România şi Moldova, relaţii fluctuante de 20 de ani

La începutul anului 1990 Moldova era încă o republică socialistă sovietică.

A fost momentul în care România, recent ieşită de sub dictatura comuinistă, s-a apropiat foarte mult de ţara de peste Prut, rămânând în amintire celebrele "poduri de flori"

Obţinerea independenţei de către Republica Moldova în 27 august 1991 şi recunoaşterea imediată a ei de către România a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale relaţiilor dintre cele două ţări.

În cele două ţări se vorbea, chiar la nivel diplomatic, despre unire.

În 1992 în Transnistria izbucneşte războilul civil, iar atenţia Moldovei se îndreaptă spre această zonă.

România va fi exclusă de la procesul de negociere a conflictului, iar relaţiile încep să se degradeze, mai ales după ce în 1994 alegerile sunt câştigate de Partidul Democrat Agrar, care nu vedea prea bine relaţiile strânse cu România.

Constituţia din 1994 va introduce sintagma de limbă moldovenească şi va face ca şi între limbile celor două ţări să apară o graniţă artificială.

Alegerea în 1996 în funcţia de şef al statului a lui Emil Constantinescu, născut în Tighina în perioada interbelică, va aduce o perioadă de uşoară relaxare între cele două ţări.

Anul 2000 pune în fruntea celor două ţări pe Ion Iliescu şi Vladimir Voronin, liderul partidului comuniştilor din Moldova.

Cei doi nu găsesc puncte comune, iar autorităţile moldovene acuză guvernul român de "expansionism".

După alegerile din 2004, noul preşedinte al României, Traian Băsescu, face prima sa vizită la Chişinău, iar relaţiile cu Moldova păreau să aibă un nou curs ascendent.

Acest lucru nu a ţinut prea mult, pentru că în 2006 autorităţile de la Chişinău resping rolul României ca “avocat” al Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

La 7 aprilie 2009 mii de protestatari, în mare parte tineri, au ieşit în stradă la Chişinău, acuzând guvernul comunist de fraude electorale la ultimele alegeri.

Protestele paşnice au degenerat în violenţă din cauza provocatorilor, infiltraţi în mulţime.

Au fost atacate şi ocupate clǎdirile Parlamentului şi Preşedenţiei.

Actele violente au fost condamnate de cǎtre OSCE.

Prostestarii au strigat lozinci pentru Unirea Republicii Moldova cu Romania.

Ministerul de Interne moldovean a anunţat cǎ peste 100 de poliţişti au fost rǎniţi în confruntǎri, iar pe 8 aprilie au fost arestate 193 de persoane.

S-au înregistrat 3 victime iar numeroase persoane au fost maltratate în arestul poliţiei.

Partidele de opoziţie au blocat de două ori alegerea candidatului comunist la funcţia de preşedinte ceea ce a dus la dizolvarea parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate pe 29 Iulie 2009.

La acestea Partidul Comuniştilor se plasează din nou pe primul loc, dar nu obţine majoritatea, partidele de opoziţie putând forma noul guvern.

Într-o declaraţie a Parlamentului adoptată pe 26 aprilie 2010, au fost condamnate tendinţele de derapaj politic şi evenimentele care au dus la pierderea de vieţi omeneşti şi importante pierderi materiale în urma alegerilor.

"Ideologia comunistă, fără a ţine cont de transformările democratice din lume şi de pe continent, avea tendinţa pronunţată de a crea un stat totalitar, un stat – partid care să suprime drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Falsificarea vădită a alegerilor din 5 aprilie 2009 a generat o revoltă de proporţii a tinerei generaţii, care nu mai dorea să trăiască într-o rezervaţie comunistă. Protestele paşnice ale tinerilor însă au fost deturnate în mod cinic de către provocatori, care, prin amploarea distrugerilor şi prin eventualele jertfe, pregăteau instaurarea unei dictaturi făţişe.

Arderea textului original al Declaraţiei de independenţă a constituit un atac la principiile şi la valorile care stau la baza acestui document. Lipsa unei atitudini clare din partea guvernării de atunci faţă de acest sacrilegiu fără precedent a consolidat şi mai mult opinia potrivit căreia arderea Declaraţiei de independenţă ar fi fost un act premeditat şi de rea-voinţă" se arată în Declaraţia parlamentului de la Chişinău.



Economia Moldovei

Ponderea maximă în economie o deţine sectorul agricol.

Principalele produse moldoveneşti sînt fructele, legumele, vinul şi tutunul.

În 2008 România a trecut pe primul loc în topul ţărilor destinatare ale exporturilor din Republica Moldova, şi pe locul trei la import.

Volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a fost de 1.118 milioane dolari.

Pe parcursul ultimului deceniu, relaţiile economice dintre Republica Moldova şi România s-au dezvoltat ascendent, se arată într-un studiu SAR (Societatea Academică din România) şi al centrului Analitic Independent Grup.

Volumul schimburilor comerciale a crescut de la 160 milioane USD în 1997 la 690 milioane USD în 2008.

Contrar aşteptărilor legate de anularea în 2007 a acordului de liber schimb dintre cele două ţări, aderarea României la UE pare să fi avut un efect net pozitiv pentru relaţiile comerciale cu Republica Moldova.

Exporturile moldoveneşti în România au crescut în 2007 cu 36%, plasând România pe locul doi în topul pieţelor de desfacere a exporturilor moldoveneşti.

Importurile din România au crescut cu 29% în acelaşi an.

În 2008 România a devenit cea mai importantă piaţă de desfacere pentru Republica Moldova, devansând astfel Federaţia Rusă.

Din cauza economiei nepromiţătoare, o mare parte a populaţiei moldovene a fost nevoită să plece peste hotare în căutarea a noi surse financiare.

În prezent mai mult de jumătate de milion din populaţia aptă de muncă lucrează în străinatate.

Banii transferaţi în ţară de această parte a populaţiei constituie cea mai importantă sursă a PIB-ului, aproximativ 1 miliard dolari.

În anul 2009, datele Băncii Mondiale arătau că o treime din PIB-ul ţării este furnizat de moldovenii care lucrează în străinătate

Conform datelor recensământului din 2004, au fost înregistraţi 3.938.679 de locuitori iar structura populaţiei arăta astfel:

1. Moldoveni 69,5%
2. Ucraineni 11,2%
3. Ruşi 9,4%
4. Găgăuzi 4,0%
5. Români 2,0%
6. Bulgari 1,9%
7. Alţii 1,9%