Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Rusia avertizează în privinţa violenţelor din estul Ucrainei

Folosirea forţei de către autorităţile de la Kiev împotriva locuitorilor din sud-est "va submina perspectivele cooperării în problema ucraineană".

Rusia avertizează în privinţa violenţelor din estul Ucrainei
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

13 Aprilie 2014, 14:32

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că orice acţiune armată a autorităţilor din estul Ucrainei ar putea submina convorbirile programate să aibă loc săptămâna viitoare.

La discuţiile de joi de la Geneva ar urma să participe Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Potrivit Ministerului rus de Externe, în convorbirea telefonică pe care a avut-o aseară cu secretarul de stat american, John Kerry, la iniţiativa acestuia, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a avertizat că posibila folosire a forţei de către autorităţile de la Kiev împotriva 'locuitorilor din sud-est aduşi în stare de disperare', va submina perspectivele cooperării în continuare în problema ucraineană, inclusiv desfăşurarea preconizatei reuniuni consacrate crizei ucrainene cu participarea UE, Rusiei, Statelor Unite şi Ucrainei.

Serghei Lavrov a reiterat că grava criză politică din Ucraina, inclusiv din regiunile de sud-est este urmarea ignorării de către actualele autorităţi de la Kiev a intereselor legitime ale populaţiei ruse şi rusofone.

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 07:55

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc

Credincioșii vor putea să intre în Bazilica San Pietro pentru a trece prin fața sicriului Papei Francisc.

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
În lume 23 Aprilie 2025, 23:53

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări

Economistul şef al Fondului, Pierre-Olivier Gourinchas:"Intrăm într-o nouă eră, întrucât sistemul economic global care a...

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
În lume 23 Aprilie 2025, 23:15

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia

Discuţiile ministeriale de la Londra asupra războiului din Ucraina au fost amânate, însă continuă cele la nivel de consilieri...

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent
În lume 23 Aprilie 2025, 23:10

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent. Formaţiunea Sumar, partenerii de guvernare ai socialiştilor, conduşi de...

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent
La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc
În lume 23 Aprilie 2025, 18:37

La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc

La Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, sunt în plină desfăşurare pregătirile pentru înmormântare.

La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc
Şefa diplomaţiei europene, în prima sa vizită în Republica Moldova
În lume 23 Aprilie 2025, 18:34

Şefa diplomaţiei europene, în prima sa vizită în Republica Moldova

Potrivit experţilor de la Chişinău, vizita reprezintă un mesaj ferm de susţinere a parcursului european al ţării în faţa...

Şefa diplomaţiei europene, în prima sa vizită în Republica Moldova
Zeci de mii de credincioşi s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc
În lume 23 Aprilie 2025, 16:30

Zeci de mii de credincioşi s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc

Respectând dorinţa sa, sicriul a fost instalat pe o mică platformă în Catedrală şi nu pe un catafalc, cum s-a întâmplat în...

Zeci de mii de credincioşi s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc
Cutremur puternic de 6,2 grade în largul mării la Istanbul
În lume 23 Aprilie 2025, 14:40

Cutremur puternic de 6,2 grade în largul mării la Istanbul

Potrivit Agenţiei turce pentru Dezastre şi Urgenţe, un cutremur cu magnitudinea 6,2 grade pe scara Richter a fost înregistrat...

Cutremur puternic de 6,2 grade în largul mării la Istanbul