Preşedintele SUA a dispus măsuri de scădere a preţului la energie
Joe Biden a ordonat scoaterea a 15 milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA cu intenția de a scădea preţul combustibililor şi al energiei.
Articol de Sergiu Şteţ, 23 Noiembrie 2021, 21:56
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a ordonat scoaterea a 15 milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA, cu intenția de a scădea preţul combustibililor şi al energiei.
Conform BBC, Casa Albă a anunțat că decizia a fost luată în paralel cu alte țări mari consumatoare de energie, inclusiv China, Japonia, Coreea de Sud şi Marea Britanie.
Decizia luată de preşedintele Biden este menită să scadă preţul pentru consumatorii americani.