Radio România Muzical împlineşte 28 de ani de la prima emisie
Cu această ocazie, Radio România Muzical organizează la Catedrala "Sfântul Iosif" din București un recital cu suite de Johann Sebastian Bach.

24 Martie 2025, 10:48
Luni se împlinesc 28 de ani de la prima emisie Radio România Muzical, singurul post de radio de la noi dedicat muzicii culte.
Cu această ocazie, Radio România Muzical organizează la Catedrala "Sfântul Iosif" din București un recital cu suite de Johann Sebastian Bach, interpretate de celebrul violonist Alexandru Tomescu.
Artistul, un simbol al excelenței în arta interpretativă de la noi, declară că Radio România Muzical aduce zi de zi cea mai frumoasă muzică și răspunde misiunii pe care și-a asumat-o, aceea de a cultiva și a deschide noi gusturi pentru public.
În zilele noastre, mai spune Alexandru Tomescu, avem nevoie mai mult ca oricând de o ancoră, de frumusețea și echilibrul pe care muzica lui Bach, Beethoven sau Enescu ni le aduc constant pe frecvențele Radio România Muzical.