British Airways și-a anulat sâmbătă toate cursele de pe Heathrow și Gatwick
Compania și-a cerut scuze pe contul său de Twitter "pentru avaria la sistemul informatic", care a provocat numeroase întârzieri la zborurile sale.
27 Mai 2017, 22:24
Compania aeriană britanică British Airways și-a anulat toate zborurile programate sâmbătă de pe aeroporturile Heathrow și Gatwick din Londra în urma unei 'avarii la sistemul informatic', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului.
British Airways anunțase anterior suspendarea până la ora locală 18.00 (17.00 GMT) a zborurilor cu plecare de pe aeroporturile londoneze Heathrow și Gatwick, potrivit Agerpres.
Compania și-a cerut scuze pe contul său de Twitter 'avarii la sistemul informatic', care a provocat numeroase întârzieri la zborurile sale, și a precizat că nu a găsit "nicio probă că ar fi vorba de un atac cibernetic".