Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE vrea noi reglementări pentru protecţia investiţiilor

Comisia Europeană a propus modificarea unor directive comunitare prin care urmăreşte creşterea protecţiei depozitelor bancare şi a investiţiilor.

CE vrea noi reglementări pentru protecţia investiţiilor
Foto: Parlamentul European.

Articol de Claudia Marcu, 12 Iulie 2010, 17:51

Comisia Europeană a propus modificarea unor directive comunitare privind protecţia depozitelor bancare şi a investiţiilor.

Modificările ar putea intra în vigoare până la sfârşitul anului 2012 sau pe parcursul lui 2013.

În cazul unei crize financiare sau atunci când o bancă intră în faliment, plafonul de garantare a depozitelor bancare va fi de 100 000 de euro, potrivit propunerii.

Garantarea se face nu numai pentru persoanele fizice, dar şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, medii şi mari, în toate monedele.

Excepţie fac depozitele instituţiilor financiare şi ale autorităţilor publice. Banii vor trebui restituiţi deţinătorului de cont în mai puţin de şapte zile.

În ceea ce priveşte investiţiile, nivelul maxim al despăgubirilor va creşte de la 20 de mii la 50 de mii de euro.

Termenul de rambursare se reduce considerabil, de la câţiva ani la maxim nouă luni, timp în care autorităţile pot investiga cazul şi stabili poziţia părţilor.

Despăgubirile se acordă atunci când o firmă de investiţii nu poate restitui activele care aparţin unui investitor, din cauza unei fraude, neglijenţe sau oricărei alte erori din sistemul firmei.

Tot la Bruxelles a fost lansată şi o consultare publică, pentru a se găsi cele mai bune soluţii de protejare a celor care au încheiat poliţe de asigurare. Contribuţiile sunt aşteptate până pe 30 noiembrie.

Politicile economice, supravegheate de Comisia Europeană
În lume 30 Iunie 2010, 17:13

Politicile economice, supravegheate de Comisia Europeană

Programul de supraveghere are ca scop prevenirea derapajelor financiare, astfel ca bugetele naţionale să nu afecteze...

Politicile economice, supravegheate de Comisia Europeană
Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
În lume 24 Aprilie 2025, 11:05

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova

Vizita reprezintă un mesaj ferm de susținere a parcursului european al țării în fața amenințărilor hibride ale Rusiei.

Șefa diplomației europene - Vizită de două zile în Republica Moldova
Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
În lume 24 Aprilie 2025, 08:03

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski

Președintele Ucrainei a transmis că este exclus ca Ucraina să recunoască ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Donald Trump l-a criticat din nou pe Volodimir Zelenski
Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
În lume 24 Aprilie 2025, 07:55

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc

Credincioșii vor putea să intre în Bazilica San Pietro pentru a trece prin fața sicriului Papei Francisc.

Credincioși veniți din toată lumea îi aduc un omagiu Papei Francisc
FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
În lume 23 Aprilie 2025, 23:53

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări

Economistul şef al Fondului, Pierre-Olivier Gourinchas:"Intrăm într-o nouă eră, întrucât sistemul economic global care a...

FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economică în mai multe ţări
Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
În lume 23 Aprilie 2025, 23:15

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia

Discuţiile ministeriale de la Londra asupra războiului din Ucraina au fost amânate, însă continuă cele la nivel de consilieri...

Trump l-a criticat pe Zelenski care a spus că Ucraina nu va recunoaşte ocuparea Crimeii de Rusia
Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent
În lume 23 Aprilie 2025, 23:10

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent. Formaţiunea Sumar, partenerii de guvernare ai socialiştilor, conduşi de...

Guvernul spaniol traversează o criză fără precedent
La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc
În lume 23 Aprilie 2025, 18:37

La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc

La Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, sunt în plină desfăşurare pregătirile pentru înmormântare.

La Vatican au început cele trei zile de priveghi public al Papei Francisc