Mai mulți experți ONU avertizează că există dovezi ale incitării la genocid împotriva palestinienilor
Articol de Sergiu Şteţ, 16 Noiembrie 2023, 15:20
Un grup de experți ONU a avertizat joi, 16 noiembrie, că există "dovezi ale unei incitări tot mai mari la genocid" împotriva poporului palestinian în ceea ce a numit "încălcări grave" comise de Israel, transmite Reuters.
"Suntem profund tulburați de eșecul guvernelor de a ține cont de apelul nostru și de a obține o încetare imediată a focului", a declarat grupul de experți, care include mai mulți raportori speciali ai ONU.
"Suntem, de asemenea, profund îngrijorați de sprijinul acordat de anumite guverne strategiei de război a Israelului împotriva populației asediate din Gaza și de eșecul sistemului internațional de a se mobiliza pentru a preveni genocidul."
Experții ONU au avertizat anterior că populația palestiniană se află în "risc grav de genocid".