84% din populaţia de peste 12 ani a Franţei a făcut schema completă
Guvernul Franţei va cere aprobarea parlamentului pentru prelungirea obligativităţii permisului sanitar până la vară.
Articol de Radiojurnal, 30 Septembrie 2021, 08:36
Guvernul Franţei va cere aprobarea parlamentului pentru prelungirea obligativităţii permisului sanitar până la vară, ca măsură de luptă împotriva epidemiei de coronavirus.
Începând de astăzi, permisul este necesar şi pentru adolescenţii de peste 12 ani, pentru a avea acces în anumite locuri publice, după cum transmite corespondentul RRA la Paris, Daniela Coman.
Reporter: Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 12 ani și două luni și 18 ani neîmpliniți, care au avut și ei acces la vaccinarea anti-COVID de la jumătatea lunii iunie, vor fi obligați să prezinte permisul sanitar pentru a merge la cinema, muzeu sau restaurant, pentru a practica diverse activități extrașcolare, pentru a călători cu trenul sau autocarul pe distanțe lungi. Așa cum se întâmplă de două luni și în cazul adulților, adolescenții trebuie să aibă asupra lor, pe telefonul mobil sau pe hârtie, QR code-ul care atestă vaccinarea completă, rezultatul unui test negativ nu mai vechi de 72 de ore sau al unuia pozitiv de infectare cu coronavirus în ultimele șase luni. Până în prezent, aproximativ 70% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani din Franța s-au vaccinat. În ședința de ieri, Guvernul de la Paris a decis să depună un proiect de lege în parlament pentru a putea folosi permisul sanitar ca mijloc de luptă cu epidemia de coronavirus până în vara lui 2022. Acest instrument prin care a fost ăncurajată vacicnarea masivă a populației și care a dus la îmbunătățirea radicală a situației sanitare în Franța este în vigoare, prin lege, până pe 15 noiembrie.
Realizator: Potrivit datelor oficiale, 84% din populaţia de peste 12 ani a Franţei a făcut schema completă de vaccinare, ţara situându-se pe locul 3 în Europa, după Portugalia şi Spania. Până acum, în întreaga lume au fost administrate peste 6 miliarde 200 de milioane de doze de vaccin, potrivit datelor Universităţii americane de medicină Johns Hopkins. Acestea mai arată că mai mult de 233 de milioane de persoane au fost infectate cu SARS-CoV-2, iar aproape 4,8 milioane au fost ucise de COVID-19.