Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Întrevederea ministrului apărării naţionale cu omologul polonez

Întrevederea ministrului apărării naţionale cu omologul polonez.

Întrevederea ministrului apărării naţionale cu omologul polonez

Articol de Radu Dobriţoiu, 05 Aprilie 2019, 13:28

În marja Reuniunii miniştrilor apărării în format B9 de la Varşovia, ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, s-a întâlnit vineri, 5 aprilie, cu omologul polonez, Mariusz Błaszczak, ocazie cu care au fost abordate aspecte de interes comun privind cooperarea cu Polonia, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat.

Pe agenda de discuţii au figurat teme precum consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, contribuţia comună la întărirea Prezenţei Aliate Avansate, respectiv perspectivele consolidării rolului UE pe dimensiunea de securitate şi apărare.

Cei doi miniştri au evidenţiat evoluţia pozitivă a Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea de la Marea Baltică la Marea Neagră, precizează un comunicat de presă primit de la MApN.

Ministrul Leş a subliniat rolul major al României şi Poloniei, ca state promotoare ale Iniţiativei B9, în coagularea unei poziţii unitare, coerente a aliaţilor estici care să fie promovată în comun pe agenda NATO.

Totodată, oficialul român a evidenţiat progresele realizate în exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul UE, cu accent pe promovarea iniţiativelor europene în domeniul securităţii şi apărării – Cooperarea structurată permanentă și Fondul European de Apărare.

Vizită În Ucraina și în R. Moldova a secretarului general al NATO, Mark Rutte
În lume 16 Aprilie 2025, 07:28

Vizită În Ucraina și în R. Moldova a secretarului general al NATO, Mark Rutte

Mark Rutte a declarat, la Odesa, că NATO va continua să sprijine Kievul și că trebuie pregătit un contingent militar...

Vizită În Ucraina și în R. Moldova a secretarului general al NATO, Mark Rutte
Obiectele de patrimoniu româneşti furate în Olanda nu au fost încă găsite
În lume 16 Aprilie 2025, 07:28

Obiectele de patrimoniu româneşti furate în Olanda nu au fost încă găsite

Un al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti a fost arestat în Olanda.

Obiectele de patrimoniu româneşti furate în Olanda nu au fost încă găsite
Macron: Calvarul populației din Gaza trebuie să înceteze
În lume 15 Aprilie 2025, 18:36

Macron: Calvarul populației din Gaza trebuie să înceteze

Președintele Franței a avut o convorbire telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Macron: Calvarul populației din Gaza trebuie să înceteze
CE: Nu vom renunța la siguranța și calitatea alimentelor în negocierile cu SUA
În lume 15 Aprilie 2025, 18:30

CE: Nu vom renunța la siguranța și calitatea alimentelor în negocierile cu SUA

Executivul comunitar a oferit detalii despre ultima întâlnire a comisarului Maroš Šefčovič la Washington.

CE: Nu vom renunța la siguranța și calitatea alimentelor în negocierile cu SUA
Au fost anunţate numele primilor înlocuitori ai Papei Francisc în riturile Paștilor
În lume 15 Aprilie 2025, 17:30

Au fost anunţate numele primilor înlocuitori ai Papei Francisc în riturile Paștilor

Aceasta este o tradiție anuală importantă în calendarul creștin, unde credincioșii reflectă asupra suferințelor lui Isus...

Au fost anunţate numele primilor înlocuitori ai Papei Francisc în riturile Paștilor
Furtul coifului din tezaurul dacic: Un nou suspect arestat
În lume 15 Aprilie 2025, 16:18

Furtul coifului din tezaurul dacic: Un nou suspect arestat

Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost ridicat dintr-o locuință din orașul său natal Alkmaar.

Furtul coifului din tezaurul dacic: Un nou suspect arestat
Franța: Conferință pe tema finanțelor publice
În lume 15 Aprilie 2025, 12:11

Franța: Conferință pe tema finanțelor publice

Premierul François Bayrou va prezida marți o conferință pe tema finanțelor publice.

Franța: Conferință pe tema finanțelor publice
Rusia transmite că nu este ușor să se ajungă la un acord cu SUA privind Ucraina
În lume 15 Aprilie 2025, 09:25

Rusia transmite că nu este ușor să se ajungă la un acord cu SUA privind Ucraina

Ministrul rus de Externe a declarat într-un interviu că nu este ușor să se ajungă la un acord cu Statele Unite asupra...

Rusia transmite că nu este ușor să se ajungă la un acord cu SUA privind Ucraina