Ascultă Radio România Actualitaţi Live

În Italia, autorităţile au început să ia noi măsuri de prevenţie

În Italia, autorităţile au început să ia noi măsuri pentru a preveni un posibil val doi de îmbolnăviri.

În Italia, autorităţile au început să ia noi măsuri de prevenţie

Articol de Florin Lepădatu, 28 Mai 2020, 07:42

În Italia, a treia cea mai afectată ţară europeană din punct de vedere al numărului de decese - peste 33.000 - autorităţile au început să ia noi măsuri pentru a preveni un posibil val doi, după ce au constatat că, în urma relaxării restricţiilor, o parte din populaţie nu respectă recomandările privind distanţarea socială.

Corespondenta RRA Elena Postelnicu transmite: "După două luni de izolare a populaţiei, Italia se pregăteşte deja pentru a doilea sfârşit de săptămână în libertate cu noi reguli.

Aceasta, după ce sâmbăta trecută în numeroase oraşe lumea a ieşit pe străzi fără să mai ţină cont că trebuie să evite aglomeraţiile.

Guvernatorul regiunii Piemont, Alberto Cirio, a semnat aseară o ordonanţă valabilă între 29 mai si 2 iunie, Ziua Republicii Italiene, prin care măştile de protecţie sunt obligatorii şi în spaţiile externe, de afară, din marile oraşe şi în zonele comerciale.

La Roma, în schimb, primăria a aprobat o ordonanţă care prevede amenzi cuprinse între 25 şi 500 de euro pentru cei care aruncă pe stradă măşti sau mănuşi folosite ca protecţie împotriva coronavirusului, deoarece ar putea fi infectate şi reprezintă totodată o ameninţare la adresa mediului.

Tot ca măsură de siguranţă, autorităţile regionale din insulele Sardinia şi Sicilia vor să introducă de la 3 iunie, atunci când cetăţenii se vor putea deplasa de la o regiune la alta, un paşaport de sănătate prin care să se demonstreze negativitatea la coronavirus a turiştilor."

Etichete : italia
Alimentarea cu energie electrică restabilită în jumătate din Spania
În lume 29 Aprilie 2025, 01:10

Alimentarea cu energie electrică restabilită în jumătate din Spania

În restul ţării ar trebui să fie reluată alimentarea cu energie în cursul zilei de astăzi.

Alimentarea cu energie electrică restabilită în jumătate din Spania
Noapte complicată în Spania unde curentul a revenit pe 20% din suprafaţa ţării
În lume 28 Aprilie 2025, 23:16

Noapte complicată în Spania unde curentul a revenit pe 20% din suprafaţa ţării

Comunicarea se face cu mare dificultate, majoritatea reţelelor telefonice fiind încă nefuncţionale ca şi internetul, cu...

Noapte complicată în Spania unde curentul a revenit pe 20% din suprafaţa ţării
Varşovia: Summitul Iniţiativei celor Trei Mări cu priorităţi pentru următorii 10 ani
În lume 28 Aprilie 2025, 23:04

Varşovia: Summitul Iniţiativei celor Trei Mări cu priorităţi pentru următorii 10 ani

Reuniunea a fost convocată de Polonia, care a lansat organizaţia împreună cu Croaţia în 2015 şi vor fi stabilite priorităţile...

Varşovia: Summitul Iniţiativei celor Trei Mări cu priorităţi pentru următorii 10 ani
Majoritatea teritoriului spaniol este încă în întuneric
În lume 28 Aprilie 2025, 23:02

Majoritatea teritoriului spaniol este încă în întuneric

În toate comunităţile din Spania a revenit curentul în proporţii diferite.

Majoritatea teritoriului spaniol este încă în întuneric
Victor Negrescu: Un fond UE pentru reîmpăduriri, oportunitate pentru România
În lume 28 Aprilie 2025, 22:20

Victor Negrescu: Un fond UE pentru reîmpăduriri, oportunitate pentru România

Eurodeputații vor să transforme subiectul exploatărilor forestiere într-un domeniu strategic al tranziției verzi.

Victor Negrescu: Un fond UE pentru reîmpăduriri, oportunitate pentru România
Cursă Tarom, aterizare la Madrid în pofida penei de curent
În lume 28 Aprilie 2025, 19:24

Cursă Tarom, aterizare la Madrid în pofida penei de curent

Astăzi (luni) erau programate peste 3.000 de zboruri în Spania, cu mai bine de o jumătate de milion de pasageri.

Cursă Tarom, aterizare la Madrid în pofida penei de curent
Procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai
În lume 28 Aprilie 2025, 16:41

Procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai

Va exista astfel mai mult timp și pentru discuții, cu atât mai mult cu cât 108 cardinali sunt noi, numiți chiar de Papa...

Procesul de alegere a unui nou Papă va începe pe 7 mai
Peninsula iberică și sudul Franței, paralizate de o pană de curent generală
În lume 28 Aprilie 2025, 16:28

Peninsula iberică și sudul Franței, paralizate de o pană de curent generală

În Spania, trenurile sunt blocate, la fel și internetul și telefonia mobilă.

Peninsula iberică și sudul Franței, paralizate de o pană de curent generală