Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Exploatarea de la Roşia Montană aşteaptă avizul de mediu

Rolul ministerului mediului faţă de proiectul de lege aflat în dezbaterea parlamentului a fost acela de a stabili şi impune cele mai înalte standarde de mediu, spune Rovana Plumb.

Exploatarea de la Roşia Montană aşteaptă avizul de mediu
Ministrul mediului Rovana Plumb. Foto Arhivă Agerpres.

Articol de Arina Petrovici, 31 Octombrie 2013, 17:33

Ministerul mediului nu a dat încă aviz tehnic proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană şi nu a făcut nicio derogare de la legislaţia în vigoare, a declarat ministrul mediului, Rovana Plumb.

Mai mult, a precizat ministrul mediului, rolul ministerului pe care îl conduce în ceea ce priveşte proiectul de lege aflat în dezbaterea parlamentului a fost acela de a stabili şi impune cele mai înalte standarde de mediu.

"În funcţie de decizia Parlamentului României, se va acţiona ca atare. Era absolut necesar să introducem standarde de mediu cele mai înalte pentru că, faţă de cele două măsuri aferente anului 1999, când a fost acordată licenţa, tot ceea ce înseamnă protecţia mediului a evoluat din punct de vedere al standardelor şi din punct de vedere al legislaţiei.

"Or, atâta timp cât el a fost adoptat printr-un act normativ, modificarea licenţei nu se poate face decât tot printr-un act normativ", a declarat ministrul mediului.

Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, senatorul Darius Vâlcov, declara recent că raportul asupra proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană va fi finalizat cel mai probabil săptămâna viitoare.

Vot la limită în favoarea moțiunii simple AUR, SOS şi POT
Politică 28 Aprilie 2025, 18:31

Vot la limită în favoarea moțiunii simple AUR, SOS şi POT

Este pentru prima dată în actualul mandat al coaliţiei PSD-PNL-UDMR când o moțiune simplă trece în parlament.

Vot la limită în favoarea moțiunii simple AUR, SOS şi POT
Ultima săptămână de campanie electorală
Politică 28 Aprilie 2025, 13:08

Ultima săptămână de campanie electorală

Sunt 11 candidaţi pe buletinul de vot: 4 independenţi şi 7 susţinuţi de formaţiuni politice.

Ultima săptămână de campanie electorală
Senatul dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului muncii, Simona Bucura-Oprescu
Politică 28 Aprilie 2025, 12:09

Senatul dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului muncii, Simona Bucura-Oprescu

În textul moţiunii depuse de AUR sunt semnalate şi nedreptăţile din sistemul de pensii militare.

Senatul dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului muncii, Simona Bucura-Oprescu
Agenda săptămânală a executivului
Politică 28 Aprilie 2025, 07:33

Agenda săptămânală a executivului

Executivul intenționează să dezbată în această săptămână proiectul de ordonanță de urgență privind simplificarea procedurilor...

Agenda săptămânală a executivului
„Calendar accelerat” pentru dezbaterea regulilor de pensionare în justiție
Politică 25 Aprilie 2025, 20:23

„Calendar accelerat” pentru dezbaterea regulilor de pensionare în justiție

Senatorii urmează să dezbată proiectul de lege care modifică regulile de pensionare în sistemul de justiție.

„Calendar accelerat” pentru dezbaterea regulilor de pensionare în justiție
ÎCCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale
Politică 25 Aprilie 2025, 18:08

ÎCCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis...

ÎCCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale
CCR a făcut recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti care a suspendat hotărârea de anulare a alegerile prezidenţiale
Politică 25 Aprilie 2025, 16:12

CCR a făcut recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti care a suspendat hotărârea de anulare a alegerile prezidenţiale

împotriva hotărârii respective a fost declarat recurs şi de către Parchetul de pe lângă această instanţă, dar şi de alte două...

CCR a făcut recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti care a suspendat hotărârea de anulare a alegerile prezidenţiale
Contestarea suspendării alegerilor, admisă în instanță
Politică 24 Aprilie 2025, 20:43

Contestarea suspendării alegerilor, admisă în instanță

Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicită suspendarea deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale de...

Contestarea suspendării alegerilor, admisă în instanță