Volkswagen va plăti autorităţilor americane daune de 4,3 miliarde de dolari
Constructorul auto german a pledat vinovat în faţa acuzaţiilor penale în cazul scandalului privind falsificarea testelor de emisii de gaze în SUA.
Articol de RADOR, 12 Ianuarie 2017, 06:26
Compania Volkswagen a pledat vinovat în faţa acuzaţiilor penale şi a fost de acord cu plata sumei de 4,3 miliarde de dolari în cazul scandalului privind falsificarea testelor de emisii de gaze în SUA.
BBC transmite că acordul convenit priveşte atât daune penale cât şi civile. Compania Volkswagen, al doilea mare fabricant auto, a admis în 2015 că a instalat un program în sute de mii de autoturisme cu motorizare diesel în SUA pentru a falsifica rezultatele testelor de emisii.
Prin încheierea acestui acord, costul scandalului în SUA a ajuns la 19,3 miliarde de dolari. În Europa există încă acţiuni în instanţă formulate de consumatori şi investitori împotriva companiei.