Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Comisia Europeană a anunţat că recomandă ridicarea monitorizării MCV în privinţa României

Comisia Europeană a stabilit astăzi că România a îndeplinit angajamentele din Mecanismul de Cooperare și Verificare și a recomandat ridicarea acestei monitorizări.

Comisia Europeană a anunţat că recomandă ridicarea monitorizării MCV în privinţa României
Foto: europa.eu.

Articol de Florin Lepădatu, 23 Noiembrie 2022, 08:13

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Comisia Europeană a stabilit ieri că România a îndeplinit angajamentele din Mecanismul de Cooperare și Verificare și a recomandat ridicarea acestei monitorizări. Instrumentul, asumat în comun de țara noastră și de Comisia Europeană, a fost instituit în 2007, la aderarea României la Uniunea Europeană, și a vizat facilitarea eforturilor de reformare a sistemului judiciar și intensificare a luptei împotriva corupției. MCV a fixat obiective de referință în patru domenii: reformarea sistemului judiciar, integritatea, combaterea corupției la nivel înalt și prevenirea și combaterea corupției din sectorul public.
În raport, Comisia atrage totuși atenția că este important ca România să continue să lucreze pe deplin la transpunerea angajamentelor rămase menționate în raport în legi concrete și la implementarea lor în cadrul mecanismului privind statul de drept. Finalizarea acestor reforme importante este un jalon în cadrul Planului de redresare și reziliență al României - conchide raportul.

Reporter: Amalia Bojescu - "Comisia Europeană propune ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, prin care sunt monitorizate reformele din domeniul justiției în România. În raportul executivului comunitar se arată că progresele realizate de țara noastră sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele CE: "Raportul concluzionează că România a înregistrat progrese suficiente în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul MCV și toate obiectivele de referință vor fi închise. Comisia nu va mai monitoriza şi nu va mai raporta cu privire la România în cadrul MCV. Raportarea va fi consolidată în raportul anual al Comisiei privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre."

Raportul Comisiei Europene prezintă reformele făcute de România, între care legile justiției, adoptate recent, şi o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar. De asemenea, Comisia ia act de angajamentul României de a ține seama în cea mai mare măsură de avizul Comisiei de la Veneția cu privire la legile justiției și la alte aspecte mai generale, în eventualitatea în care ar fi necesare acțiuni suplimentare.
În ceea ce privește combaterea corupției, Parlamentul a îmbunătățit procedura de ridicare a imunității, iar instituțiile responsabile cu aplicarea normelor privind integritatea și conflictele de interese, precum și cu gestionarea și recuperarea activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni, au funcționat în mod eficace - se mai arată în raportul Comisiei Europene. Documentul mai precizează că România înregistrează progrese rapide în ceea ce privește revizuirea codurilor sale penale, precum și consolidarea cadrului său de integritate. Finalizarea acestor reforme importante reprezintă, de asemenea, jaloane în cadrul PNRR, iar executivul comunitar va continua să coopereze cu țara noastră în vederea realizării cu succes a acestora, în concordanță cu legislația Uniunii Europene și cu standardele internaționale anticorupție. Decizia finală va fi luată de Consiliu, din care fac parte statele membre, și de Parlamentul European. Ridicarea MCV este un obiectiv al autorităților de la București și pentru a înlesni aderarea la Spațiul Schengen de liberă circulație."

Etichete : mcv
Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
În lume 02 Aprilie 2025, 13:07

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie

Atacurile ruseşti au avariat instalaţii de energie din regiunile ucrainene Sumi şi Dnipropetrovsk, a declarat miercuri...

Atacuri ruseşti asupra unor instalaţii de energie
Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
În lume 02 Aprilie 2025, 10:21

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării

Eurodeputaţii dezbat, miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, politica socială a Uniunii şi strategia de combatere a...

Politica socială a UE şi strategia de combatere a discriminării
Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
În lume 02 Aprilie 2025, 09:20

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia

Ministerul de Externe avertizează că, în Grecia, este miercuri în vigoare o atenţionare de ploi abundente, însoţite de vânt...

Ploi abundente, însoţite de vânt puternic şi grindină în Grecia
Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
În lume 02 Aprilie 2025, 09:08

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi

Peste 2.800 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din Myanmar.

Bilanţul cutremurului devastator din Myanmar depășește 2.800 de morţi
Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
În lume 02 Aprilie 2025, 08:28

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, votează miercuri două documente privind apărarea şi...

Parlamentul European va vota două documente privind apărarea şi securitatea
Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
În lume 02 Aprilie 2025, 08:04

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie

Cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot intra de miercuri în Marea Britanie decât în baza unei autorizaţii...

Autorizaţia electronică de călătorie, necesară pentru intrarea în Marea Britanie
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova
În lume 02 Aprilie 2025, 07:49

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova

Şefa diplomaţiei germane se va afla miercuri în Republica Moldova, potrivit Radio Chişinău.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, vizită în Republica Moldova
De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie
În lume 01 Aprilie 2025, 22:20

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie

Solicitarea trebuie trimisă pe aplicația oficială UK ETA și costă aproximativ 60 de lei.

De miercuri, pentru intrarea în Marea Britanie e nevoie de o autorizație electronică de călătorie