Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Magistraţii din Italia intră în grevă

Magistraţii, dar şi guvernatorii regiunilor şi prefecţii provinciilor, protestează faţă de măsurile anticriză propuse de guvernul italian, care prevăd îngheţarea salariilor în sectorul public.

Magistraţii din Italia intră în grevă
Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, formaţiune aliată la guvernare. Foto: AFP

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 01 Iulie 2010, 14:27

În Italia, magistraţii au intrat în grevă, ca protest faţă de pachetul de austeritate propus de guvern.

Acesta prevede îngheţarea salariilor în sectorul public, dar şi tăierea cu aproximativ 30% a veniturilor tinerilor magistraţi.

La protest s-au alăturat guvernatorii regiunilor şi prefecţii din provincii.

Mai mult, pentru joi seară sunt programate proteste de stradă atât în Roma, cât şi alte mari oraşe italiene, de data aceasta, împotriva proiectului de lege care ar limita interceptările telefonice şi, spun organizatorii, ar limita libertatea presei.

Magistraţii sunt în grevă iar sindicatele de poliţie ies în piaţă.

Mobilizare puternică şi din partea prefecţilor, iar seara, la Roma şi în alte zece mari oraşe jurnaliştii şi marile sindicate ies în stradă.

Proteste, în mare parte, faţă de măsurile de austeritate şi faţă de legea interceptărilor telefonice.

Judecătorii merg în aule, însă fără a-şi exercita rolurile. Unii dintre ei vor participa şi la manifestările organizate spre seară.

Sunt garantate totuşi serviciile esenţiale, se derulează normal procesele penale sau cele aflate în regim de urgenţă.

La birourile judiciare sunt distribuite manifeste cu explicaţii asupra acestei absenţe de la muncă.

Planul de austeritate paralizează în întregime sistemul judiciar, susţin magistraţii, pedeapsă care ameninţă independenţa şi autonomia lor.

Potrivit Asociaţiei Naţionale a Magistraţilor din Italia, planul prevede tăieri grele în cazul tinerilor magistraţi, care vor suferi o micşorare a salariilor de până la 30%.

Venitul unui magistrat cu peste 20 de ani de vechime este aproape dublu faţă de a unuia aflat la început de carieră.

Salariul se învârte în jurul sumei de 4.000 de euro pentru judecătorul cu vechime.

Din cauza acestei discrepanţe, prin noile tăieri vor avea de suferit în special tinerii magistraţi. Fondurile, în mare parte, sunt alocate magistraturii de regiune.

Tocmai de aceea guvernatorii regiunilor duc un adevărat război de câteva zile cu guvernul de la Roma.

Singurul aşa-zis avantaj pe care l-au obţinut a fost acela că tăierile se vor face diferenţiat de la zonă la zonă, în funcţie de necesităţi.

Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, formaţiune aliată la guvernare, este de părere că trebuie susţinut un amendament la pachetul depus în parlament, prin care suma tăiată, de 12 miliarde de euro, pentru următorii doi ani să rămână aceeaşi, dar să permită regiunilor să decidă singure cum să distribuie în teritoriu sacrificiile.

Pe de altă parte, ministrul pentru relaţia cu regiunile, Raffaele Fitto, a arătat că nu este justificat protestul vehement al guvernatorilor împotriva tăierilor de fonduri, el subliniind că regiunile dispun de resurse financiare suficiente pentru a asigura toate serviciile publice care le revin, însă acestea nu sunt şi nu au fost nici în trecut administrate suficient.

Magistraţii, prefecţii şi guvernatorii declară că va fi linişte doar dacă guvernul va revedea reducerile impuse.

Măsurile de austeritate afectează şi lumea fotbalului italian
Sport 08 Iunie 2010, 12:11

Măsurile de austeritate afectează şi lumea fotbalului italian

Veniturile fotbaliştilor din Peninsulă ar trebui să fie reduse, potrivit ministrul italian Roberto Calderoli, deoarece şi...

Măsurile de austeritate afectează şi lumea fotbalului italian
Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent
În lume 29 Aprilie 2025, 13:44

Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent

99,5% din teritoriul spaniol are curent electric furnizat la parametri normali; aceeași situație este și în Portugalia.

Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent
Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport
În lume 29 Aprilie 2025, 13:41

Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport

Ambele aeroporturi care deservesc capitala Bruxelles sunt afectate de grevă.

Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări
În lume 29 Aprilie 2025, 13:14

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări

Liderii celor 13 ţări participante analizează modurile de impulsionare a investiţiilor şi de implementare a proiectelor...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări
Vaticanul a anunţat că alegerea succesorului Papei Francisc va începe pe 7 mai
În lume 29 Aprilie 2025, 10:51

Vaticanul a anunţat că alegerea succesorului Papei Francisc va începe pe 7 mai

La 7 mai se începe cu o slujbă, după care, la ora locală 16:00, cei 133 de cardinali se vor deplasa din camera papală în...

Vaticanul a anunţat că alegerea succesorului Papei Francisc va începe pe 7 mai
Liderii din Europa Centrală şi de Est reuniți la Varşovia în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări
În lume 29 Aprilie 2025, 10:32

Liderii din Europa Centrală şi de Est reuniți la Varşovia în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări

Preşedinţii celor 13 ţări participante la Iniţiativa celor Trei Mări se vor concentra asupra bilanţului după 10 ani de la...

Liderii din Europa Centrală şi de Est reuniți la Varşovia în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări
Alimentarea cu energie electrică, restabilită pe 90% din teritoriul Spaniei
În lume 29 Aprilie 2025, 08:26

Alimentarea cu energie electrică, restabilită pe 90% din teritoriul Spaniei

Luni a avut loc o pana masivă de curent care a afectat întreaga Peninsulă Iberică şi a provocat haos în mai multe domenii.

Alimentarea cu energie electrică, restabilită pe 90% din teritoriul Spaniei
Spania și Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos
În lume 29 Aprilie 2025, 07:51

Spania și Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos

O pană majoră de curent a lăsat luni fără electricitate milioane de oameni din Spania, Portugalia și anumite părți ale...

Spania și Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos