionale şi viaţa privată pentru că dacă nu le apărăm, le vom pierde!

Una dintre caracteristicile des întâlnite ale noilor politici este această răsturnare a poziţiei prezumpţiei de nevinovăţie. Din moment ce multiplici acţiunile de supraveghere a populaţiei, în special cu videoprotecţia sau videosuprvegherea, faci din fiecare dintre noi un suspect înainte de a încălca legea.

Deci, la limită, dacă noi toţi suntem suspecţi, este nevoie să dovedim că suntem nevinovaţi! E un principiu invers! Suntem nevinovaţi dar trebuie să o şi probăm! Este deci o răsturnare totală a principiului acţiunii penale!

Depinde de ţară, de sistemul penitenciar şi de sistemul de procedură penală. Sunt state în care prezumpţia de nevinovăţie este încă puternic respectată.

Mă refer la ţările în care statul de drept este foarte solid şi al cărui sistem judiciar funcţionează destul de bine, este independent şi imparţial. Sunt şi ţări în care prezumpţia de nevinovăţie este încă la început.

Sunt desigur presiuni care ţin, de exemplu, de contracararea crimei organizate, unde mulţi suspecţi se acoperă unul pe altul. Ca reacţie la această conduită, sistemele judiciare din unele ţări interpretează tăcerea ca pe un semn de vinovăţie.

Este o tendinţă întâlnită în tot mai multe sisteme judiciare atunci când se au în vedere cazurile de crimă organizată şi desigur de terorism. Pot fi văzuţi tot mai mulţi oameni suspecţi de fapte care ameninţă o societate liberă şi deci, vulnerabilă. Libertatea de comunicare şi de utilizare a tuturor mijloacelor tehnice existente sunt cel mai bun mediu în care cei ce vor să comită acte teroriste pot să opereze nestingheriţi.

După cum se poate vedea sunt nenumărate ameninţări la care trebuie să se răspundă. Marea întrebare este dacă trebuie să diminuăm protecţia judiciară pentru cea a drepturilor omului.

Desigur că statul democratic se bazează tocmai pe acest drept fundamental. Sunt deci două poziţii distincte: cea a victimei care se doreşte apărată şi cea a bănuitului sau presupusului făptuitor care îşi revendică prezumpţia de nevinovăţie. Iată că vorbim despre două tendinţe divergente şi cred că e rolul societăţii Internaţionale de Criminologie să studieze aceste tipuri de dezvoltări. Păstrăm speranţa că o societate liberă, bazată pe statul de drept şi pe drepturile omului în general va apăra prezumpţia de nevinovăţie.