Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Unica fiică a lui Iosif Stalin, Svetlana Alliluyeva, a murit

Svetlana Alliluyeva s-a autoexilat în Statele Unite în 1967, fapt ce a provocat senzaţie la nivel internaţional şi a fost o lovitură în relaţiile dintre Statele Unite şi URSS.

Unica fiică a lui Iosif Stalin, Svetlana Alliluyeva, a murit
Lana Peters, cunoscută pe plan internaţional sub numele ei anterior, Svetlana Alliluyeva. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Ionuţ Dragu, 29 Noiembrie 2011, 08:36

Fiica dictatorului sovietic Iosif Stalin, a cărei dezertare în Occident în timpul Războiului Rece i-a marcat pe comuniştii la putere şi a făcut-o un autor de bestseller, a murit în Statele Unite la vârsta de 85 de ani.

Potrivit medicului legist, Mary Turner, Lana Peters, cunoscută pe plan internaţional sub numele ei anterior, Svetlana Alliluyeva, a murit de cancer de colon la 22 noiembrie în Wisconsin, un stat în care ea a trăit după ce a devenit cetăţean american.

Dezertarea ei în 1967, despre care spunea că a fost parţial motivată de tratamentul necorespunzător aplicat răposatului ei soţ Brijesh Singh de către autorităţile sovietice, a provocat senzaţie la nivel internaţional şi a fost o lovitură în relaţiile dintre Statele Unite şi URSS.

Dar Lana Peters, care a lăsat în urma doi copii, a declarat că identitatea ei a implicat mai mult decât să treacă dintr-o parte în alta în timpul Războiului Rece.

Lana Peters chiar s-a mutat înapoi în Uniunea Sovietică în anii 1980, dar a revenit în Statele Unite un an mai târziu.

Ea a luat cu ea un memoriu pe care l-a scris în 1963 despre viaţa ei în Rusia.

"Douăzeci de scrisori către un prieten" a fost publicată după câteva luni de la sosirea ei în Statele Unite şi a devenit un bestseller.

Când a părăsit Uniunea Sovietică în 1966 plecând în India, ea îşi planificase să lase acolo cenuşa celui de-al treilea soţ, un cetăţean indian, şi să se întoarcă.

În schimb, Lana Peters s-a dus neanunţată la ambasada Statelor Unite din New Delhi şi a cerut azil politic.

După o scurtă şedere în Elveţia, ea s-a îmbarcat pentru un zbor spre Statele Unite.

La sosirea ei la New York în 1967, la vârsta de 41 de ani, a spus că a venit să se poată exprima liber, "lucru ce mi-a fost refuzat atât de mult timp în Rusia".

Lana Peters a mai spus că a venit pentru a se putea îndoi de comunismul în care a fost crescută.

Ea a descoperit de asemenea religia şi considera că "este imposibilă existenţa fără Dumnezeu în inima cuiva".

În carte, Lana Peters şi l-a reamintit pe tatăl ei, care a murit în 1953 după ce a condus ţara timp de 29 de ani, ca pe un om distant şi paranoic.

"Instabilă din punct de vedere moral"

Premierul sovietic Aleksei Kosâghin a denunţat-o ca "instabilă din punct de vedere moral" şi "persoană bolnavă", adăugând că "nu putem decât să ne fie milă de cei care doresc să o utilizeze pentru orice scop politic sau pentru orice scop de a discredita naţiunea sovietică".

"Am trecut din tabere de la marxişti la capitalişti", îsi aminteşte ea într-un interviu din 2007 pentru documentarul "Svetlana despre Svetlana".

Dar Lana Peters a mai spus că identitatea ei era mult mai complexă şi niciodată pe deplin înţeleasă.

"Oamenii spun, fiica lui Stalin, fiica lui Stalin, asta înseamnă că eu ar trebui să mă plimb pe stradă cu o puşcă şi să trag în americani. Sau ei spun că nu, ea a venit aici. Ea este un cetăţean american.

