Convorbire telefonică între Vladimir Putin şi Donald Trump
Preşedintele rus şi omologul său american au vorbit timp de aproape o oră şi jumătate şi au convenit să se întâlnească.

Articol de Florin Lepădatu, 12 Februarie 2025, 20:31
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Donald Trump, au vorbit, miercuri, la telefon timp de aproape o oră şi jumătate şi au convenit să se întâlnească, a spus un oficial de la Kremlin, referindu-se la primul contact direct cunoscut al lui Putin cu un preşedinte american începând din februarie 2022.
Vladimir Putin a vorbit ultima oară cu un preşedinte al SUA în exerciţiu în februarie 2022, când a avut o discuţie telefonică cu Joe Biden, cu puţin timp înainte de a comanda intrarea a mii de militari pe teritoriul Ucrainei.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedinţii Putin şi Trump au discutat despre Orientul Mijlociu, relaţiile bilaterale, Ucraina şi despre un schimb de prizonieri între SUA şi Rusia, a informat agenţia de presă de stat TASS.
Cei doi lideri au convenit să se întâlnească, a transmis TASS, adăugând că preşedintele Putin l-a invitat pe Donald Trump la Moscova.
Donald Trump, autorul cărţii din 1987 "Trump: arta negocierii", a spus în repetate rânduri că vrea să pună capăt războiului şi că se va întâlni cu Vladimir Putin pentru a discuta, deşi data sau locul de desfăşurare al summitului nu sunt încă cunoscute public, notează REUTERS potrivit RADOR RADIO ROMÂNIA.