Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Forţele siriene intră cu tancurile în oraşul Hama

Peste 80 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un asalt al forţelor armate la Hama în Siria, în eforturile autorităţilor de a zdrobi manifestaţiile împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Forţele siriene intră cu tancurile în oraşul Hama
Foto: Reuters.

31 Iulie 2011, 11:46

Peste 80 de civili au fost ucişi duminică şi alte zeci de persoane au fost rănite după ce forţele siriene au intrat cu tancurile în oraşul Hama, potrivit unui nou bilanţ comunicat de Observatorul sirian pentru drepturile omului, informează BBC.

"Armata şi forţele de securitate, care au făcut o incursiune la Hama în această dimineaţă, au deschis focul asupra civililor, omorând 45 de oameni şi rănind alte câteva zeci", a declarat Abdel Raman, preşedintele Observatorului, citând surse medicale.

Potrivit martorilor oculari, forţele guvernamentale au folosit arme de artilerie grea, grenade şi aruncătoare.

Medicii locali susţin că spitalele sunt deja copleşite de numărul mare de răniţi, iar sângele pentru transfuzii lipseşte.

Oraşul cu circa 700.000 de locuitori se află sub asediu de aproape o lună, în eforturile autorităţilor de a zdrobi manifestaţiile împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Începând cu 15 martie, de la începutul mişcărilor, represaliile declanşate de regimul preşedintelui Bashar al-Assad s-au soldat până în prezent cu peste 1900 de morţi, între care peste 1500 civili, conform unui bilanţ al Observatorului pentru drepturile omului.

Potrivit acestora, peste 12.000 de persoane au fost arestate, iar alte mii au fugit din calea violenţelor.

Protest cu victime împotriva regimului sirian
În lume 25 Iunie 2011, 13:57

Protest cu victime împotriva regimului sirian

Optsprezece persoane au fost ucise vineri în Siria iar alte zeci au fost rănite după ce forţele de securitate au deschis...

Protest cu victime împotriva regimului sirian
De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
În lume 01 Aprilie 2025, 22:20

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie

Solicitarea trebuie trimisă pe aplicația oficială UK ETA și costă aproximativ 60 de lei.

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare
În lume 01 Aprilie 2025, 18:53

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare

Germania este al doilea mare donator pentru sectorul energetic ucrainean, cu peste 750 de milioane de euro de la începutul...

Germania va oferi Ucrainei ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare suplimentare
PE: Proiecte de raport privind investiții în apărare
În lume 01 Aprilie 2025, 18:46

PE: Proiecte de raport privind investiții în apărare

UE trebuie să își asume o răspundere mai mare pentru a-și asigura propria apărare, a declarat șefa diplomației europene.

PE: Proiecte de raport privind investiții în apărare
Donald Trump ar urma să anunțe taxele pe care le va impune mai multor țări
În lume 01 Aprilie 2025, 18:24

Donald Trump ar urma să anunțe taxele pe care le va impune mai multor țări

Ziua de 2 aprilie este numită de Donald Trump "Ziua eliberării Americii", întrucât el consideră că până acum țara sa a fost...

Donald Trump ar urma să anunțe taxele pe care le va impune mai multor țări
Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă
În lume 01 Aprilie 2025, 16:19

Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă

Autoritățile spaniole susțin că grupul pregătea atacuri în Israel și în țări europene.

Arestări la Barcelona, într-o acţiune antiteroristă
UE, "pregătită să riposteze taxelor impuse de SUA, dar ar prefera negocieri"
În lume 01 Aprilie 2025, 13:28

UE, "pregătită să riposteze taxelor impuse de SUA, dar ar prefera negocieri"

Uniunea Europeană are un plan de ripostă împotriva taxelor vamale impuse de către administrația americană, spune Ursula von...

UE, "pregătită să riposteze taxelor impuse de SUA, dar ar prefera negocieri"
Ploi torenţiale, inundaţii şi furtuni cu grindină în Marea Egee
În lume 01 Aprilie 2025, 13:02

Ploi torenţiale, inundaţii şi furtuni cu grindină în Marea Egee

Şcolile şi grădiniţele din mai multe insule greceşti au fost închise marţi, inclusiv pe insulele Paros şi Mykonos.

Ploi torenţiale, inundaţii şi furtuni cu grindină în Marea Egee