Comisia Europeană a publicat un document în care explică modul în care s-au derulat negocierile privind ACTA. CE susţine că...
Potrivit AFP, peste 7.000 de greci au protestat şi sâmbătă împotriva noului plan de austeritate. Manifestaţiile au loc în...
În porţiunea românească a Dunării transportul a fost oprit vineri pe porţiuni considerabile, a declarat un oficial din...
Şaptezeci şi doi de oameni au fost ucişi în timpul violenţelor de vineri din Siria, după ce ziua de joi se soldase şi ea cu...
Pe data de 26 ianuarie, anul acesta, reprezentanţi ai 22 de state membre ale UE, printre care şi Bulgaria, au semnat Acordul...
Germania şi Letonia au decis să suspende procesul de ratificare a Acordului comercial de combatere a contrafacerii "pentru a...
Protestele, care vin pe fondul impunerii unui nou pachet de măsuri de austeritate, au fost marcate de violenţe.
Organizatorii campaniei şi-au propus ca, în următorii patru ani, mesajul transmis să fie recepţionat de cel puţin 90 de...
Erupţia vulcanului Etna a provocat închiderea temporară a aeroportului Catania, relatează agenţia italiană Ansa în pagina...
Sindicaliştii spun că sunt nemulţumiţi de noile măsuri de austeritate şi economiile bugetare suplimentare impuse joi Atenei...
Comisia de Reglementare Nucleară din SUA a aprobat construcţia de noi reactoare nucleare pentru prima oară de la dezastrul...
Preşedintele Sarkozy i-a cerut omologului rus Dmitri Medvedev să susţină planul Ligii Arabe de a-l convinge pe Bashar...
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, indicele preţurilor produselor alimentare mondiale, elaborat de Organizaţia...
Liderii partidelor de coaliţie din Grecia s-au întâlnit, miercuri, cu premierul Lucas Papademos, pentru a discuta noul pachet...
Pentru a face faţă valului de frig Germania a decis suplimentarea producţiei de energie prin folosirea unor reactoare...
Guvernatoarea statului Washington are cinci zile la dispoziţie pentru a promulga legea votată miercuri de Camera...
Expoziţia de la Muzeul Istoriei Poporului Evreu prezintă documente din arhiva de stat şi materiale ale Institutului de...
Primăria Budapestei a cerut localnicilor să reducă pe cât posibil folosirea autoturismelor personale şi să aleagă în schimb...
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunţat că victimele şi sinistraţii din regiunile afectate de căderile masive de zăpadă...
Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a recunoscut faptul că şomajul va creşte în 2012 şi că situaţia economică nu este deloc...
Toate cele 68 de aeronave Airbus A380 aflate în serviciu vor fi inspectate din cauza unor fisuri apărute în aripi la mai...
Guvernul grec a decis recent să introducă un sistem informatic pentru a superviza achiziţiile de medicamente, acuzând risipa...
Ţările europene se pregătesc pentru efectele a două fenomene demografice cu urmări negative: scăderea populaţiei şi...
Nokia spune că va concedia 4.000 de angajaţi din Finlanda, Ungaria şi Mexic, mutând o parte din producţie în Asia.
Senatorul Rick Santorum a obţinut victoria în scrutinul intern pentru nominalizarea candidatului republican la alegerile...
Premierul ungar spune că reducerea datoriei publice şi menţinerea echilibrului bugetar "au făcut ca Ungaria să nu urmeze...
Întâlnirea românilor din landul Steiermark din Austria a avut loc sub acoperirea anonimatului.
Dacă hotărârea Bisericii Anglicane va fi adoptată legislativ, costurile pentru nunţi şi înmormântări vor creşte în Marea...
Alături de Lituania, Bulgaria şi Letonia, România se află pe ultimele locuri la capitolul inovare în Europa, în categoria...
După ce Barbie a fost catalogată imorală şi deci exilată din Iran, acum a venit rândul lui Bart Simpson să treacă pe faimoasa...
Poliţia federală americană şi-a îndreptat atenţia către extremiştii americani pentru a evita pe viitor un eventual atentat....
La doar câteva zile după ce Rusia şi China au blocat din nou o rezolutie ONU împotriva Siriei, armata siriană continuă o...
Statele Unite ale Americii şi alte opt ţări sunt antrenate până la jumătatea lui februarie într-un amplu exerciţiu militar...
Luni seara a început la Roma o conferinţă internaţională pe tema pedofiliei, conferinţă intitulată "Spre vindecare şi...
Responsabilii europeni sunt nemulţumiţi de veto-ul prin care Rusia şi China au blocat rezoluţia referitoare la Siria. Şefa...
Autorităţile din Filipine continuă să caute supravieţuitori în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea de 6.8 pe scara...
"Căderea guvernului Boc a fost bruscă, dar previzibilă", scrie corespondentul BBC, Nick Thorpe, iar The Washington Post...
Site-ul de informaţii american Huffington Post îşi va lansa propria televiziune online, HuffPost Streaming Network. Aceasta...
Barack Obama a declarat că există riscuri importante în cazul unui atac militar împotriva Iranului şi a subliniat că nu...
Jubileul de diamant al reginei Elisabeta a II- a va fi marcat de-a lungul anului 2012, printr-o serie de evenimente regionale...
Angajaţii din sectorul aerian francez protestează faţă de un proiect de lege care aduce noi reglementări privind dreptul la...
Cel puţin o persoană a murit în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,8 produs în centrul arhipelagului Filipine, potrivit AFP.
Curtea Internaţională de Justiţie a decis că Germania nu poate fi dată în judecată pentru plata de despăgubiri urmaşilor...
Consumul de alcool, "cu puţin mai mult decât ar trebui", creşte semnificativ riscul de boli grave, care includ boli de inimă,...
Mitt Romney, ar fi obţinut 42% dintre voturi în statul american Nevada după numărarea a jumătate din buletinele de vot. El...
UPDATE: Potrivit celui mai recent bilant, trei sute de persoane au murit în Europa din cauza gerului şi a ninsorii.
Rusia şi China s-au opus adoptării unei rezoluţii de condamnare a represiunilor din Siria. Ceilalţi membri ai Consiliului de...
Conducerea operatorului aerian a decis vineri sistarea activităţii pentru a reduce pierderile financiare, potrivit unui...
Peste o sută de mii de oameni au participat la patru mitinguri organizate la Moscova. Cea mai importantă manifestaţie a fost...
Secretarul american al apărării, Leon Panetta, a vorbit despre un nou parteneriat strategic transatlantic, în pofida...
Sirieni din exil au protestat la sediile ambasadelor Siriei din mai multe ţări, printre care și România. Ei au condamnat...
După maxime de 30 de grade în zonele de sud-est ale țării înregistrate în ultimele zile, vom avea parte de instabilitate atmosferică, ploi ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, la discuții vor participa, printre alții, premierul Marcel Ciolacu,...
Judecătorii constituționali se vor întruni și duminică, de la ora 17:00, după ce a fost contestată candidatura lui George...
Sunt posibile depășiri ale cotelor de atenție pe cursuri de apă din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Harghita,...
A fost prima convorbire ruso-americană după ce președintele Putin a condiționat armistițiul propus de SUA și acceptat fără...
Recomandări de la corespondenții Radio România Actualități.