Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Lege "istorică" în SUA

Camera Reprezentanţilor a aprobat legea adoptată în Senat în decembrie privind reforma sistemului de asigurări de sănătate.

Lege "istorică" în SUA
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

22 Martie 2010, 08:05

Camera Reprezentanţilor a aprobat legea adoptată în Senat în decembrie privind reforma sistemului de asigurări de sănătate.

Noua lege care reformează sistemul american al asigurărilor de sănătate ar putea ocupa un loc în istorie în aceeaşi categorie că şi adoptarea în 1935 a legii Securităţii Sociale ( Social Security ) şi a Medicare, un program de asistenţă medicală pentru persoanele de peste 65 de ani adoptat în anul 1965.

Mai mult, ea este considerată la următorul nivel de importaţă după legile majore pentru drepturile civile din anii 1950 şi 1960.

Legea prevede extinderea acoperirii asigurărilor medicale pentru încă 32 de milioane de americani care nu îşi pot permite acum să le cumpere.

Sub incidenţa noii legi, americanii sunt obligaţi să-şi cumpere asigurare de sănătate, fiind penalizaţi dacă refuză.

O bună parte din cele 940 de miliarde de dolari cât va costa noua legislaţie într-un deceniu, va fi dedicată ajutoarelor pentru familiile cu un venit de până la 88.000 de dolari anual pentru a-şi cumpăra asigurări medicale.

Legea va extinde, de asemenea, în mod semnificativ, programul Medicaid dedicat ajutorării săracilor.

Industria asigurărilor de sănătate va intra sub o noua reglementare federală.

Pe de altă parte, reforma sistemului asigurărilor medicale va reduce deficitul bugetar al SUA cu 138 de miliarde de dolari în următorii zece ani.

Democraţii au încercat decenii în şir să reformeze sistemul, iar republicanii califică acum reforma drept cel mai radical experiment social al timpurilor moderne.

Fostul purtător de cuvânt republican al Camerei Reprezentanţilor, Newt Gingrich, a arătat că democraţii îşi vor fi distrus partidul în tot atâta măsură în care a făcut-o preşedintele Lyndon Johnson pentru 4 decenii, cu adoptarea legislaţiei drepturilor civile în anii 1960.

Disputele asupra acestora au condus către o realiniere politică timp de decenii şi în cele din urmă, la o dominare republicană a sudului care continuă şi astăzi.

Şi, totuşi, nimeni nu se îndoieşte astăzi că Lyndon Johnson nu ar fi avut dreptate să facă presiuni pentru drepturile civile.

Acum, mizele politice pentru preşedintele Obama sunt uriaşe. În mai multe sondaje recente, procentele de aprobare a preşedintelui au scăzut la sub 50 la sută.

Pe de altă parte, democraţii se tem că vor suferi mari pierderi în alegerile din noiembrie pentru Congres dacă reforma eşuează în a aduce beneficii americanilor. În tot acest timp, republicanii promit că vor continua să conteste legea la nivel naţional şi la nivelul statelor.

Unii istorici se întreabă dacă republicanii nu vor fi ei înşişi puşi în situaţia de a regreta opoziţia lor unanimă. Ei văd riscuri pentru republicani dacă reforma sistemului asistenţei medicale va deveni tot atât populară că şi sistemele Securităţii Sociale şi Medicare.

Acesta din urmă este un program guvernamental al asigurărilor de spitalizare şi asigurărilor medicale voluntare pentru persoanele de peste 65 de ani şi pentru cele sub 65 de ani cu anumite dizabilităţi.

Republicanii acuză că în vreme ce celelalte două sisteme au creat un mare grup de beneficiari care au înţeles imediat ce obţin, acum reforma sistemului asigurărilor medicale va determină o inegalitate a costurilor şi beneficiilor. În ce îi priveşte, democraţii îi acuză pe republicani că intenţia lor este de a proteja grupurile de interes.

Dezbaterea, lungă şi furioasă, a afectat negativ imaginea preşedintelui şi a partidului său, cu unii oponenţi acuzându-l pe Barack Obama că ar fi socialist şi comunist pentru faptul că pledează pentru un rol guvernamental mai mare în industria asigurărilor medicale.

Dincolo de toate, aprobarea reformei sistemului de asistenţă medicală va constitui una din cele mai semnificative piese de legislaţie din istoria Americii, un obiectiv care datează de la începutul secolului trecut, de pe vremea preşedintelui republican progresist Theodore Roosvelt.

Reformă "istorică" în sistemului de sănătate din SUA
În lume 08 Noiembrie 2009, 09:25

Reformă "istorică" în sistemului de sănătate din SUA

Noua lege a asigurărilor de sănătate a trecut în Congres cu o diferenţă de cinci voturi.

Reformă "istorică" în sistemului de sănătate din SUA
Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent
În lume 29 Aprilie 2025, 13:44

Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent

99,5% din teritoriul spaniol are curent electric furnizat la parametri normali; aceeași situație este și în Portugalia.

Spania și Portugalia își revin după căderea majoră de curent
Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport
În lume 29 Aprilie 2025, 13:41

Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport

Ambele aeroporturi care deservesc capitala Bruxelles sunt afectate de grevă.

Greva naţională din Belgia afectează toate tipurile de transport
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări
În lume 29 Aprilie 2025, 13:14

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări

Liderii celor 13 ţări participante analizează modurile de impulsionare a investiţiilor şi de implementare a proiectelor...

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmat interesele României în cadrul summitului Iniţiativei celor Trei Mări
Vaticanul a anunţat că alegerea succesorului Papei Francisc va începe pe 7 mai
În lume 29 Aprilie 2025, 10:51

Vaticanul a anunţat că alegerea succesorului Papei Francisc va începe pe 7 mai

La 7 mai se începe cu o slujbă, după care, la ora locală 16:00, cei 133 de cardinali se vor deplasa din camera papală în...

Vaticanul a anunţat că alegerea succesorului Papei Francisc va începe pe 7 mai
Liderii din Europa Centrală şi de Est reuniți la Varşovia în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări
În lume 29 Aprilie 2025, 10:32

Liderii din Europa Centrală şi de Est reuniți la Varşovia în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări

Preşedinţii celor 13 ţări participante la Iniţiativa celor Trei Mări se vor concentra asupra bilanţului după 10 ani de la...

Liderii din Europa Centrală şi de Est reuniți la Varşovia în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări
Alimentarea cu energie electrică, restabilită pe 90% din teritoriul Spaniei
În lume 29 Aprilie 2025, 08:26

Alimentarea cu energie electrică, restabilită pe 90% din teritoriul Spaniei

Luni a avut loc o pana masivă de curent care a afectat întreaga Peninsulă Iberică şi a provocat haos în mai multe domenii.

Alimentarea cu energie electrică, restabilită pe 90% din teritoriul Spaniei
Spania și Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos
În lume 29 Aprilie 2025, 07:51

Spania și Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos

O pană majoră de curent a lăsat luni fără electricitate milioane de oameni din Spania, Portugalia și anumite părți ale...

Spania și Portugalia, afectate de o pană majoră de curent care a provocat haos