Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Accesul la fondurile comunitare "trebuie simplificat"

Preşedintele Băsescu a vorbit la Bruxelles despre importanţa dezvoltării infrastructurii.

Accesul la fondurile comunitare "trebuie simplificat"
Preşedintele României, Traian Băsescu, la summitul de la Bruxelles. Foto: Mediafax

Articol de Paul Poterași, Bogdan Mihai, 11 Februarie 2010, 21:01

Preşedintele Traian Băsescu a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema situaţiei economice din statele membre, şeful statului menţionând, în discursul rostit, necesitatea simplificării accesului la fondurile comune, mai ales în condiţii economice severe.

Totodată, şeful statului a salutat decizia Consiliului de a modica actualul cadru de reglementare privind accesul la fondurile structurale şi a insistat pe nevoia, resimţită de statele cu resurse limitate, precum România, a operării unei deschideri şi mai ample.


Potrivit unui comunicat al preşedinţiei, la întâlnire a fost abordată şi tema viitoarei strategii europene privind creşterea şi ocuparea forţei de muncă, Strategia UE 2020. Agenda discuţiilor a mai cuprins acţiunea Uniunii Europene pentru combaterea efectelor încălzirii globale şi sprijinul statelor membre destinat gestionării consecinţelor cutremurului recent din Haiti.

Preşedintele a mai evidenţiat că pentru România rămâne prioritară finanţarea corespunzătoare a politicii de coeziune şi a politicii agricole comune, şeful statului reiterând importanţa pe care Executivul o acordă dezvoltării infrastructurii de transport şi energetice, inclusiv proiectelor de interconectare transfrontalieră, diversificării accesului la resurse, în primul rând energetice, dezvoltării industriei agroalimentare şi turismului.

În acest context, preşedintele României a subliniat importanţa dezvoltării integrate a spaţiului dunărean, cu valorificarea potenţialului de transport al căii Dunăre-Main-Rin, care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Nordului.

Totodată, acesta a atras atenţia şi asupra importanţei punerii în aplicare a proiectului Nabucco, ca parte a procesului de creare a pieţei europene de energie.

Referindu-se la problematica schimbărilor climatice, Traian Băsescu a ţinut să reitereze angajamentul României în cadrul poziţiei deja agreate a Uniunii Europene, în contextul negocierilor pentru încheierea unui acord global post-Kyoto.

România susţine ţinta de reducere a noxelor cu 20% până în 2020 şi mobilizarea unei contribuţii comune pentru finanţarea imediată (2010-2012) şi pe termen lung (post-2012) a eforturilor ţărilor în curs de dezvoltare.

Interviu cu directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu
Interviuri 08 Februarie 2010, 16:20

Interviu cu directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu

20 de ani de la înfiinţarea structurii de informaţii externe a României.

Interviu cu directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu
Reuniune a miniştrilor europeni de externe
În lume 25 Ianuarie 2010, 08:41

Reuniune a miniştrilor europeni de externe

Miniştrii de externe din ţările Uniunii Europene discută luni la Bruxelles situaţia din Haiti.

Reuniune a miniştrilor europeni de externe
Iniţiativă legislativă a Guvernului elen privind penuria de medici
În lume 25 Aprilie 2025, 23:53

Iniţiativă legislativă a Guvernului elen privind penuria de medici

Se propune recunoaşterea automată a specializărilor medicale şi a supraspecializărilor obţinute de medicii greci în SUA.

Iniţiativă legislativă a Guvernului elen privind penuria de medici
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc mâine dimineaţă de la ora locală 10:00
În lume 25 Aprilie 2025, 22:49

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc mâine dimineaţă de la ora locală 10:00

Cel puţin 250.000 de persoane au intrat în Basilica San Pietro din Vatican în cele trei zile de rugăciune.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc mâine dimineaţă de la ora locală 10:00
Român arestat în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei
În lume 25 Aprilie 2025, 22:14

Român arestat în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei

Serviciile de securitate din Rusia susțin că au arestat un cetățean român suspectat de spionaj în favoarea Ucrainei.

Român arestat în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei
Înalt general rus, ucis într-un atac cu mașină-capcană la Moscova
În lume 25 Aprilie 2025, 22:09

Înalt general rus, ucis într-un atac cu mașină-capcană la Moscova

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a învinuit Ucraina pentru atac.

Înalt general rus, ucis într-un atac cu mașină-capcană la Moscova
Zelenski: Crimeea aparține Ucrainei
În lume 25 Aprilie 2025, 22:03

Zelenski: Crimeea aparține Ucrainei

Președintele Ucrainei a declarat că numai poporul ucrainean are dreptul să decidă în privința Crimeii.

Zelenski: Crimeea aparține Ucrainei
Vaticanul se pregăteşte pentru funeraliile Papei Francisc
În lume 25 Aprilie 2025, 18:29

Vaticanul se pregăteşte pentru funeraliile Papei Francisc

Mii de credincioşi continuă pelerinajul la sicriul Suveranului Pontif, depus în Catedrala Sfântul Petru pentru a-şi lua adio.

Vaticanul se pregăteşte pentru funeraliile Papei Francisc