Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Precizări MAE - Norvegia şi aderarea României la Schengen

"Partea română a fost asigurată de faptul că Norvegia susţine aspiraţiile României de aderare la Spaţiul Schengen", se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Schengen. Foto: Arhiva Reuters.

Articol de Răzvan Stancu, 03 August 2013, 21:50

Printr-un comunicat emis sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe precizează ca niciun oficial guvernamental norvegian nu a făcut recent vreo declaraţie publică prin care Norvegia s-ar opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Ca urmare a apariţiei în presa română a unor știri de presă, potrivit cărora Norvegia ar fi anunţat că se opune aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, MAE face următoarele precizări.

"Nici un oficial guvernamental norvegian nu a făcut recent vreo declaraţie publică în sensul articolului menţionat. Din contră, cu prilejul întâlnirilor avute la diverse niveluri cu oficialităţile norvegiene, partea română a fost asigurată de faptul că Norvegia susţine aspiraţiile legitime ale României de aderare la Spaţiul Schengen, având în vedere statutul şi relaţiile speciale pe care Norvegia le are cu UE", se arată în comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul ca Norvegia nu este membră a UE, însă participă pe deplin la Spaţiul Economic European şi la Acordul Schengen, neavând însă, sub aspect strict tehnic, drept de vot în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne.

Potrivit comunicatului, la nivelul Ambasadei României la Oslo nu există informaţii privind existenţa vreunui ONG norvegian care să strângă semnături pentru o petiţie contra aderării ţării noastre la Schengen.

"Libertatea de mişcare a cetăţenilor statelor membre UE (una dintre cele 4 libertăţi fundamentale) este garantată prin Tratatele de Aderare la Uniune şi nu are legătură directă cu apartenenţa la Spaţiul Schengen. Astfel, din momentul aderării României la UE, cetăţenii români pot călători liber în Spaţiul Economic European, deci şi în Norvegia, indiferent de apartenenţa ţării noastre la Spaţiul Schengen", se mai arată în comunicatul emis de MAE.

Norvegia "se va opune aderării României şi Bulgariei" la Schengen

Potrivit agenţiei bulgare Novinite, care citează siteul de ştiri din Rusia RadioVesti.ru, autorităţile de la Oslo ar lua în calcul blocarea aderării României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, după ce autorităţile norvegiene au dezmembrat o tabără ilegală de romi originari din cele două ţări.

Siteul Novinite scrie că un ONG din Norvegia a lansat o petiţie împotriva aderării României şi Bulgariei, dupa ce autorităţile au dezmembrat o tabără ilegală de 200 de romi din România şi din Bulgaria.

Autorităţile norvegiene au luat decizia de dezmembrare în urma reclamaţiilor locuitorilor din zonă, faţă de furturile înregistrate şi disconfortul creat de taberele improvizate.

Cazul a fost mediatizat în presa norvegiană, fapt care ar fi dus la lansarea unei petiţii împotriva aderării la Spaţiul Schengen a celor două ţări, precizează siteul de ştiri Novinite.

Totodată, siteul bulgar afirmă că, "potrivit biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, există reţele infracţionale române şi bulgare în 15 state membre UE".

Anunţul vine la câteva zile după ce un sondaj realizat în rândul clasei politice norvegiene a arătat că 60% dintre politicienii norvegieni ar interzice cerşetoria. Primul argument: cerşetorii romi care provin din ţări precum România şi Bulgaria.

9 septembrie 2013, alegeri parlamentare în Norvegia

Şase din zece politicieni norvegieni susţin introducerea unei interdicţii privind cerşetoria în oraşe, potrivit unui sondaj realizat de agenţia de ştiri ANB, care a arătat că discuţiile privind imigranţii romi au început să dea rezultate.

Cel puţin 96% dintre membrii Partidului Progresului şi 85% dintre membrii Partidului Conservator susţin introducerea acestei interdicţii, informeaza Mediafax.

