Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dacă este protejată, „natura are uriașa capacitate de a se reface”

DANUBE4all este o inițiativă care vine în sprijinul Misiunii UE  “Restore our Ocean and Waters”. 

Dacă este protejată, „natura are uriașa capacitate de a se reface”
Păsări flamingo în Delta Dunării. Foto: Societatea Ornitologică Română.

Articol de Ionuţ Iamandi, 29 Iunie 2023, 15:25

„Oamenii exploatează natura mult dincolo de limitele sale, iar a continua cu politicile economice care nu țin cont de distrugerea planetei este o greșeală. Strategiile macro-economice care au dus la explozia de prosperitate postbelică nu pot fi aplicate și astăzi, din cauza faptului că resursele naturale sunt limitate”.

Acestea nu sunt cuvintele unui militant pentru drepturile naturii, ci ale economistului Partha Dasgupta, profesor universitar la Universitatea din Cambridge. El a stat de vorbă cu jurnaliștii The Guardian la șase luni după adoptarea obiectivelor privind protejarea naturii pentru acest deceniu, din cadrul Conferinței asupra biodiversității COP15, ce a avut loc în decembrie 2022 în Montreal, Canada. Cel mai important dintre aceste obiective este protejarea a 30% din suprafața de uscat și de mare. Pentru profesorul Dasgupra nu este însă deloc suficient: „Protejarea a 30% din suprafața de uscat și de mare nu ar trebui să ducă la distrugerea celorlalte 70% rămase. Marile companii ar trebui să fie obligate să precizeze care dintre părțile lanțului lor de aprovizionare se bazează pe elementele naturale, astfel încât guvernele din țările respective să poată lua măsuri pentru stoparea pierderii biodiversității.”

„E evident: dacă cererea pentru produsele și serviciile naturii continuă să depășească capacitatea ei de a le furniza, atunci se va ajunge la colaps. Resursele sunt limitate. Avem deja în acest sens contraexemplul pescuitului excesiv, care a dus la distrugerea unor populații de pește. Să încercăm să ne imaginăm asta la scara biosferei.”, avertizează economistul, care îndeamnă la o reformă radicală a gândirii politico-economice în ceea ce privește exploatarea resurselor naturale globale.

În ultimul deceniu, oamenii de știință au semnalat și ei cu fermitate și în numeroase rânduri pericolul utilizării în exces și în chip iresponsabil a capitalul natural. Natura, spun cercetătorii, dacă este protejată, are uriașa capacitate de a se reface. Mâna de ajutor pe care aceștia o pot da constă în proiecte științifice multidisciplinare, care implică inteligență, cunoaștere și multă muncă.

Un astfel de proiect este DANUBE4all (Restoration of the Danube River Basin for Ecosystems and People from Mountains to Coast), care face parte din categoria Lighthouse Initiative, anume acele proiecte științifice finanțate de Comisia Europeană care au ca obiect de studiu o chestiune de interes european comun. Iar fluviul Dunărea, al doilea ca lungime din Europa și care străbate zece țări, reprezintă cu adevărat un astfel de subiect de interes european comun.

Cercetătorii implicați în proiect semnalează încă de la început provocările de mediu cu care se confruntă. „Acest proiect ambițios se va concentra pe furnizarea de soluții pentru a promova îmbunătățirea stării ecologice a râului în întregul său, a biodiversității și a inter-conectivității ecosistemelor în bazinele râului din partea superioară, mijlocie și inferioară”, afirmă profesorul Helmut Habersack de la Universitatea de Resurse naturale și Științele vieții (BOKU) din Viena, coordonatorul proiectului.

DANUBE4all își propune să refacă ecosistemele de apă dulce din bazinul fluviului Dunărea prin dezvoltarea unui „Plan de acțiune pentru restaurare”, care să fie cuprinzător, bazat științific și orientat practic. Acest plan de acțiune urmărește îmbunătățirea biodiversității, a inter-conectivității ecosistemelor, reducerea riscului de inundații și secetă, îmbunătățirea balanței de sedimente pe tot parcursul râului, ca și reducerea discontinuității laterale, de la izvorul din Pădurea Neagră până în Delta Dunării.

