Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Crin Antonescu: "Am cerut STS să respecte legea"

Preşedintele interimar a spus că i-a cerut directorului STS să respecte legea în privinţa echipamentului de comunicaţii de la sediul de campanie al lui Traian Băsescu. STS a întrerupt liniile folosite de preşedintele suspendat.

Crin Antonescu: "Am cerut STS să respecte legea"
Preşedintele interimar, Crin Antonescu. Foto: presidency.ro

Articol de Paul Poteraşi, 20 Iulie 2012, 17:19

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seara, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, că echipamentele de comunicaţii speciale montate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale la sediul de campanie al lui Traian Băsescu au fost instalate "printr-o interpretare mai largă decât prevedea legea a noţiunii de preşedinte".

"Nu avem în legislaţie noţiunea de preşedinte suspendat. Este vorba de cineva a cărui calitate de preşedinte este întreruptă, cu toate prerogativele în consecinţă", a mai spus Crin Antonescu.

STS a luat măsura întreruperii serviciilor de comunicaţii speciale, utilizate de preşedintele suspendat Traian Băsescu, începând de vineri, orele 18.00, potrivit unui comunicat transmis de instituţie pentru Agerpres.

Preşedintele interimar a mai precizat în declaraţia de presă că pe el personal nu-l interesează câte telefoane speciale are la dipoziţie Traian Băsescu.

"Chestiunea e că în ţara aceasta există legi, ele trebuie respectate şi există oameni care au la rândul lor prin lege obligaţia de a face ca legile să fie respectate", a mai spus Crin Antonescu.

Preşedintele interimar a mai afirmat că i-a adresat o solicitare scrisă directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, în care i-a cerut să ia de îndată măsurile necesare pentru a se reintra "în deplină legalitate".

"Având în vedere că această instalare s-a făcut pe baza unei dispoziţii verbale a preşedintelui încă în exerciţiu, am adresat o solicitare scrisă directorului STS în care i-am cerut să ia de îndată măsurile pentru a se reintra în deplină legalitate, respectiv întreruperea funcţionării acestor servicii speciale într-un spaţiu privat şi pentru o persoană privată, care a fost, e adevărat, preşedintele României, care poate să fie, peste o săptămână, din nou preşedintele României, care acum, în această perioadă, nu deţine niciuna dintre calităţile publice care sunt prevăzute de lege pentru a beneficia de asemenea servicii", a precizat Crin Antonescu.

Audio:
Declaraţia de presă susţinută de preşedintele interimar, Crin Antonescu.

Paza e asigurată "fără telefoane speciale"

Preşedintele interimar a adăugat că este de părere că directorul STS va lua măsurile necesare şi că astfel cazul va fi închis.

Crin Antonescu a făcut referire şi la argumentul invocat de preşedintele suspendat, potrivit căruia telefoanele de la sediul de campanie sunt montate pentru a-i asigura comunicare cu Serviciul de Protecţie şi Pază, menţionând că acesta este un "motiv ridicol".

"Sigur că domnul Băsescu a folosit acest prliej în care nu putea să răspundă decât în mod ridicol, ca foloseşte aceste mijloace speciale pentru a comunica cu SPP, folosind acest discurs pentru a delira în mod jalnic despre lovituri de stat.

"Paza şi protecţia la care are dreptul prin lege e deplin asigurată fără telefoane speciale", a ţinut să sublinieze preşedintele interimar.

Traian Băsescu "este o epavă politică"

Crin Antonescu a mai spus că Traian Băsescu este "o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect şi comportament".

Preşedintele interimar a adăugat că miza acestui referendum "este ca întreaga Românie să fie salvată de la a ajunge o epavă".

"Eu cred că domnul Băsescu ar trebui să renunţe măcar la un lucru: Nu pe mine să încerce să mă mai ameninţe sau intimideze.

"Dacă ameniţările cu puşcăria pe care le lansează în fiecare zi îi pot speria pe unii care au încălcat legea, pe mine Traian Băsescu nu are cum să mă sperie", a declarat preşedintele interimar.

"Îi cer pentru bunul gust public să renunţe la astfel de mijloace de luptă, la astfel de forme de comportament delirant care ne compromit pentru durată lungă", a concluzionat Crin Antonescu.