"Asta înseamnă că sunt cu o bombă împotriva celorlalţi. Nu, eu nu sunt niciuna. Sunt undeva la mijloc. Tocmai acest undeva la mijloc ei nu-l pot înţelege", a declarat Lana Peters.

Dezertarea a avut un cost personal ridicat

Lana Peters a lăsat în urmă doi copii, Iosif şi Ecaterina, din căsătorii anterioare.

Ambii au fost supăraţi de plecarea ei şi ea niciodată nu a mai fost apropiată de niciunul dintre ei.

Svetlana Alliluyeva s-a născut la Leningrad, la 28 februarie 1926. Mama ei a fost Nadejda Allilueva, a doua soţie a fostului dictator sovietic.

Crescută de o bonă ce i-a devenit un prieten apropiat după moartea mamei sale în 1932, Svetlana Alliluyeva a fost singura fiică a lui Stalin.

Svetlana Alliluyeva a avut doi fraţi, Vasili şi Iacov. Iacov a fost capturat de nazişti în 1941 şi a murit într-un lagăr de concentrare. Vasili a murit de alcoolism la 40 de ani.

Svetlana Alliluyeva a absolvit Universitatea din Moscova în 1949, a lucrat ca profesoară şi traducătoare şi a fost prezentă în cercurile literare din Moscova înainte de a părăsi Uniunea Sovietică.

Ea a fost căsătorită de patru ori, ultima dată cu William Wesley Peters, după ce a venit în Statele Unite, şi a luat numele de Lana Peters. Ei au avut o fiică, Olga, înainte de a divorţa în 1973.

Fiica ei Olga, acum Chrese Evans, locuieşte în Portland, statul Oregon.

Lana Peters a mai scris trei cărţi, printre care "Doar un an", o autobiografie publicată în 1969.

În ultimele decenii ale vieţii sale, Lana Peters a trăit în izolare.

Fiul din prima căsătorie, Iosif, a murit în 2008 la vârsta de 63 de ani la Moscova, potrivit unor relatări în mass-media din Rusia.

Al doilea copil, Ecaterina "Katia", născută în 1950, este un om de ştiinţă.

Evans a refuzat sa comenteze atunci când a fost contactată prin e-mail, notează AP.

UE va oferi R. Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente anti-dronă
În lume 25 Aprilie 2025, 07:48

UE va oferi R. Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente anti-dronă

UE va oferi Republicii Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente care să prevină căderea dronelor rusești pe...

UE va oferi R. Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente anti-dronă
Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
În lume 24 Aprilie 2025, 19:38

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare

Serurile au salvat peste 150 de milioane de vieţi în ultimele patru decenii, a subliniat şeful Organizaţiei Mondiale a...

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 19:24

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc

Printre cei care vor veni se numără preşedintele american Donald Trump, cel francez Emmanuel Macron, precum şi regele Felipe...

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
În lume 24 Aprilie 2025, 18:49

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat joi nemulţumirea faţă de loviturile ruseşti de peste noapte asupra...

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:50

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc

Guvernul a declarat zi de doliu național în România pentru sâmbătă, 26 aprilie 2025, când vor avea loc funeraliile Papei...

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:24

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc

Până acum, spun autorităţile Sfântului Scaun, au trecut pe la căpătâiul Suveranului Pontif peste 60.000 de credincioşi.

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
În lume 24 Aprilie 2025, 15:06

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG

Analiza a aproximativ cincizeci de vinuri - roșii, albe și roze din zece țări ale Uniunii Europene, printre care Franța,...

AFP: Un poluant foarte răspândit, detectat în vinurile europene, potrivit unui ONG
9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului
În lume 24 Aprilie 2025, 14:37

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului

Un atac combinat cu rachete şi drone ruseşti a declanşat incendii, a distrus noaptea trecută clădiri şi a îngropat locuitorii...

9 morți și peste 70 de răniți în urma unui atac rusesc asupra Kievului