Misiunea Alianţei din Afganistan va fi consolodată de la 13.000 la 16.000 de militari, a declarat secretarul general al NATO...
Locuitorii Veneţiei şi ecologiştii erau de mult timp nemulţumiţi de apariţia imenselor palate ale plăcerii în apropierea...
Pacienţii lui Niels Hoegel şi-au încredinţat vieţile în mâinile lui, dar asistentul le-a administrat sistematic supradoze...
Încălcarea de către Rusia a tratatului privind forțele nucleare intermediare (INF) pe agenda discuţiilor reuniunii...
Domeniile în care s-au încheiat acorduri sunt energia, industria aerospaţială, electronică sau producţia agroalimentară.
Negociatorul Parlamentului European spune că rămân de rezolvat chestiuni precum garanţiile insuficiente oferite de Londra...
Departamentul de Stat al SUA a pierdut 60 de procente din numărul ofiţerilor de rang înalt începând cu luna ianuarie, de când...
În ultimele zile Iranul a ameninţat cu forţa sa militară, după ce Arabia Saudită a acuzat Teheranul de agresiune directă.
Donald Trump Trump, a început o vizită de stat în China, unde va încerca să îl determine pe liderul chinez, Xi Jinping, să...
Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a cerut o participare masivă la alegerile din 21 decembrie
Lipsa de educaţie este principalul motiv pentru care discursul populist are priză la public - este concluzia primei zile de...
Consiliul Europei şi reprezetanţi ai industriei digitale au semnat un parteneriat menit să facă Internetul un spaţiu pe cât...
Curtea Constituţională a Spaniei a luat această decizie după ce "declaraţia unilaterală de independenţă a Cataloniei" a fost...
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este pregătit să se întânească...
În Spania, sindicatele din regiunea Catalonia au convocat pentru astăzi o grevă generală pentru a protesta faţă de acţiunile...
La Strasbourg, debutează, astăzi, dezbaterile Forumului Mondial pentru Democraţie, care îşi propune să analizeze rolul...
Guvernul francez promite să aducă în fața justiției companiile care au încălcat regulile fiscale şi sunt citate în „Panama...
Miniștrii apărării din statele membre ale NATO urmează să aprobe crearea unor noi structuri de comandă pentru coordonarea...
Tensiunile dintre Riad şi Teheran au cunoscut o nouă escaladare, în urma unui atac care a vizat Riadul.
Comisarul european Pierre Moscovici a cerut ca, în urma dezvăluirilor din 'Paradise Papers', până la sfârșitul anului să fie...
Ambasadoarea Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchinson, spune că, la reuniunea de miercuri de la Bruxelles se va discuta...
Ministerul Justiţiei din Ungaria a respins termenul de o lună cerut de Comisia Europeană în cazul infringementului declanşat...
Donald Trump a adresat un apel tuturor statelor să înceteze comerţul cu Coreea de Nord pentru a forţa Phenianul să stopeze...
"Avem deja experienţa amară a anexării ilegale a Crimeii, unde a existat o singură şcoală ucraineană, celelalte fiind...
Vizita de la Seul este a doua etapă a turneului asiatic al preşedintelui Donald Trump, turneu marcat de tensiunile provocate...
Centenarul Revoluţiei bolşevice din Rusia va fi sărbătorit fără mare pompă pentru că puterea de la Kremlin se teme de...
Miniştri de Finanţe din zona euro şi din ţările membre ale UE care s-au angajat să respecte Pactul bugetar european discută...
După masacrul comis duminică, într-o mică localitate din Texas, se înmulţesc apelurile pentru o intervenţie din partea...
Politicienii de la Budapesta ai partidului de guvernământ aduc în discuţie drepturile comunităţii muslumane
Timp de 14 zile, participanţii vor încerca să găsească modalităţile cele mai eficiente de concretizare a Acordului climati de...
Ţările nordice din Europa au convenit să-şi intensifice cooperarea în domeniul apărării, potrivit ministrul apărării din...
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ar putea rămâne la conducerea alianței militare până în 2019.
Carles Puigdemont, plasat duminică în libertate condiționată de justiția belgiană, a denunțat arestarea unor membri ai...
Premierul libanez Saad Hariri, aflat în Arabia Saudită, a anunţat că renunţă la funcţie şi susţine că ar exista un complot de...
O evaluare a Pentagonului relevă că singura modalitate de a distruge complet toate componentele programului nuclear al Coreii...
Lotul de documente "Paradise Papers" numără peste 13 milioane de acte vizând ingineriile financiare făcute de peste 120 de...
Turneul va dura până pe data de 13 noiembrie şi este cel mai important turneu asiatic al unui preşedinte american din ultimul...
Fostul preşedinte al regiunii Catalonia, Carles Puigdemont, s-a predat poliţiei din Belgia.
Zeci de mii de persoane au participat, sâmbătă seară, la un miting de comemorare, în centrul Tel Aviv-ului.
Arestările au fost operate chiar în ziua înfiinţării comisiei anti-corupţie
Justiţia spaniolă începe să pună în aplicare deciziile guvernului de la Madrid pentru restabilirea ordinii în Catalonia.
Preşedintele american, Donald Trump, începe un turneu de 11 zile în 5 ţări asiatice: Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam...
Nouă sirieni au murit şi alţi 23 au fost răniţi, în urma unui atac terorist în apropierea frontierei dintre Israel şi Siria.
Platforma socială de internet s-a scuzat şi a spus că un angajat al său s-a amuzat înainte de a părăsi compania.
Deciziile justiţiei de la Madrid privind arestarea colaboratorilor fostului lider catalan şi mandatul de reţinere emis pe...
În Spania, catalanii au protestat în mai multe oraşe, nemulţumiţi de hotărârile instanţei în privinţa liderilor separatişti
La Bucureşti, s-a încheiata Conferinţa femeilor francofone- dedicată antreprenoriatului
Centenarul Declaraţiei Balfour, aniversat în Marea Britanie, în prezenţa premierului Benjamin Netanyahu.
În Spania, Parchetul a cerut judecătorului mandate europene de arestare pe numele lui Carles Puigdemont şi ale celorlalţi...
Parchetul din Spania a cerut pedepse cu închisoarea pentru membrii guvernului regional din Catalonia.
Planul de sprijin pentru Ucraina va fi prezentat în Seimul Lituaniei, pe 6 noiembrie, în faţa ambasadorilor Canadei, Statelor...
Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi toate contestaţiile depuse.
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în urma discuţiilor cu...
Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii...
OUG care prevede realizarea analizelor toxicologice în maxim 72 de ore, în urma testării şoferilor în trafic, a fost adoptată.
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va fi transportată, în următoarele zile, dinspre nordul...
Planul de creştere a capacităţii de apărare a Uniunii Europene - ReArmEU - a fost prezentat marţi în plenul Parlamentului...