Preşedintele Republicii Moldova a declarat că va dizolva parlamentul după organizarea referendumului în care electoratul se...
Autorităţile au declarat că majoritatea victimelor erau imigranţi ilegali care călătoreau cladestin, în încercarea de a...
Seismele s-au produs în decurs de o jumătate de oră, cel mai puternic având magnitudinea de 7.1 pe scara Richter.
Cetăţenii ţărilor membre ale Uniunii Europene pot intra începând cu 12 iunie în Serbia fără paşaport, numai pe baza unui card...
În cel mai scurt timp, Comisia Europeană urmează să trimită la Chişinău o comisie de evaluare care va elabora recomandările...
Autorităţile de la Madrid au dezminţit informaţiile potrivit cărora Spania va solicita în curând sprijin financiar de tipul...
Reforma cuprinde atât măsuri care vizează creşterea vârstei de pensionare, de la 60 la 62 sau 63 de ani, cât şi găsirea unor...
Preşedintele SUA Barack Obama a acuzat British Petroleum de neglijenţă şi a reamintit publicului american că o catastrofă de...
Preşedintele Barack Obama îi asigură pe americani că-şi va exercita autoritatea prezidenţială în rezolvarea celei mai grave...
Eurodeputatul român Laszlo Tokes a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului European, după un vot contestat de mai mulţi...
Corespondentul nostru special în China, Sergiu Şteţ, relatează despre Dragon Boat Festival - Festivalul bărcilor-dragon.
Uniunea Europeană s-a declarat gata să ajute la punerea în practică a unui mecanism de control al bunurilor care ar intra în...
Încă de la începutul lunii mai, guvernul francez a anunţat o serie de măsuri vizând micşorarea deficitului bugetar. În...
Strategii militari spun că eforturile de combatere a corupţiei din Afganistan sunt tot atât de importante, dacă nu chiar mai...
Preşedintele Statelor Unite se va adresa naţiunii marţi seara pentru prima data din Biroul Oval, când ar putea să prezinte un...
Incidentul privind flotila cu militanţi şi ajutoare pentru Fâşia Gaza va fi investigat şi de observatori străini, după ce...
Premierul Vlad Filat, şi-a luat angajamentul că va obţine, în mandatul său, liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republicii...
În timp ce convoaiele de refugiaţi uzbeci se îndreaptă spre Uzbekistan, la Moscova a început o reuniune de urgenţă a unei...
Creşterea economică din Marea Britanie ar putea fi cu un procent mai mică decât anunţaseră laburişti la finalul mandatului...
Discuţiile dintre liderii Franţei şi Germaniei, ce preced Consiliul European de joi de la Bruxelles, vizează coordonarea...
Publicaţia "The New York Times" informează că geologii americani au descoperit în Afganistan zăcăminte de fier, cupru şi aur...
La Chişinău au loc ample dispute pe marginea posibilităţii ca fostul preşedinte, liderul PCRM Vladimir Voronin, să candideze...
În urmă cu 25 de ani, Franţa, Germania şi cele trei ţări ale Beneluxului au luat decizia de a crea spaţiul Schengen, o zonă...
Preşedintele SUA Barack Obama a cerut companiei British Petroleum să stabilească un fond de compensaţii pentru zonele...
Partidul naţionalist Noua Alianţa Flamandă a obţinut cele mai multe locuri în parlamentul federal, cu mai puţin de trei...
Cotidianul spaniol El Pais scrie că situaţia din România, Bulgaria şi ţările baltice este delicată, aceste state fiind...
Este prima vizită în regiune a unei înalte personalităţi arabe, după ce gruparea radicală Hamas a îndepărtat prin violenţă...
Pentru a recăpăta dreptul la somn, 70 de persoane au luat parte la prima acţiune sleep mob din Italia.
Rezultatele definitive publicate de oficiul de statistică relevă faptul că partidele de centru dreapta din Slovacia şi o...
Distincţiile reprezintă cea mai înaltă recompensă atribuită artiştilor, scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă din Rusia, fiind...
Aproximativ 80 de persoane au murit şi peste o mie au fost rănite în urma violenţelor interetnice, conform unui nou bilanţ...
Premierul polonez spune că va cere ca strategia de retragere a Poloniei din Afganistan să fie dezbătută în cadrul summit-ului...
Ultimele sondaje de opinie din Belgia indică o posibila victorie în regiunea flamandă a partidului naţionalist Noua Alianţă...
România preia Preşedinţia Comitetului pentru utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic (COPUOS) pentru perioada iunie...
Un cutremur de 7,5 pe scara Richter a avut loc în Oceanul Indian în largul insulelor Nicobar, apoi un alt cutremur de 6,2 s-a...
În urmă cu 69 de ani aproape 23.000 de români din Basarabia au fost deportaţi în Siberia de către autorităţile staliniste....
Sindicaliştii consideră că, în forma actuală, proiectul de reformă în domeniu lezează drepturile muncitorilor și ameninţă...
Ziua Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii este marcată în fiecare an de un eveniment care atrage mii de turişti,...
Scrutinul din Slovacia este unul foarte important pentru actuala coaliţie guvernamentală, în condiţiile în care, potrivit...
Oficiali ai ministerului de externe birmanez au declarat că rapoartele recente, care arată că în cadrul ţării este în curs de...
Ultimul bilanţ oficial din Kârgâzstan arată că în urma ciocnirilor interetnice dintre uzbeci şi kârgâzi peste 650 de persoane...
Statele Unite avertizează că vor face presiuni pentru a se asigura că gigantul petrolier BP va face din achitarea...
Belgia riscă să ajungă să preia preşedinţia Uniunii Europene la 1 iulie fără a avea guvern, după demisia executivului condus...
Acesta este cel mai important proiect al anului 2010 pentru Institutul Român din Roma şi la el au participat sute de tineri
Parcul naţional american Glen Echo a devenit cel de-al 53-lea sit al aşa numitelor adunări Chautauqua, o mişcare istorică de...
Tribunalul Internaţional pentru Fosta Iugoslavie a pronunţat sentinţele, doi foşti ofiţeri sârbi ai armate bosniace fiind...
În încercarea de a echilibra deficitul bugetar, statul francez a decis ca până în 2013 să vândă 1700 de bunuri imobiliare...
Sindicatele, patronatele şi guvernul spaniol au discutat despre alternativele la concedieri. Banca Mondială spune că situaţia...
Militari profesionişti din Republica Moldova fac pregătiri pentru un exerciţiu multinaţional de menţinere a păcii din cadrul...
Premierul rus, Vladimir Putin, se află în Franţa, unde are programate întâlniri cu înalte oficialităţi franceze ocazie cu...
Statele Unite vor acorda un pachet de asistenţă financiară de 400 de milioane de dolari palestinienilor pentru proiecte de...
Institutul AtlasIntel a realizat un sondaj de opinie în perioada 13-15 martie.
Joi, pe 20 martie, candidaturile şi semnele electorale validate rămân definitive, iar două zile mai târziu se va stabili...
Episodul de iarnă se va prelungi până joi dimineață.
În județul Constanța au avut loc șapte incendii de vegetație uscată în ultimele 48 de ore. Focul a afectat o suprafață totală...
Programul include artişti recunoscuţi din jazzul european şi cele mai noi şi inovatoare trupe de muzică contemporană.
Suporterii care nu au prins bilet la partida România - Bosnia-Herțegovina din preliminariile Campionatului Mondial din 2026,...