Preşedintele interimar a declarat că "delirul iresponsabil al lui Traian Băsescu" face în continuare rău României şi că, astfel de declaraţii sunt preluate în presa internaţională şi imaginea României "se poate deprecia din nou".

"Despre lovituri de stat, despre aprecierile lui Traian Băsescu legate de Comisia Senatului, despre tot acest delir, aş vrea ca reprezentanţii principalelor state cu tradiţii democratice, reprezentanţii la Bucureşti, să facă cunoscute aceste discursuri ale lui Traian Băsescu conducerilor lor politice din Statele Unite şi din Europa", a declarat preşedintele interimar, Crin Antonescu.

Preşedintele interimar a precizat că îşi doreşte ca domnul ambasador Gitenstein să-i informeze pe Hilarry Clinton şi pe Barack Obama, cine este şi cum se exprimă Traian Băsescu, cum o Comisie a Senatului e calificată drept "adunătură de politruci" de un om care vrea să fie preşedinte al României.

"S-a vorbit de încercarea mea de a destructura serviciile speciale din România - o aberaţie. Nu era vorba de mai multe servicii, ci de un serviciu.

"Evident că oameni din aceste servicii, în frunte cu şefii lor, cărora le-am cerut întotdeauna un singur lucru, să respecte legea, ştiu că Traian Băsescu minte şi minte cu neruşinare", a precizat Crin Antonescu.

Puteţi citi pe contul nostru de twitter principalele declaraţii ale preşedintelui interimar Crin Antonescu prezent în studioul Radio România Actualităţi.

USL are ca obiectiv "destructurarea tuturor instituţiilor de securitate naţională"

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a apreciat, joi seară, că obiectivul celor din USL nu este demiterea şefului STS, ci "destructurarea tuturor instituţiilor de securitate naţională".

Traian Băsescu s-a referit la cererea adresată CSAT de preşedintele interimar Crin Antonescu de demitere a şefului STS, Marcel Opriş, în cazul telefonului instalat la sediul de campanie a lui Traian Băsescu.

"Ei nu au ca obiectiv demiterea şefului STS, ci destructurarea tuturor instituţiilor de securitate naţională.

"Astăzi s-a făcut un joc murdar, în care politrucii au încercat să creeze condiţiile unui raport care să ajungă la CSAT, în baza căruia să înceapă destituirea şefilor structurilor de securitate.

"Aceşti oameni sunt o clică de trădători. Nu ştiu pentru cine lucrează încă, dar vor răspunde în faţa legii", a precizat preşedintele suspendat.

Traian Băsescu a susţinut că "suntem în faţa unei lovituri de stat în curs de derulare".

"Paiaţa de la Cotroceni va răspunde în faţa legii", a mai declarat Traian Băsescu jurnaliştilor din maşina cu care pleca din sediul de campanie.

"Telefonul este unul operativ, nu secretizat"

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a afirmat, joi seară, la Radio România Actualităţi, că nu deţine un telefon secretizat de la STS, ci este vorba despre unul operativ, cu care să poată comunica cu Serviciul de Protecţie şi Pază.

"Un preşedinte ales nu poate fi lăsat neprotejat. Şi nu pentru că vreau eu, ci pentru că cei care, prin lege, trebuie să-l protejeze pe preşedintele ales riscă să facă ani grei de puşcărie dacă mie mi se întâmplă ceva.

"Eu trebuie să pot să comunic cu Serviciul de Protecţie şi Pază oricând. Altfel, nu am nicio treabă cu nimeni.

"Sau poate vrea preşedintele interimar... are nevoie de un punct de vedere legat de o problemă care arde. Aş fi bucuros dacă l-ar interesa părerea mea despre Siria, ce se întâmplă în Siria sau, ştiu eu, alt loc în care arde în momentul de faţă şi unde avem interese.

"Ar putea să sune oricând pe acel telefon, care nu este secretizat, este un telefon operativ. Telefonul secretizat este unul negru, cu 12 butoane, pe care nu îl am", a declarat Traian Băsescu.

Şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, generalul Marcel Opriş, a susţinut joi, la finalul audierii din comisia pentru apărare a Senatului, că a procedat în conformitate cu prevederile legale în vigoare în cazul instalării unui sistem de telecomunicaţii la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

STS şi Marcel Opriş "şi-au depăşit competenţele"

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Cristian David, a declarat că activitatea serviciului şi a directorului STS, Marcel Opriş, în chestiunea instalării unei linii telefonice speciale la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu a depăşit competenţele şi cadrul legal.

Cristian David a susţinut că măsurile care se impun ţin de decizia CSAT.

"În lista beneficiarilor serviciului de telecomunicaţii speciale nu este inclusă şi instituţia preşedintelui suspendat.

"Decizia cu privire la introducerea preşedintelui suspendat pe această listă a aparţinut în exclusivitate directorului STS", a precizat Cristian David.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat a mai afirmat că introducerea pe această listă a preşedintelui suspendat s-a făcut în momentul în care a fost instalată şi linia telefonică specială la sediul de campanie al preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

"Noi considerăm că documentele pe care ni le-a pus la dispoziţie (Marcel Opriş), cum spuneam de la bun început, nu respectă cadrul legal.

"Altfel spus, noi considerăm că preşedintele suspendat, prin prerogativele care îi sunt integral suspendate, nu are acces la acest Serviciu de Telecomunicaţii Speciale.

"În consecinţă şi implicit, accesul la aceste servicii nu este legal", a declarat Cristian David.

Liderii PSD, PNL, UDMR și ai Grupului minorităților naționale au precizat că au luat act de refuzul USR de a li se alătura
Politică 18 Decembrie 2024, 20:07

Liderii PSD, PNL, UDMR și ai Grupului minorităților naționale au precizat că au luat act de refuzul USR de a li se alătura

Liderii PSD, PNL, UDMR și ai Grupului minorităților naționale, reuniți miercuri la Palatul Victoria pentru negocieri privind...

Liderii PSD, PNL, UDMR și ai Grupului minorităților naționale au precizat că au luat act de refuzul USR de a li se alătura
PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale discută definitivarea programului de guvernare
Politică 18 Decembrie 2024, 19:17

PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale discută definitivarea programului de guvernare

Reprezentanţii PSD, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale continuă discuţiile pentru definitivarea programului de...

PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale discută definitivarea programului de guvernare
La Camera Deputaţilor a început preluarea mandatelor de către noii aleşi
Politică 18 Decembrie 2024, 18:37

La Camera Deputaţilor a început preluarea mandatelor de către noii aleşi

Miercuri și-au preluat mandatul mai mult de jumătate din cei 331 de deputați aleși.

La Camera Deputaţilor a început preluarea mandatelor de către noii aleşi
Liderii PSD, PNL și UDMR discută despre formarea guvernului fără USR
Politică 18 Decembrie 2024, 18:12

Liderii PSD, PNL și UDMR discută despre formarea guvernului fără USR

Liderii USR au plecat de la întâlnire, după ce au condiţionat intrarea la guvernare de aprobarea unor măsuri.

Liderii PSD, PNL și UDMR discută despre formarea guvernului fără USR
Liderii partidelor pro-europene discută la Palatul Victoria
Politică 18 Decembrie 2024, 16:11

Liderii partidelor pro-europene discută la Palatul Victoria

Miercuri, sunt programate discuţii, la Palatul Victoria, între liderii partidelor care vor forma o coaliţie de guvernare.

Liderii partidelor pro-europene discută la Palatul Victoria
Prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, critică actuala guvernare
Politică 18 Decembrie 2024, 14:50

Prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, critică actuala guvernare

Prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, spune că actuala guvernare împinge ţara într-o apocalipsă care se va întinde şi anul...

Prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, critică actuala guvernare
Negocieri asupra programului de guvernare, la Palatul Parlamentului
Politică 18 Decembrie 2024, 13:26

Negocieri asupra programului de guvernare, la Palatul Parlamentului

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că este nevoie de participarea tuturor partidelor pro-europene la formarea majorităţii...

Negocieri asupra programului de guvernare, la Palatul Parlamentului
Ședință de guvern la Palatul Victoria
Politică 18 Decembrie 2024, 11:02

Ședință de guvern la Palatul Victoria

Declarații ale primului ministru Marcel Ciolacu.

Ședință de guvern la Palatul Victoria