Nivelul imigraţiei dinspre România şi Bulgaria de la începutul anului este "unul rezonabil", a apreciat premierul britanic,...
Salonul Internaţional al Soluţiilor Cibernetice, deschis luni la Tel Aviv, reuneşte cele mai mari întreprinderi...
O Ucraină suverană, independentă şi democratică este esenţială pentru securitatea euro-atlantică - a declarat secretarul...
Informaţii deocamdată neconfirmate în mod oficial arată că puterea şi opoziţia ar fi reluat dialogul pentru detensionarea...
În cursul nopţii, manifestanţii proeuropeni au ocupat sediul Ministerului Justiţiei, în timp ce în regiuni opoziţia a...
În Israel o majoritate zdrobitoare, potrivit unui sondaj publicat la Ierusalim, este sceptică în privinţa unui acord de pace...
Preşedintele Viktor Ianukovici a declarat că este dispus să în numească prim-ministru pe liderul partidului Iuliei Timoşenko,...
Opoziţia ucraineană nu a acceptat dar nici nu a respins propunerile preşedintelui Viktor Ianukovici pentru dezamorsarea...
După două zile de relativă linişte, cu negocieri nereuşite între putere şi opoziţie, situaţia din Ucraina pare să se...
UPDATE: Preşedinţia ucraineană a anunţat că va modifica legile anti-protest, o revendicare a Opoziţiei, şi că face o...
France Presse relatează că protestatarii au ocupat sediul ministerului agriculturii din Kiev şi au fost ocupate sediile...
Protestele s-au extins joi şi în alte oraşe ale Ucrainei, iar manifestanţii antiguvernamentali au ocupat sediile consiliilor...
Un organism independent din cadrul guvernului SUA susţine că programul serviciilor americane de colectare de date despre...
Partidele de opoziţie îi cer preşedintelui Viktor Ianukovici să facă anumite concesii demonstranţilor pro-europeni....
În Ucraina, manifestanţii, protejaţi de căşti de şantier sau de motocilist, aruncă cu pietre şi cockteiluri Molotov....
Occidentul se declară şocat de aceste violenţe, în timp ce Rusia denunţă ingerinţe externe.
Dublul atentat terorist simultan cu implicarea unor elemente Al-Qaida din Siria a fost dejucat de serviciul israelian de...
UE s-a declarat şocată de violenţele din Ucraina şi a avertizat Kievul cu posibile acţiuni şi consecinţe asupra relaţiilor...
UE avertizează în legătură cu "posibile acţiuni",iar NATO condamnă ferm folosirea violenţei în Kiev, unde cel puţin două...
Raportul pe justiţie pentru România şi Bulgaria va fi făcut public după ce forma sa finală va fi votată, în această...
Şeful diplomaţiei ruse a criticat retragerea invitaţiei adresate Iranului de către secretarul general ONU, Ban Ki Moon. El...
Ministrul român pentru energie, Constantin Niţă, a discutat la Chişinău cu premierul Republicii Moldova despre problemele...
Restricţiile ridicate vizau interzicerea asigurării de transport pentru ţiţeiul iranian, precum şi a importului achiziţiei şi...
SUA aşteaptă de la ONU să îi fie retrasă invitaţia adresată Iranului pentru participarea la conferinţa de pace privind Siria,...
Opoziţia siriană cere secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, să retragă invitaţia adresată Iranului de a participa la...
În apropiere de sediul guvernului continuă ciocnirile violente între protestatarii din opoziţie şi forţele de ordine....
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu omologul său israelian, Shimon Peres, cu care a discutat despre procesul de pace...
Deraierea, în apropierea Sofiei, a unei locomotive în urmă unui furt de şine, parlamentul bulgar vrea să introducă pedepse...
Raportul despre România din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare va fi prezentat de Comisia Europeană săptămâna...
Preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin a încercat să minimalizeze absenţa de la deschiderea Jocurilor Olimpice a unor...
Câteva mii de demonstranţi au încercat să forţeze intrarea în clădirea parlamentului. Capitala Ucrainei a mai fost centrul...
Preşedintele SUA Barack Obama a spus că agenţiile de spionaj americane vor utiliza informaţiile strict în scopuri de...
Manifestaţia de duminică urmează să aibă loc în pofida promulgării legilor care limitează dreptul la proteste...
Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu spune că poetul a fost unul dintre cei care au avut curajul să lupte pentru limba...
Într-un interviu difuzat recent, preşedintele a declarat că motivul vizitei îl reprezintă consolidarea relaţiilor dintre...
Premierul Iurie Leancă şi preşedintele parlamentului au anunţat că miercuri se vor deplasa la Comrat, capitala unităţii...
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat vineri o serie de măsuri de limitare a programului de monitorizare şi...
Procesul de reformare urmăreşte atât eficientizarea sistemului în sensul diversificării ofertei cât şi punerea în aplicare a...
Preşedintele Barack Obama va cere o tranziţie către un sistem în care statul să nu mai poată deţine aceste enorme cantităţi...
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, consideră că unele din legile adoptate joi de Parlamentul de la Kiev...
Numai 15% din produsele alimentare din magazinele mari din Bulgaria sunt producţie autohtonă.
La Berlin, în Germania s-a deschis vineri a 79-a ediţie a Târgului Internaţional de Agricultură, Industrie Alimentară şi...
La Barcelona, parlamentul regiunii a votat pentru organizarea referendumului de independenţă a Cataloniei. Solicitarea...
Arestarea este ultima dintr-o serie începută după atentatele din Londra, în iulie 2005. Poliţia a precizat că nu există vreo...
Vicepreşedintele CE a declarat că libertatea de mişcare nu poate fi interzisă, însă nu poate fi folosită pentru obţinerea...
Eurodeputaţii resping cu fermitate poziţiile adoptate de unii politicieni europeni care au cerut modificarea şi restrângerea...
Referendumul, care s-a desfăşurat marţi şi miercuri, a fost boicotat de Fraţii Musulmani, însă, potrivit unui oficial al...
Comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş a spus că România nu va dezvolta o politică funciară bazată pe...
Comisarul pentru justiţie, Viviane Reding a spus că actualele legislaţii privind libera circulaţie, incluzând şi accesul la...
Preşedintele american, Barack Obama, urmează să limiteze modul în care guvernul american monitorizează convorbirile şi...
Dezbaterea scoate în evidenţă diferenţele radicale de opinie ale formaţiunilor ultranaţionaliste care cer o aşa numită...
Mesajul preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, după participarea la videoconferinţa organizată de premierul britanic, Keir Starmer.
BEC a sesizat CNA cu privire la acest conținut, iar consiliul a identificat profilurile responsabile de distribuirea...
Este ultima zi în care se mai pot înregistra candidaturi pentru alegerile din 4 mai.
La hotelurile din Mamaia, care sunt deschise și în extrasezon, prețurile la cazare pornesc de la 250 lei și ajung la 500,...
Colegii de la Radio România Constanța transmit că locuințele sociale sunt foarte solicitate, deoarece prețul plătit pentru...
Recomandări de la corespondenții Radio România Actualități.