Concert extraordinar vineri, la Sala Radio
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, marcată vineri, la Sala Radio va avea loc un concert extraordinar.
Articol de Florin Lepădatu, 08 Martie 2019, 07:50
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, marcată vineri, la Sala Radio va avea loc un concert extraordinar, din al cărui program fac parte "Simfonia fantastică", de Hector Berlioz, "Rapsodia română numărul 1", de George Enescu" şi "Concertul numărul 1 în la minor, pentru violoncel şi orchestră", de Camille Saint-Saëns.
Evenimentul are loc exact în ziua în care se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Berlioz şi îşi propune, de asemenea, să onoreze Sezonul Franţa-România 2019.
Concertul va fi preluat, în direct, în reţeaua Uniunii Europene de Radio - EBU şi difuzat de radiodifuziunile membre ale acestui organism internaţional, ne-a transmis reporterul RRA, Mihaela Helmis.