În luna mai, ambasadorul României la Oslo, Daniel Ioniţă, a transmis principalelor instituţii mass-media din Norvegia un mesaj în care a dorit să clarifice o serie de aspecte legate de chestiunea cerşetorilor şi a discuţiilor în curs privind interzicerea cerşetoriei, care vizează în special populaţia roma.

De-a lungul timpului, Ambasada României la Oslo a avut numeroase luări de poziţie în ceea ce priveşte reflectarea de către presa norvegiană a situaţiei romilor.

Ambasadorul român a adus de fiecare dată clarificări care să conducă la o mai bună și mai corectă înțelegere a situației romilor în Norvegia.

De semnalat este faptul că în acest an, mai exact pe 9 septembrie, în Norvegia vor avea loc alegeri parlamentare.

În luna mai a.c. deputatul Per Sandberg, numărul doi Partidul Progresului, principala forţă de opoziţie din Parlamentul norvegian şi formaţiune a carei poziţie anti-imigratie este cunoscută, a cerut închiderea graniţelor Norvegiei grupurilor organizate de romi, bulgari şi francezi, descriindu-i pe aceştia drept cunoscuţi infractori, potrivit AFP şi France 24.

La acea dată, presa norvegiană specula faptul că textul deputatului de dreapta viza iniţial doar populaţia roma însă, pentru a nu parea ca îi stigmatizeaza pe imigranţii romi, i-a adăugat pe francezi şi bulgari pe lista indezirabililor.

Potrivit ultimelor sondaje, alegerile legislative ar putea permite Partidului Progresului să preia puterea în cadrul unei coaliţii cu Partidul Conservator din Norvegia, scrie Reuters.

Harta spaţiului Schengen.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi depus miercuri în Bazilica San Pietro
În lume 22 Aprilie 2025, 18:50

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi depus miercuri în Bazilica San Pietro

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc va fi depus miercuri în Bazilica San Pietro
Atacurile ruseşti continuă asupra oraşelor ucrainene
În lume 22 Aprilie 2025, 18:21

Atacurile ruseşti continuă asupra oraşelor ucrainene

Atacurile ruseşti asupra oraşelor ucrainene au continuat, la două zile de la expirarea unui armistiţiu scurt, de Paşte,...

Atacurile ruseşti continuă asupra oraşelor ucrainene
Înmormântarea Papei Francisc a fost programată pentru sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României
În lume 22 Aprilie 2025, 16:34

Înmormântarea Papei Francisc a fost programată pentru sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României

Mii de credincioşi au început să se adune la Vatican pentru a-i aduce un omagiu Papei Francisc, care a murit luni la 88 de ani.

Înmormântarea Papei Francisc a fost programată pentru sâmbătă, începând cu ora 11:00, ora României
Mai mulți șefi de stat și-au anunțat participarea la funeraliile Papei Franscisc
În lume 22 Aprilie 2025, 13:38

Mai mulți șefi de stat și-au anunțat participarea la funeraliile Papei Franscisc

Și-au anunţat intenţia de a veni la funeralii, printre alții, Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski, Donald Trump, Ursula von...

Mai mulți șefi de stat și-au anunțat participarea la funeraliile Papei Franscisc
O nouă zi de grevă afectează transportul feroviar din Belgia
În lume 22 Aprilie 2025, 13:32

O nouă zi de grevă afectează transportul feroviar din Belgia

Protestele ar putea cuprinde și sectorul transportului aerian, începând de săptămâna viitoare.

O nouă zi de grevă afectează transportul feroviar din Belgia
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru
În lume 22 Aprilie 2025, 11:35

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru

Preşedinţii Franţei şi Ucrainei, Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski, şi-au anunţat prezenţa la ceremonie, alăturându-se...

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie, la Bazilica Sfântul Petru
Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
În lume 22 Aprilie 2025, 10:08

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa

Moscova afirmă că forţele sale au capturat o mănăstire din regiunea Kursk aflată sub controlul militarilor ucraineni.

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc
În lume 22 Aprilie 2025, 08:29

Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc

În testamentul fostului suveran Pontif, acesta a făcut o ultimă pledoarie pentru pace și a dat dispoziții cu privire la...

Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc