Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Hidroelectrica "a ieşit din insolvenţă"

După un an în care a trecut printr-un proces de reorganizare, compania a reuşit să obţină profit, iar numărul angajaţilor s-a redus.

Hidroelectrica "a ieşit din insolvenţă"
Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeş. Foto: Arhivă.

Articol de Mihaela Mihai, 27 Iunie 2013, 18:21

Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă, a decis Tribunalul Bucureşti.

După un an în care a trecut printr-un proces de reorganizare, compania a reuşit să obţină profit, iar numărul angajaţilor s-a redus.

Un viitor pas este listarea la bursă a acţiunilor companiei.

La scurt timp după anunţul Tribunalului Bucureşti, titlurile Fondului Proprietatea au înregistrat la bursă o creştere de peste 2 la sută, după cum scrie Ziarul Financiar.

Fondul deţine 20 la sută din acţiunile companiei. Hidroelectrica este, de altfel, cea mai valoroasa participaţie a Fondului Proprietatea, după cea deţinută la OMV Petrom.

Cei mai mulţi acţionari aşteaptă acum începerea procedurilor de listare a companiei la Bursa de la Bucureşti, aşa cum a promis guvernul.

Este vorba de un pachet minoritar, de 10 la sută din acţiuni, în conformitate cu angajamentele asumate în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional.

Listare la bursă în 2014

Administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, a precizat, însă miercuri că listarea la Bursă a Hidroelectrica nu va fi posibilă mai devreme de anul viitor.

Un comunicat al administratorului judiciar anunţă că de la o pierdere de 190 milioane lei pe primele cinci luni ale anului trecut, provocată de contractele preferenţiale cu aşa-numiţii băieţi deştepţi, Hidroelectrica a ajuns acum la un profit record de 399 de milioane lei.

Totodată, în răstimpul de un an în care compania s-a aflat în insolvenţă, personalul a scăzut cu 880 de angajaţi, ceea ce înseamnă o reducere cu 17 la sută.

Au scăzut şi datoriile companie - cu peste 580 de milioane de lei.

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Economie 24 Aprilie 2025, 07:47

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României

Potrivit raportului publicat de Banca Mondială, economia românească va creşte anul viitor cu 1,9%,

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Economie 23 Aprilie 2025, 16:15

Programul Rabla din acest an va avea un buget record

Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru maşinile electrice la aproximativ 7.500 de euro, faţă de 5.000, cât...

Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Economie 23 Aprilie 2025, 14:46

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024

La polul opus, au fost state membre care au înregistrat excedent guvernamental, precum Cipru, Danemarca, Grecia sau Bulgaria.

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
Economie 23 Aprilie 2025, 07:11

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%

Anunțul vine după ce România a înregistrat un deficit record în UE.

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
Economie 22 Aprilie 2025, 16:18

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE

România are cel mai mare deficit, finalizând anul 2024 cu un minus de 9,3%, în creștere față de anul anterior.

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an
Economie 22 Aprilie 2025, 16:11

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât...

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Economie 22 Aprilie 2025, 14:52

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul continuă să beneficieze de condiţii preferenţiale, cu 30% mai mici decât nivelul pieţei în ceea ce priveşte taxele...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,9% pe an
Economie 22 Aprilie 2025, 14:48

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,9% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a...

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,9% pe an