Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Siria acceptă planul de pace propus de Liga Arabă

Guvernul sirian a anunţat că va retrage forţele militare de pe străzi şi va elibera persoanele arestate în timpul protestelor faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Siria acceptă planul de pace propus de Liga Arabă
Nabil Elaraby, preşedintele Ligii Arabe(stânga) şi Sheikh Hamad bin Jassim al-Thani, premierul Qatariot (dreapta)

Articol de Iulia Florescu, 02 Noiembrie 2011, 19:33

Siria a accceptat planul de pace propus de Liga Arabă, care prevede şfârşirea celor peste şapte luni de violenţă, conform Ligii Arabe, citate de BBC.

Declaraţia a apărut după ce oficialii din Liga Arabă s-au întâlnit la Cairo pentru a negocia soluţiile conflictelor.

Acordul prevede eliberarea prizonierilor, retragerea forţelor armate de pe străzi, precum şi dezbaterile dintre guvern şi opoziţie.

Liga Arabă a salutat acordul guvernului sirian asupra planului arab şi a cerut implementarea imediată a măsurilor democratice, relatează agenţia de presă Reuters.

"Liga a subliniat nevoia de implementare imediată, completă şi exactă ale articolelor prevăzute în document."

"Suntem mulţumiţi că am ajuns la un acord, dar vom fi şi mai mulţumiţi dacă acesta se va implementa imediat," a declarat prim-ministrul Sheikh Hamad bin Jassim al-Thani din Qatar.

Acordul prevede şi accesul jurnaliştilor la faţa locului pentru a relata situaţia, a mai spus premierul qatariot.

"Siria a fost de acord cu punctele ce prevedeau oprirea definitivă a violenţei, eliberarea prizonierilor, retragerea soldaţilor din oraşe şi din zonele rezidenţiale, precum şi permiterea accesului Ligii Arabe şi presei pentru a relata situaţia."

Prim-ministrul din Qatar a mai declarat că Liga Arabă îşi va continua relaţiile cu guvernul sirian şi cu opoziţia "pentru pregătirea unui dialog naţional peste două săptămâni.

Etichete : siria liga araba pace cairo
Liga Arabă cere încetarea violenţelor în Siria
În lume 29 Octombrie 2011, 07:48

Liga Arabă cere încetarea violenţelor în Siria

Comitetul miniştrilor de externe ai Ligii Arabe a solicitat Damascului să ia măsurile necesare pentru protejarea civililor...

Liga Arabă cere încetarea violenţelor în Siria
Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican
În lume 20 Aprilie 2025, 14:40

Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican

"Paște fericit!", a spus Suveranul Pontif într-un fotoliu rulant, în fața celor aproximativ 50.000 de credincioși adunați în...

Papa Francisc, la balconul Bisericii Sfântul Petru de la Vatican
UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor
În lume 20 Aprilie 2025, 13:23

UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor

Președinta Comisiei Europene va discuta cu premierul britanic, la Londra, despre o reconfigurare a relațiilor, inclusiv în...

UE și Marea Britanie, discuții despre o reconfigurare a relațiilor
Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua
În lume 20 Aprilie 2025, 07:49

Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua

Teheranul participă la negocieri sub spectrul unei duble amenințări.

Negocierile dintre SUA și Iran pe tema dosarului nuclear vor continua
Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște
În lume 20 Aprilie 2025, 07:45

Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște

Ucraina a acceptat încă de acum o lună o încetare a focului necondiționată.

Kievul acuză Moscova că nu-și respectă propriul armistițiu de Paște
La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc
În lume 20 Aprilie 2025, 07:40

La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc

Papa Francisc și-a exprimat speranța ca duminică să poată ieși în loja centrală a bazilicii pentru a da binecuvântarea...

La Vatican a fost oficiată Vigilia Pascală, în premieră în absența Papei Francisc
Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
În lume 19 Aprilie 2025, 17:27

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina

ACTUALIZARE: Ministrul ucrainean de externe, Andri Sibiha, a declarat că Ucraina nu poate avea încredere în președintele rus...

Vladimir Putin anunță un "armistițiu unilateral de Paște" în conflictul din Ucraina
Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni
În lume 19 Aprilie 2025, 11:10

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni

Giorgia Meloni: Sunt mândră să am o relație specială cu Statele Unite și cu această administrație.

Roma: JD Vance, întrevedere cu Giorgia Meloni