Cum arată o ie românească, întoarsă pe toate feţele
Din punct de vedere lingvistic, ia pare o creatură puţin ciudată. Ea s-a născut dintr-o simplă “cămaşă de in” – “vestis linea”, pe limba strămoşilor latini.
Articol de Anca Șurian Caproş, 22 Iunie 2014, 10:12
Din punct de vedere lingvistic, IA pare o creatură puţin ciudată. Ea s-a născut dintr-o simplă “cămaşă de in” – “vestis linea”, pe limba strămoşilor latini -, fiind deci un cuvânt din cele moştenite.
Faptul e dovedit şi de multele şi complicatele transformări fonetice şi chiar de sens prin care a trebuit să treacă pentru a ajunge pur şi simplu IE.
Ceea ce este însă surprinzător cumva este că a reuşit, prin nu ştiu ce miracol lingvistic, să supravieţuiască până în zilele noastre cu aşa corp fonetic minuscul.
Căci, de exemplu, “aiul”, adică “usturoiul”, nu a reuşit să trăiască tocmai din cauză de... anemie fonetică.
IA, o poveste despre cum “nu face aţa cât face faţa”
Ba mai mult, ne poate explica şi ce înseamnă o expresie încă folosită astăzi, deşi cumva... esoterică: nu face faţa cât aţa.
Căci pânza aceea simplă, de in, dacă e să ne ghidăm după etimologie, “nu face” cât “aţa” care poate era cu greu procurată şi o punea în valoare.
Scrie Stelian Dumistrăcel, în al său “Dicţionar de expresii româneşti”, că, pentru ţărancă, aţa cu care sunt ţesute florile de pe IE, din fire de mătase de diferite culori, cumpărată poate de la oraş, valorează mai mult decât pânza ţesută în casă.
Iar dacă expresia “nu face faţa cât aţa” e încă vie, nu văd de ce nu ar fi şi IA! Căci la fel ca minusculul cuvânt care a înfruntat toate modele lingvistice, aşa şi “bluza românească” a reuşită să supravieţuiască gospodăriei ţărăneşti patriarhale.
IA – povestea glamour
În 1940 a scos-o în lume Matisse sub numele “la blouse roumaine”. Tabloul se păstrează la Paris, în Muzeul Naţional de artă Modernă, vestitul centru Pompidou. Iar opera a fost donată statului francez, chiar de artist, în 1953.
40 de ani mai târziu Yves Saint Laurent redescoperea IA lui Matisse şi o trasforma şi în obiect vestimentar “haute couture”.
Colecţia de toamnă-iarnă din anul 1981 includea haine stilizate după piesa vestimentară a costumului popular românesc.
Acea colecţie a fost expusă ulterior în numeroase muzee din lume, poposind şi la Bucureşti, în anul 2009.
Şi a mai fost izvor de inspiraţie şi pentru alţi doi celebri creatori de modă: Jean Paul Gaultier şi Oscar de la Renta.
Iar în varianta designerului Tom Ford a ajuns în martie 2012 şi în “Vogue”.
Aşa că nu e chiar... un “moft” o zi universală a iei.