Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Germania solicită explicaţii din partea ambasadorului SUA la Berlin

Berlinul îi cere ambasadorului SUA să dea explicaţii asupra declaraţiilor sale cu privire la conservatorii europeni.

Germania solicită explicaţii din partea ambasadorului SUA la Berlin

04 Iunie 2018, 18:18

Germania i-a cerut astăzi ambasadorului SUA la Berlin, Richard Grenell, un apropiat al preşedintelui american Donald Trump, să dea explicaţii în legătură cu interviul oferit portalului de la extremă-dreapta Breitbart în care acesta a afirmat că doreşte să-i "sprijine" pe conservatorii din Europa, relatează AFP şi Reuters.

Berlinul a cerut clarificări, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german, adăugând că Richard Grenell, care se află la post la Berlin de mai puţin de o lună, va avea ocazia să ofere explicaţii într-o întrevedere prevăzută în această săptămână cu un secretar de stat din minister, Andreas Michaelis.

Potrivit interviului acordat Breitbart şi publicat duminică, diplomatul a declarat că a fost contactat de "numeroşi conservatori din toată Europa" care i-au împărtăşit sentimentul unei "actuale renaşteri" a acestei mişcări politice, amplificată de eşecul formaţiunilor politice de stânga.

"Vreau să susţin şi alţi conservatori din întreaga Europă, alţi oficiali", a adăugat el, o declaraţie cel puţin neobişnuită venită din partea unui ambasador care ar trebui să aibă o poziţie neutră.

"Cred că alegerea lui Donald Trump le-a permis oamenilor să spună că nu pot permite clasei politice să determine cine va câştiga sau cine ar trebui să fie candidat înainte ca alegerile să aibă loc", a mai spus el.

Atacat pe Twitter, Richard Grenell a considerat "ridicolă" ideea că el ar putea sprijini partide sau candidaţi conservatori la alegerile din Europa.

Declaraţiile sale au provocat reacţii în Germania şi Europa.

"Trebuie să apăram Europa împotriva lui Trump, diplomatul său nu trebuie să intervină în alegerile noastre sau să încerce să ne influenţeze societatea. Noi respectăm suveranitatea Statelor Unite, ei trebuie să facă acelaşi lucru", a declarat Guy Verhofstadt, liderul grupului liberal ALDE din Parlamentul European.

"Cetăţenii europeni nu au nevoie ca un vasal al lui Trump să le spună pentru cine să voteze", a declarat la rândul său un deputat social-democrat (SPD), Thorsten Schäfer-Gümbel.

Vatican: Ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc
În lume 25 Aprilie 2025, 11:08

Vatican: Ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc

Vaticanul a anunţat că mormântul papal va putea fi vizitat chiar de a doua zi.

Vatican: Ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc
Trump spune că are propriul termen limită în privința acordului de pace Rusia-Ucraina
În lume 25 Aprilie 2025, 08:48

Trump spune că are propriul termen limită în privința acordului de pace Rusia-Ucraina

Președintele Trump și-a declarat o rară frustrare față de Vladimir Putin după atacurile cu rachete și drone împotriva Kievului.

Trump spune că are propriul termen limită în privința acordului de pace Rusia-Ucraina
UE va oferi R. Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente anti-dronă
În lume 25 Aprilie 2025, 07:48

UE va oferi R. Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente anti-dronă

UE va oferi Republicii Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente care să prevină căderea dronelor rusești pe...

UE va oferi R. Moldova 60 de milioane de euro pentru echipamente anti-dronă
Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
În lume 24 Aprilie 2025, 19:38

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare

Serurile au salvat peste 150 de milioane de vieţi în ultimele patru decenii, a subliniat şeful Organizaţiei Mondiale a...

Îmbolnăvirile care pot fi evitate prin vaccinare
50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 19:24

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc

Printre cei care vor veni se numără preşedintele american Donald Trump, cel francez Emmanuel Macron, precum şi regele Felipe...

50 de şefi de stat şi de guvern şi 10 suverani vor lua parte la funeraliile Papei Francisc
Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
În lume 24 Aprilie 2025, 18:49

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat joi nemulţumirea faţă de loviturile ruseşti de peste noapte asupra...

Donald Trump: "Nu sunt mulţumit de loviturile ruseşti asupra Kievului"
Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:50

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc

Guvernul a declarat zi de doliu național în România pentru sâmbătă, 26 aprilie 2025, când vor avea loc funeraliile Papei...

Vatican/ În direct: Un ultim rămas bun de la Papa Francisc
Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 16:24

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc

Până acum, spun autorităţile Sfântului Scaun, au trecut pe la căpătâiul Suveranului Pontif peste 60.000 de credincioşi.

Zeci de mii de oameni îi aduc un ultim omagiu Papei Francisc