Mijloacele științifice care vor fi puse în slujba restaurării bazinului fluviului Dunărea vor include modelarea numerică, fizică, observațiile pe teren și evaluările serviciilor ecosistemice. Colaborarea cu comunitățile locale și reprezentanții IMM-urilor va presupune utilizarea Citizen Science, ceea ce presupune implicarea oamenilor obișnuiți în studiile științifice realizate în zonele în care aceștia locuiesc. Vor fi apoi prezentate exemplele unor cazuri reale de afaceri de succes, pentru ca aceștia să înțeleagă beneficiile socio-economice pe care restaurarea ecosistemelor le pot aduce. Danube4all dorește să motiveze comunitățile locale să își administreze propriul lor râu, să folosească semnalmentele de tip Blue Rivers Flag și să informeze factorii de decizie în privința sănătății râului.

DANUBE4all este o inițiativă care vine în sprijinul Misiunii UE “Restore our Ocean and Waters”.

Anul acesta, în Joia Mare, la Târgovişte are loc un eveniment cultural şi religios unic în ţară - Calea Luminii
Life & Style 17 Aprilie 2025, 10:28

Anul acesta, în Joia Mare, la Târgovişte are loc un eveniment cultural şi religios unic în ţară - Calea Luminii

Cei care vor să participe la Calea Luminii sunt aşteptaţi să vină la Târgovişte în seara Deniei celor Douăsprezece...

Anul acesta, în Joia Mare, la Târgovişte are loc un eveniment cultural şi religios unic în ţară - Calea Luminii
Vremea va fi destul de caldă de Paşte
Life & Style 16 Aprilie 2025, 08:55

Vremea va fi destul de caldă de Paşte

Ploile vor cădea doar în regiunile montane, iar temperaturile vor depăşi 20 de grade Celsius în toată ţara.

Vremea va fi destul de caldă de Paşte
Andreea Novac, între Prietenii de la Radio
Life & Style 16 Aprilie 2025, 08:55

Andreea Novac, între Prietenii de la Radio

Între #prieteniidelaradio vine #AndreeaNovac - artistă independentă, coregrafă şi interpretă.

Andreea Novac, între Prietenii de la Radio
Şoferii cu vârsta peste 80 de ani ar putea fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare 2 ani
Life & Style 15 Aprilie 2025, 07:44

Şoferii cu vârsta peste 80 de ani ar putea fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare 2 ani

Actul normativ mai prevede creşterea valabilităţii permisului de conducere la 15 ani, faţă de 10, cât este în prezent.

Şoferii cu vârsta peste 80 de ani ar putea fi obligaţi să facă examinarea medicală la fiecare 2 ani
Jennifer Lopez va concerta la București pe 27 iulie
Life & Style 14 Aprilie 2025, 16:14

Jennifer Lopez va concerta la București pe 27 iulie

Cântăreața americană și-a dorit în mod special să susțină spectacolul în Piața Constituției, în fața Casei Poporului.

Jennifer Lopez va concerta la București pe 27 iulie
160 de ţări şi regiuni, inclusiv România, participă la Expoziţia universală de la Osaka
Life & Style 14 Aprilie 2025, 07:37

160 de ţări şi regiuni, inclusiv România, participă la Expoziţia universală de la Osaka

Ceremonia de deschidere a avut loc, duminică, pe o insulă artificială şi au fost prezenţi împăratul şi premierul Japoniei.

160 de ţări şi regiuni, inclusiv România, participă la Expoziţia universală de la Osaka
Festivalul scrumbiei la Galați
Life & Style 12 Aprilie 2025, 13:45

Festivalul scrumbiei la Galați

Evenimentul este organizat în mod tradițional, de Florii, de către Primăria Municipiului Galați.

Festivalul scrumbiei la Galați
Opt din zece români nu ştiu să acorde primul ajutor
Life & Style 12 Aprilie 2025, 13:20

Opt din zece români nu ştiu să acorde primul ajutor

Conform legii, instituțiile trebuie să aibă personal pregătit să acorde primul ajutor.

Opt din zece români nu ştiu să acorde primul ajutor