România are preţuri la energie electrică peste media ţărilor europene
Sebastian Burduja susține însă că prețurile "nu au impact negativ în facturi, în contextul în care tarifele sunt plafonate până la 31 martie anul viitor".
Articol de Radiojurnal, 10 Iulie 2024, 13:18
România înregistrează zilele acestea, pe piaţă, preţuri la energie electrică peste media ţărilor europene, însă acestea nu au impact negativ în facturi, în contextul în care tarifele sunt plafonate până la 31 martie anul viitor.
Anunţul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de socializare.
El aminteşte că Eurostat a confirmat, în ultimul raport, că preţul plătit de populaţie în România la energie este al cincilea cel mai mic din Uniunea Europeană.
În plus, din analizele efectuate la minister, pe baza informaţiilor primite de la principalii furnizori, preţurile facturate în ultimele luni sunt şi cu 15% mai mici decât plafonul maxim.
Sebastian Burduja a mai spus că va discuta, astăzi, cu reprezentanţii ANRE, Transelectrica, cu producători şi distribuitori de energie, despre măsurile ce trebuie luate în continuare pentru a păstra o piaţă a energiei stabilă şi echilibrată.