"Lege controversată" promulgată de președintele Poloniei
Partidul la putere susţine că vrea să facă ordine în funcţionarea instituţiei şi să elimine un obstacol în calea aplicării promisiunilor electorale.
Articol de Radiojurnal, 28 Decembrie 2015, 12:56
În Polonia, preşedintele Andrzej Duda a promulgat astăzi o lege controversată care riscă să paralizeze activitatea curţii constituţionale a ţării, în ciuda criticilor opoziţiei, a presei şi a apelurilor la reţinere ale Comisiei Europene şi ale experţilor.
Legea, care schimbă regulile de funcţionare a Tribunalul Constituţional, a fost adoptată în grabă săptămâna trecută de partidul conservator al lui Jaroslaw Kaczynski, care domină parlamentul şi din rândurile căruia provine şi preşedintele.
Partidul la putere susţine că vrea să facă ordine în funcţionarea instituţiei şi să elimine un obstacol în calea aplicării promisiunilor electorale.
Opoziţia de toate culorile politice crede, însă, că noile autorităţi vor să scape de orice control independent.