Libia și Mali au anunțat primele cazuri de COVID-19
În Libia un bărbat de 73 de ani, care a venit din Arabia Saudită, a fost confirmat cu noul coronavirus. În Mali sunt contaminate 2 persoane venite din Franța.
Articol de Radiojurnal, 26 Martie 2020, 03:53
Libia și Mali au anunțat aseară primele cazuri de COVID-19.
Este vorba despre o persoană de 73 de ani care a ajuns în Libia din Arabia Saudită și despre doi cetățeni ai statului Mali care au venit din Franța, scrie France Presse.
Știrea vine în contextul conflictelor militare din cele două țări, ceea ce sporește incertitudinile de a face față din punct de vedere medical contaminărilor cu noul coronavirus.